O zi ca multe altele din trecut și din viitor
Șoseaua încolăcea muntele, cădea din când în când înspre mare doar ca să se cațere din nou, sinuoasă, prin grohotișul fragmentat de piatră roșcată, într-o logică doar de ea înțeleasă, și poate de constructorii ei. Nikos îmi spusese că piatra aia brună se numește în grecește lithos, pronunțat cu vârful limbii proptit între dinții din față, încercam să pronunț corect, nu reușisem după cinci ani de bântuit prin Grecia să învăț limba, mă înciuda lucrul ăsta, trebuie să-ți iei un iubit grec, așa vei învăța limba, mi-a zis Mariana, deocamdată nu aveam chef de un iubit grec, mi se păreau prea bruni și uneori repeziți, misogini în cea mai mare parte a timpului. Conduceam atent, ferindu-mă de soarele ce-mi intra în ochi, în dreapta mea Radu clipea des din ochii care-i deveniseră verzi de la munții îmblăniți dimprejur, își rătăcise, ca de obicei, ochelarii de soare prin vreunul din rucsacuri. Pornisem spre cel mai sudic loc al peninsulei, Porto Kagio, voiam neapărat să-i arăt casele-fortărețe p