Monica Nistorescu

Are cei mai albaștri ochi din câți cunosc...nu acel albastru spectaculos, de revistă, ci unul adânc, plin de întrebări, neliniștit...un profil delicat, încadrat de zulufi ca mierea...sub frunte, frământări și soluții pentru universul ei, alcătuit simplu, tripartit, din bărbatul și copiii ei. Muncește cât e ziua de lungă, face miraculoase icre de știucă și cel mai bun borș de pește pe care l-am mâncat vreodată, sau cine știe ce mâncări minunate izvodite din aproape nimic...dac-aș fi fost bărbat, mi-aș fi luat o femeie ca ea...credincioasă, bătăioasă, de plecat cu ea în lume... Seara, când se potolește vânzoleala din restaurant, își desface părul din cocul strâns sever în creștet, îl resfiră pe umeri, lunecă într-o rochie peplum ce se oprește la jumătatea pulpelor, se așează la masa noastră cu un surâs abia agățat de buze, își aprinde o țigară și-și lasă privirea să lunece peste luciul apei ce-i e, deopotrivă, hrană, corvoadă, bucurie și unică viață...

Kaufland Năvodari. Lume multă, bărbați în bermude, femei în pantaloni scurți mulați pe rotunjimi ce ar fi mai indicat să fie ascunse, copii zăluzi zbierând că vor aia sau aialaltă. Gicu, nume generic de turist pe litoral, împinge căruciorul (cu varianta căriciorul) umplut până la refuz cu doze de bere, tăvițe cu mici și ceafă de porc, pâine albă, proaspătă, Cola și napolitane. Consoarta înșfacă de pe raftul de băuturi alcoolice o sticlă mare de Aperol... La raionul de crănțănele, aglomerație mare! Arahide, covrigi de Buzău, sticksuri, grisine, foietaje sărate și dulci, biscuiți sărați, toate completează coșul vacanțierilor... Dacă vrei un moment de liniște în Kaufland, e bine să te duci la legume și fructe...un cuplu vârstnic se chinuie să găsească cartofii din pungă pe display-ul cântarului electronic...salata verde și mov se pitește, feciorelnic, ca o virgină pe care, de fapt, nimeni nu vrea să o defloreze. Un domn cu tricou vărgat alege varză, confesându-se unei angajate a supermark

Azi bântuiam prin Năvodari în căutarea unui coafor unde o femeie pricepută, cu degete agile, să-mi desțelenească claia de păr încâlcită de valurile și nisipul mării, prilej cu care am aflat că absolut toată România se coafează sâmbăta...că merge la nunți...doar norocul meu chior și indolența unei cucoane care nu s-a ținut de ora la care se programase a făcut să intru în mâinile subțiri dar energice ale Fănicăi, o fată slăbuță, cu față tristă, și să ies din ele cu bucle moi, strălucitoare... Pe trotuar, în fața “salonului de frumusețe Bella”, un om cu mâini bătătorite, arse de soare, sprijinit de o bicicletă, mi-a întins o smochină despicată, din care curgeau semințe aurii...nu vreți să cumpărați niște smochine? Le dau cu 15 lei kilu...mi s-a părut la fel de miraculos ca Fănica...i-am cumpărat tot coșul cu smochine... s-a aplecat și, înainte să-mi dau seama care-i sunt intențiile, mi-a prins mâna și mi-a sărutat-o...am plecat tulburată spre mașină cu prada mea dulce. Am vizitat-o pe Mar

Când eram mică, nu-mi plăcea prea mult marea... Părinții noștri ne duceau, pe mine și pe surorile mele, în fiecare vară, la Venus, în camping, cu cortul.  Era aventura anului...plecam dimineața devreme din Sibiu, cu mașina încărcată, cort, saltele, așternuturi, pompă de umflat, scaune și măsuță, vase de gătit, fiert, prăjit, copt, butelie de aragaz, biscuiți, piersici, conserve, cești pentru ceai din plastic, cu pisicuțe, prosoape, halate, lanternă... Ajungeam la mare, căutam un loc pentru cort în campingul uriaș, ne instalam și o luam spre plajă, drum de 10 minute...Întindeam cearșafurile pe nisip și intram în apă...alergam până la Saturn și înapoi, pe plajă...vreo 4 km... uram această alergare, dar nu prea puteam scăpa de gura tatii... Tata cerea o piersică pe care o mânca cu poftă...zeama roză i se prelingea printre degete pe pieptul bronzat...de atunci și până astăzi, piersicile au rămas fructele mele preferate. La prânz mâncam la autoservirea de lângă Poștă...luam din stivă câte o