Faceți căutări pe acest blog

joi, 17 ianuarie 2019

Soupe a l’onion

M-am trezit cu o totală lipsă de chef de nimic, deși afară e soare și marea plină de fețe și șoapte, cum m-a obișnuit...
Am plecat la depozitul de lemne, să reînnoiesc rezervele, am vorbit prin semne cu proprietara depozitului, o femeie zdravănă, cu păr de o culoare indefinită, cizme de piele cu carâmbi și un hanorac de culoarea vântului turbat...l-a strigat pe unul din băieții de acolo, unu mic, slab, negricios, care o rupea un pic pe engleză, și astfel m-am întors victorioasă cu un sac de lemne de măslin, mai subțirele, și unul de un soi de fag.
Când n-am chef de viață, ca azi, mă apuc să fac supă de ceapă, după rețeta unui chef francez iscusit...de îndată ce efluviile cepei pierdute în untul topit se răspândesc în aer, simt că nu-i chiar așa de negru dracu, îmi torn un pahar din vinul alb sec destinat supei, pescuiesc din bol o măslină violet, uriașă, pe care o ronțăi gânditoare, privind la mare prin peretele de sticlă...
Dieta asta mediteraneană, cu vin roșu și ulei de măsline, chiar funcționează, Zsolt!😊

miercuri, 16 ianuarie 2019

Războiul troian



El a fost provocat, în fapt, de nutriționiști, care au recomandat consumul unui măr pe zi, pentru a ține boala departe.

Paris avea doar un măr și trei vedete olimpiene, Afrodita, Atena și Artemis, care-și doreau să mănânce sănătos!
Ca în multe alte situații similare, bărbatul a ales femeia greșită, și de aici a pornit toată beleaua! 

Elena, o muritoare frumoasă coz, plictisită de soțul ei un pic mai în etate și lipsit de simțul umorului, ca toți regii, s-a înhăitat cu Paris și a călătorit clandestin, într-un cufăr, pe corveta acestuia, până în Troia.

Soțul Menelau, fratele lui, Agamemnon, Ulyse și alți viteji greci , sastisiți de corvoadele casnice zilnice, bătutul covoarelor, dusul gunoiului și cumpărăturile săptămânale la supermarket, s-au hotărât să o recupereze pe Elena, nu neapărat pentru că o plăceau, ci, mai degrabă, din orgoliu și onoare masculină care trebuia reparată!

După ce au ucis-o pe fiica lui Agamemnon, Ifigenia, ca să-și atraga grația zeilor, mare lină și victorie în război, au ajuns în Troia.

Acolo lucrurile nu au decurs după cum s-ar fi așteptat, pentru că troienii n-au vrut să înapoieze regina bagaboantă, de moravuri flue, ba, mai mult, au abătut smoală, șerpi și săgeți otrăvite peste greci.

De aici încolo, cam toată lumea știe povestea cu calul de lemn în burta căruia s-au ascuns războinicii greci, troienii au pus botu’, cetatea a fost trecută prin foc și sabie și a rămas în felul ăsta până a descoperit-o Schliemann.

La sfârșit, mor aproape toți... 
Rămâne Ulyse, care bântuie pe mare și prin insule, preacurvind și rătăcind timp de 30 de ani. Ajuns acasă, după o călătorie ce, în mod normal, cu navele din dotare ale epocii nu i-ar fi luat mai mult de vreo săptămână, două, o minte pe Penelopa cum că s-a întors la ea de dor...nu suflă o vorbă despre Circe, Calypso, sirene și alte prestatoare de servicii sexuale. 
Penelopa, fată de comitet, îl iartă pentru că a plecat după țigări și a întârziat 30 de ani.

O poveste misogină, cu hazard, sânge, fratricid, adulter și, dacă mă întrebați pe mine, oameni care se plictiseau pe acasă, din care nu stim dacă Afroditei i-a plăcut mărul sau, măcar, dacă l-a mâncat!
O binevenită și foarte actuală pată de culoare: Zeus e negru!

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Fandaxie de Ianuar

Impresia mea tot mai puternică, de aici, din îndepărtata Eladă, e că evenimentul de la Ateneu a fost privit de societatea bucureșteană drept unul monden!
De aici belete de favoare și tot felul de fețe și figuri ce n-au nici în clin nici în mânecă cu rostul acestei povești!
În aceeași ordine de idei, au lipsit (lăsați pe-afară sau deliberat) mulți din cei ce era normal să fie acolo, și nu mă gândesc nici o secundă la Dragnea cu a sa Daddy Sitter (nume dat de Neculai Constantin Munteanu)
A fost un fel de chermeză cu rochii lungi, sclipici, coafeze și vânzătoare reprofilate și reciclate, foști pușcăriași reintegrați în societate, parfumuri arăbești (că-s la modă pentru gustul românesc), strângeri moi de mâini umede și prea puțin control al listei de invitați.
Nu știu cine a fost organizatorul, cu atât mai puțin criteriile după care s-au făcut invitațiile.
Dar, cu siguranță, țiitoarele de lux au bătut din piciorușul strâns în teaca de mătase a ciorapului și au declarat, ritos, vreau să fiu la Ateneu în seara asta, Mișule, să moară de invidie Popeasca când vede ce blană mi-ai cumpărat de Crăciun!
Fandaxie de Ianuar...

vineri, 11 ianuarie 2019

Kalimera

M-am trezit la ora 4...marea se liniștise, oglindă ce abia mai răsufla după chinurile ultimelor trei zile...cafetiera marțian, plină de sunet si culoare, mi-a livrat cu promptitudine drogul dimineții...l-am revăzut, la distanță de 33 de ani,  pe Duckadam, apărând, la Sevilla, poarta românească a fotbalului, și ieri, prin spusele lui Donald Tusk, poarta românească a democrației...am privit minute în șir fotografia lui Dan Grigore împreună cu Mihai Șora la mitingul de ieri din fața Ateneului, ninși, frumoși, izvoditori de speranță...am lăcrimat un pic peste conjugarea verbelor în limba greacă, ermetic încastrate în alfabetul lor, ca o bijuterie veche, neînțeleasă...
Cocoșii vestesc dimineața în Agios Vasileios, exact ca la bunica!
Am văzut, împreună cu Vasilica, viitorul în față, nu m-am uitat, biblic, mitologic și autobiografic, înapoi, și am pornit în altă dimineață din cele ce-mi mai sunt date...
Kalimera!

vineri, 4 ianuarie 2019

Despre scrisul pe Facebook



Cunosc numeroase persoane, simandicoase și cu ighemonicon, care consideră scrisul pe facebook iroseală de sine și vânare de vânt, comparativ cu scrisul la gazetă sau în carte!
De ce, doamnelor și domnilor?
Unde e diferența?
Au nu e toată scriitura destinată citirii de către semeni și împărtășirii de gânduri către aceștia?
Nu credeți că o carte, cu ale ei 5000 de exemplare, este comparabilă cu 337 268 de citiri virtuale? (cazul textului de mai la vale)
Nu prea e, aveți dreptate, pentru că-i mare diferența...🙂
Rămâne doar sclifoseala criticilor, vanitatea scriitorului, folosul material, foiala editurilor, nostalgia mirosului de literă tipărită și multă și omenească ipocrizie...🙂

Status quo





Prinsă în dantelăria podului ce lipește pământuri, 
atârnată deasupra mării prea vii, sfâșiată de mizeriile politice bucureștene, 
agățată de lucruri neterminate în metropola dâmbovițeană, determinată să urc la Delphi iarna, neruptă (încă) de istoria mea recentă, 
cu vraful de cărți netăiate pe noptieră, Cavafy la cap și câteva carnete cu foi albe, neîncepute, hotărâtă să fac multe și invidioasă pe cei ce fac nimic, 
tunsă scurt, aproape băiețește, exersând formule facile de conversație în limba zeilor din Olimp, rețete cu miel și mentă, kritharaki și brânze de capră...
la vie, quoi...

duminică, 30 decembrie 2018

Sexul neimportant



Sexul nu e despre plăcere, iubire, împreunare sau procreere...

Sexul e despre putere, încredere în sine, bani, frumusețe, statut social, frică de decrepitudine, teamă de moarte, de singurătate și neant...

Până la urmă, copulația mai lungă sau mai scurtă (după posibilități) dintre două (trei, patru, cinci) ființe, destul de puțin estetică și cu împlinire fizică discutabilă, fulgurantă și de scurtă bătaie nu e altceva decât un strigăt...

Și câte nu se pot obține prin sex! 

Sexul e o bancă, un bordel, un castel, cea mai de succes companie privată, cel mai bun stilist, cel mai colorat parc de distracții și cea mai copioasă cină...

Trebuie să recunosc că n-am înțeles, sau, mă tem, am înțeles prea bine, ce reprezintă sexul pentru oameni...

De-a lungul timpului, a migrat dinspre animalică nevoie de a naște prunci înspre nevoia de a te simți viu, elastic, dezirabil și frumos.
Sexul e despre miros, chimie, răsfăț, pudoare învinsă (sau nu), curiozitate, experiment, sudoare, expertiză, minciună...

Sexul e reprezentarea ultimă a slăbiciunilor noastre, timizi degustători de praf de stele, mărunți rătăcitori în lumea neliniștilor, patetici aspiranți la osmoză și topire unii în alții...

Imposibilă iubire...