Moartea unei Regine

 

În fiecare an, de ziua de naștere a regelui, un român plecat de multă vreme în Franța oferea o cină restrânsă la restaurantul său de pe lângă Cașin...oaspeții de onoare, Majestățile Lor, Regele Mihai și Regina Ana.

Fiind prietenă cu Mihai, căci acesta e numele românului trăitor pe meleaguri franceze, m-a rugat să îl ajut cu organizarea, lista de invitați, meniul și chestiunile legate de protocol, ceea ce am acceptat cu plăcere și emoție...așa că, ani la rând, am avut privilegiul să le întâlnesc pe Majestățile Lor în acest cadru informal...

În seara de care vă vorbesc, eram strânși cu toții în holul de la intrare, așteptând sosirea înalților oaspeți...au sosit...Regele purta un costum de serj închis la culoare, nu negru...a trecut pe la fiecare, salutând și strângând mâini, cu un surâs mic atârnat în colțul buzelor...în urma lui, Regina, îmbrăcată în taior bleu royal și bluză de mătase ecru, terminată la gât cu o fundă imensă cu aripi lungi, printre care luneca șiragul de perle...afabilă, surâzătoare...

După paharul de șampanie de bun venit, ne-am așezat la mese...eu am stat în dreapta Reginei, la una din mese...Regele a fost așezat în capul celeilalte mese

Așa am avut prilejul să cunosc o ființă extrem de caldă, deloc scorțoasă, plină de umor, cu mișcări vioaie și ochi vii, curioasă de tot și de toate, vorbăreață, doritoare să guste din toate bucatele...seara a trecut fără să știu unde și cum...din când în când, peste capetele noastre, schimba o privire cu soțul ei...o privire pe care mi-e imposibil să o descriu, dar care mi-a rămas încrustată pe retină...

Drum lin, Regină fără regat...

Eu te-am iubit