Faceți căutări pe acest blog

joi, 20 septembrie 2018

Rătăciți



Cobor cu mașina hula Bradului, înspre Fântânița Haiducului...pe marginea drumului, o tonetă albă, uzată, ce anunță vesel, cu litere portocalii, Hot Dogs&Ice Cream!
Pe tejgheaua îngustă, câteva calupuri de brânză de burduf, și mai în spate, atârnate pe-o sfoară, șiraguri de cârnați subțiri, roșcați, toropiți de căldură.
În spatele tejghelei, o femeie de vârstă incertă, în haine cenușii, cu ochi palizi înfundați în obrazul bătut de soare...mi-o cumpărat-o băiatu’, din Anglia...acum aștept să treacă microbuzu’, să-i trimit pachet! Niște varză murată, niște slănină, scăricică, telemea...și ulei, doi litri de ulei, că nu-i place uleiu ăla de la engleji! Nu-i ca al nostru...îi ia 20 de lire de-alea de-ale lor, da’ batăr are ce mânca...i-am mai trimis...
În Dedeman, foială mare...lumea cumpără var, gresie, ciment, căzi cu hidromasaj, parchet, șuruburi, flori de plastic, farfurii...le cară la casă, după care se opintesc cu ele spre mașini, care gem sub greutate...există și posibilitatea să alegi ce-ți trebuie, asistat de un angajat al magazinului, după care să ți se livreze totul acasă...dar parcă-i mai bine să le ai sub ochi, odată ce le-ai plătit, nu?
Și, pe urmă, transportul costă...

luni, 17 septembrie 2018

A venit toamna...

Câinele Tobi a venit de dimineață.
Șchioapătă de picioarele din spate, de la o degerătură din iarna trecută. Pe blana neagră-albăstrie se desenează harta incendiului de acum trei ani, ce a mistuit cherhanaua și inima oamenilor ei.
Acum știu că a venit toamna, pentru că Tobi caută tovărășia celor rămași pe grindul spulberat de vânt să privească marea ce le pare, puțin, a lor...
Cerul are un miez de albastru adânc, feliat.
Tobi miroase cârnații uitați pe masă, întoarce capul, își sapă un culcuș în nisip, la picioarele mele, și se încolăcește cu un oftat, ca într-un leagăn...mă privește cu ochi de om...
Delfinii, mereu câte doi, își saltă spinările lucioase deasupra valului...am încetat demult să mă minunez, pentru că aici miracole se întâmplă în fiece zi
A venit toamna...

joi, 30 august 2018

Cami





Are cei mai albaștri ochi din câți cunosc...nu acel albastru spectaculos, de revistă, ci unul adânc, plin de întrebări, neliniștit...un profil delicat, încadrat de zulufi ca mierea...sub frunte, frământări și soluții pentru universul ei, alcătuit simplu, tripartit, din bărbatul și copiii ei.
Muncește cât e ziua de lungă, face miraculoase icre de știucă și cel mai bun borș de pește pe care l-am mâncat vreodată, sau cine știe ce mâncări minunate izvodite din aproape nimic...dac-aș fi fost bărbat, mi-aș fi luat o femeie ca ea...credincioasă, bătăioasă, de plecat cu ea în lume...
Seara, când se potolește vânzoleala din restaurant, își desface părul din cocul strâns sever în creștet, îl resfiră pe umeri, lunecă într-o rochie peplum ce se oprește la jumătatea pulpelor, se așează la masa noastră cu un surâs abia agățat de buze, își aprinde o țigară și-și lasă privirea să lunece peste luciul apei ce-i e, deopotrivă, hrană, corvoadă, bucurie și unică viață...

duminică, 26 august 2018

Țara covrigilor de Buzău



Kaufland Năvodari.
Lume multă, bărbați în bermude, femei în pantaloni scurți mulați pe rotunjimi ce ar fi mai indicat să fie ascunse, copii zăluzi zbierând că vor aia sau aialaltă.
Gicu, nume generic de turist pe litoral, împinge căruciorul (cu varianta căriciorul) umplut până la refuz cu doze de bere, tăvițe cu mici și ceafă de porc, pâine albă, proaspătă, Cola și napolitane. Consoarta înșfacă de pe raftul de băuturi alcoolice o sticlă mare de Aperol...
La raionul de crănțănele, aglomerație mare! Arahide, covrigi de Buzău, sticksuri, grisine, foietaje sărate și dulci, biscuiți sărați, toate completează coșul vacanțierilor...
Dacă vrei un moment de liniște în Kaufland, e bine să te duci la legume și fructe...un cuplu vârstnic se chinuie să găsească cartofii din pungă pe display-ul cântarului electronic...salata verde și mov se pitește, feciorelnic, ca o virgină pe care, de fapt, nimeni nu vrea să o defloreze.
Un domn cu tricou vărgat alege varză, confesându-se unei angajate a supermarketului...le cumpăr pentru mama, săraca, mai gătește...cât mai are zile...

sâmbătă, 25 august 2018

Fănica și smochine


Azi bântuiam prin Năvodari în căutarea unui coafor unde o femeie pricepută, cu degete agile, să-mi desțelenească claia de păr încâlcită de valurile și nisipul mării, prilej cu care am aflat că absolut toată România se coafează sâmbăta...că merge la nunți...doar norocul meu chior și indolența unei cucoane care nu s-a ținut de ora la care se programase a făcut să intru în mâinile subțiri dar energice ale Fănicăi, o fată slăbuță, cu față tristă, și să ies din ele cu bucle moi, strălucitoare...
Pe trotuar, în fața “salonului de frumusețe Bella”, un om cu mâini bătătorite, arse de soare, sprijinit de o bicicletă, mi-a întins o smochină despicată, din care curgeau semințe aurii...nu vreți să cumpărați niște smochine? Le dau cu 15 lei kilu...mi s-a părut la fel de miraculos ca Fănica...i-am cumpărat tot coșul cu smochine... s-a aplecat și, înainte să-mi dau seama care-i sunt intențiile, mi-a prins mâna și mi-a sărutat-o...am plecat tulburată spre mașină cu prada mea dulce.
Am vizitat-o pe Margot și apoi m-am întors victorioasă pe buza apei...
A fost o zi bună azi!

vineri, 24 august 2018

Corturăresele


Când eram mică, nu-mi plăcea prea mult marea...
Părinții noștri ne duceau, pe mine și pe surorile mele, în fiecare vară, la Venus, în camping, cu cortul. 
Era aventura anului...plecam dimineața devreme din Sibiu, cu mașina încărcată, cort, saltele, așternuturi, pompă de umflat, scaune și măsuță, vase de gătit, fiert, prăjit, copt, butelie de aragaz, biscuiți, piersici, conserve, cești pentru ceai din plastic, cu pisicuțe, prosoape, halate, lanternă...
Ajungeam la mare, căutam un loc pentru cort în campingul uriaș, ne instalam și o luam spre plajă, drum de 10 minute...Întindeam cearșafurile pe nisip și intram în apă...alergam până la Saturn și înapoi, pe plajă...vreo 4 km... uram această alergare, dar nu prea puteam scăpa de gura tatii...
Tata cerea o piersică pe care o mânca cu poftă...zeama roză i se prelingea printre degete pe pieptul bronzat...de atunci și până astăzi, piersicile au rămas fructele mele preferate.
La prânz mâncam la autoservirea de lângă Poștă...luam din stivă câte o tavă din plastic maro și o umpleam care cum...după poftă...eu beam întotdeauna schwepps, îmi plăcea gustul amărui și înțepăturile din cerul gurii...ciudat că se găsea pe vremea lui Ceaușescu!
După-amiaza ne plimbam prin stațiune...de pe terasele restaurantelor răzbătea muzica formațiilor la modă pe atunci...Mondial, Iubire, bibelou de porțelan...
Ne opream la tarabele înșirate de-a lungul trotuarului și îl rugam pe tata să ne cumpere câte un inel cu piatră colorată...eu nu mă puteam niciodată hotărî dacă vreau unul cu piatră verde sau roșie...până la urmă îl luam pe cel verde.
De ziua mamei, mâncam înghețată de alune și fistic pe terasa cofetăriei, ba, uneori, mai primeam și un bol de arahide...
Seara stăteam la cort, mama despica cu dexteritate guvizii înșirați pe sfoară, așa cum o învățase o poloneză, și îi arunca în uleiul încins...făceam o salată de roșii cu ceapă albă...noi, copiii, beam Bem-Bem, un fel de sirop de portocale despre care știam că e bun pentru memorie, că are în el lecitină...Adulții beau uneori un pahar de vin.
Noaptea venea cu mirosul de cauciuc încins al saltelelor...
A doua zi o luam de la capăt...
Credeam că nu-mi place prea mult marea, dar acum nu știu cum să fac să fiu mai mult timp în preajma ei, în căutarea paradisului copilăriei și a părinților mei tineri și frumoși ca niște zei greci.

marți, 17 iulie 2018

Croquis


Georgia trage deoparte șezlongurile linse de valuri, părul lung, jumate blond, jumate șaten, îi învăluie fața, și nu știi câți ani să-i dai...mă ocolește, nu vrea să mă deranjeze...băiatul lung, costeliv, îmi aduce un Mojito...mult mai bun decât cel de alte dăți...mă ridic să văd cine-i la bar...un băiat nou!
Vila florentină cu ochi orbi de ferestre privește impasibilă valurile îndrăznețe și frământarea micilor bărci.
Mă întreb unde va apune soarele, acum că Varassova, muntele din față, e înfășat în nori...
Eleanna și Gill au ajuns acasă cu bine...le oferisem la prânz, curajoasă, o salată grecească, lor, greci până la os...
Au mâncat-o politicoși și nu voi ști niciodată dacă era bună au ba!
Noaptea vine oricum...