Monica Nistorescu

Peste Grecia s-a abătut, zilele trecute, un nor de praf roșu, venit din Africa.  A învelit case, mașini, terase și vegetație într-o peliculă fină, cărămizie, ridicată în fuioare de pale de vânt sau transformată de ploaie în noroi lipicios, de aramă mată... Toți grecii s-au repezit, în ajun de Paști, la spălătoriile auto, și eu deopotrivă cu ei, că nu-i mai știai nici culoarea nici marca mașinii mele de murdară ce era! Cozi interminabile peste tot...Elefterios, patronul benzinăriei din colț, zice, kiria, durează cel puțin trei ore, mai sunt 6 înaintea dumneavoastră!  Dar există o soluție! Veniți mâine dimineață la 6 și o spălăm!  Mi-am pus ceasul să sune și m-am înființat, la ora indicată, cu o cafea în mână și ochii încă hoinărind pe pajiștile somnului... înaintea mea, deja două mașini, în diverse faze de spălare, și trei băieți ce se învârteau în jurul lor, înarmați cu cârpe albastre și piei de căprioară ude. M-am așezat pe un scaun adus în grabă de Elefterios din interiorul cafenelei

În ultima vreme, am rărit întâlnirile și relațiile cu amicii, cunoștințele sau chiar prietenii care susțin/votează  PSD-ALDE.  De ce? Pentru că noi nu trăim într-o țară cu exercițiu democratic de lungă dată, în care intelectualitatea e, firesc, de stânga, fie ea și stângă caviar, o țară în care polemicile se duc, cordial, duminica dimineața, în cafenele, însoțite de un cappuccino italian și o brioșă cu stafide. Pentru că am ieșit, sau ni se pare că am ieșit, doar de 30 de ani, dintr-un univers concentraționar, dintr-o dictatură umilitoare și castrantă, în care, dacă nu suntem cu băgare de seamă, ne putem întoarce oricând, prin eforturile neprecupețite ale actualei puteri. Pentru că am descoperit o grămadă de dinozauri comunistoizi nostalgici în lumea în care mă învârt, oameni ce disprețuiesc, de la volanul bolizilor de lux, sorbind vinuri scumpe în restaurantele lumii sau devalizând buticurile de pe Avenue Montaigne, democrația și principiile statului de drept, despre care vorbesc cu i