Postări

Se afișează postări din august, 2023

De Sfânta Mărie 2023

Imagine
Ieri a trecut sfânta Mărie pe la Vadu Pescarilor, s-a uitat la oamenii strânși la cherhana, stăteau veseli într-un fel senin pe scaunele înalte de lemn și lăudau pastrama de oaie făcută din carne marmorată, ținută în baiț preț de mai multe zile, Ioana a zis să vezi ce bună era de dimineață, crudă, tăiată subțire și pusă pe o felie de pâine neagră, eu eram înciudată că n-am gustat, pe urmă au venit midiile, impudic despicate dar mândre de carnea lor portocalie, erau și vinuri și romuri și licori ținute în baric de stejar, afumate și catifelate, Maria Raducanu susura, în surdină, despre părul frumos al unei fete, Daniela a adus un vin rosé, făcut în casă, Victor a făcut cafea la ibric, fără zahăr, eram toți ai noștri împreună, i-am spus lui Ionut, ce mult mi-a plăcut anul ăsta de Sfânta Mărie, a surâs un pic trist și a zis da, probabil îmbătrânim și petrecem mai potolit… A mai trecut o vară peste noi