O vară nebună
Mergem până la cazemată? Mergem! Niciodată nu ne-am putut pune de acord câți kilometri sunt până acolo! După unii, ar fi 3,5, după alții 1,7, oricum aici timpul și spațiul se dilată sau se contractă după bunul lui plac, fără să țină seama de debilele noastre măsurători de pământeni nevolnici căzuți în scorbura altei lumi. Valurile au purtat la mal un televizor, o ușă de placaj presat și mai multe resturi cărora nu li se mai poate desluși întrebuințarea inițială. Cerul e mărunțit de elitrele elicopterelor, libelule uriașe care se duc și vin doar ele știu unde, Tunde trudește harnică, ne-a promis un gulaș la ceaun, cade seara, ne strângem la masa noastră, Sandu poartă un tricou portocaliu stins, care-i scoate în evidență bronzul, Jana e mereu îmbrăcată în alb sau negru, e atâta culoare în sufletele noastre, Zoli expiră și inspiră adânc, cum i-a zis o cucoană ce a încercat să-l hipnotizeze fără să reușească, Ionuț trece din când în când, cu zâmbetul larg cât un cer, secondat de Lulu, câin