Dorin
Eu vreau să mi-l amintesc pe Dorin râzând cu gura până la urechi! Când l-am cunoscut eram studenți toți la Cluj, băieții frumoși ai orașului în ultimul an, eu începătoare, prin anul doi, cred… Mergeam la mare cu gașca, vara, la Olimp, într-unul din hotelurile înalte, rotunde, Dorin zicea hai să bem o bere, Ioana se supăra dar pe urmă-i trecea, eram tineri și nepăsători de lumea asta, râdeam mai tot timpul, mergeam iarna la schi în Poiană, seara în restaurant, la Alpin, cu mese încheiate invariabil cu papanași cu dulceață, la Mărișelu la gura șemineului, un pic sfioși în prezența părinților lui, și-n câte alte locuri, eram tot timpul împreună, la chefuri până târziu în noapte, de Revelion, de Crăciun și de Paște, la Casa Albă, unde ne strângeam pe terasa linsă de lună și împrejmuită de brazi vechi și înțelepți, la nunțile noastre, pe rând, și credeam că viața va curge mereu așa și nimic nu ne va despărți vreodată! Viața ne-a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu-i așa, și