Postări

Se afișează postări din iunie, 2019

Simț a vară

Sâmbătă la prânz, Dacia colț cu Moșilor, parchez mașina pe icul dintre Eminescu și bulevard, nu e voie să parchezi acolo, dar mereu sunt 3-4 mașini, trec strada, intru în MegaImage... o femeie stă aplecată deasupra lădiței cu cireșe, 12 lei și ceva kilu’, alege migălos cele mai frumoase mărgele dulci... În fața mea, la casă, un băiat scoate din coș un pachet de paste, un borcan de sos bolognese și o pungă cu ementhaler răzuit, vorbește la telefon, da, mama, am grijă, sunt bine, te sun eu mai încolo... casiera nu are rest... La ieșire, cumpăr un buchet de bujori, probabil ultimii... în fața mea, o țigăncușă de vreo 10 ani, în pantaloni scurți de bumbac, cu dungi albe și roșii, traversează lent, cu mișcări studiate, străduța...fântâna arteziană aruncă coloane de apă înspre cerul decolorat, pentru că a început să vină VARA!