Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 8 iunie 2019

Simț a vară

Sâmbătă la prânz, Dacia colț cu Moșilor, parchez mașina pe icul dintre Eminescu și bulevard, nu e voie să parchezi acolo, dar mereu sunt 3-4 mașini, trec strada, intru în MegaImage... o femeie stă aplecată deasupra lădiței cu cireșe, 12 lei și ceva kilu’, alege migălos cele mai frumoase mărgele dulci... În fața mea, la casă, un băiat scoate din coș un pachet de paste, un borcan de sos bolognese și o pungă cu ementhaler răzuit, vorbește la telefon, da, mama, am grijă, sunt bine, te sun eu mai încolo... casiera nu are rest...
La ieșire, cumpăr un buchet de bujori, probabil ultimii... în fața mea, o țigăncușă de vreo 10 ani, în pantaloni scurți de bumbac, cu dungi albe și roșii, traversează lent, cu mișcări studiate, străduța...fântâna arteziană aruncă coloane de apă înspre cerul decolorat, pentru că a început să vină VARA!

marți, 28 mai 2019

Despre ipocrizie

Am o problemă mare cu ipocrizia... în sensul că n-am înțeles-o niciodată, și, neînțelegând-o, n-am știut nici s-o aplic sau exersez.

În mediul colorat și de o extremă diversitate al internetului, a apărut, de ieri încoace, o pletoră de comentarii despre încarcerarea lui Liviu Dragnea.

Multe dintre ele încep cam așa... nu-i doresc nimănui să ajungă în pușcărie, nu doresc răul altuia, Doamne ferește etcaetera, etcaetera, continuate de sudălmi la adresa lui Dragnea!🙃

Eu, cu inabilitatea mea de a mă pune bine cu divinitatea și milostenia creștină, declar răspicat că mi-am dorit enorm să-l văd pe Dragnea în pușcărie, sper ca această condamnare să fie urmată de altele, pentru celelalte samavolnicii, Teldrum et comp, mi se pare că e o pedeapsă prea blândă, sper că procurorii vor începe să deșire urzeala minciunilor și hoțiilor prin care un politician cu declarații anuale de avere frugale ajunge să-și întindă casa pe trei străzi, bașca restul!

Și mai cred că lui Dragnea ar trebui  să i se intenteze un proces pentru subminarea economiei naționale și altul pentru stricăciunile psihice pe care le-a adus unui întreg popor!
Altul pentru exodul românilor înspre alte zări!
Dacă s-ar putea intenta procese pentru aroganță, scuipat repetat în capul cetățenilor, invitații la baie adresate jurnaliștilor și altele asemenea, aș fi dorit să i se intenteze și acestea!
Și tot așa!

La fel de mult îmi doresc ca toți cei ce au săvârșit samavolnicii și hoții SĂ ÎNFUNDE PUȘCĂRIA și să le fie confiscate bunurile până la acoperirea prejudiciilor! 
Lista e lungă!

Un ultim cuvânt pentru obediența și slugărnicia Poliției Române, care s-a jucat în trafic cu mașini albe și negre pentru transportarea nobilului fund teleormănean la Rahova!

Mi-aș fi dorit să-l văd în cătușe! 
Și, dacă oamenii n-ar fi atât de ipocriți, ar recunoaște că și ei și-ar fi dorit același lucru!

sâmbătă, 25 mai 2019

AMR 1


Ies din casă pe la 10 dimineața, să cumpăr țigări, coriandru verde și un pumn de caise...
Aproape nimeni pe stradă, cerul e curat și aerul limpede după ploaie, mașini rare fâșâie pe asfalt, o fată subțire, cu căști albe în urechi, țopăie pe trotuarul denivelat, biserica stă țanțoșă pe colțul străzii, îmi propun să fac câțiva pași pe străduțele din cartier, îmi dau seama că nu voi fi în stare, sunt prea emoționată de ce va fi mâine...
Am dormit prost și puțin, cu vise încâlcite, nici frumoase, nici urâte, întrerupte de reprize de semi-veghe, când mi-am potolit obrajii încinși pe perna răcoroasă...
Dau și primesc câteva telefoane, vorbesc cu mama, refuz o invitație, mut pe mâine o întâlnire cu un prieten vechi pe care nu l-am văzut de ceva timp, mă încolăcesc pe canapea, în fața televizorului, hotărâtă să aștept... ziua de mâine.

luni, 6 mai 2019

Like

Despre psihologia butonului "like" sau ce spune utilizarea lui despre personalitatea fiecăruia și felul în care oamenii interacționează între ei...despre socializare, caracter, frustrare, mărinimie, generozitate, critică pe FB.

Unii nu-l folosesc NICIODATĂ...și, când zic niciodată, se cheamă că au apăsat de două sau trei ori butonul, în situații cu totul și cu totul excepționale...acest tip de oameni folosesc FB cumva contre-coeur...li se pare stupid, futil, sunt critici cu toți și cu toate, dezabuzați, cinici, iar opțiunea cu pricina le pare o slăbiciune, o concesiune inadmisibilă față de semeni.

Alții economisesc likurile ca pe un capital prețios...le oferă rar, cu parcimonie, atunci când, cu adevărat, un cuvânt, o imagine sau un gând mișcă ceva în ei...

Există o categorie care dă like unor anume persoane, indiferent de ceea ce slobozesc pe pagină...e o aprobare necondiționată a persoanei respective, nu a conținutului postării sale...aceeași categorie, din aceleași motive, dar exact pe dos, nu apasă butonul nici picată cu ceară, indiferent cât de mult achiesează la spusele respectivului/respectivei...pentru că, din varii motive, nu le place respectiva ființă...

Mai sunt unii, mai slabi de înger, care dau like din compasiune, milă, empatie cu subiectul...precum și unii ce dau like unor persoane publice sau cunoscute în vreun fel, pentru că, astfel, devin și ei o micuță parte din acel om, participă virtual la viața glamoroasă a respectivei persoane. De obicei, acest gen de aprobări sunt însoțite de comentarii adânci, gen "ce frumoasă/deșteaptă/elegantă/minunată sunteți", "țineți-o tot așa", "da' bine le mai zici", "wow" etc.

Sunt unii care împrăștie cu likeuri în toată populația, precum mănâncă semințe sau se spală pe dinți...nediferențiat, neimportant...le pare parte din această încă nouă aventură numită FB...

Un like plasat la momentul și către persoana nepotrivită poate genera certuri în cuplu, reproșuri, scandal, păruială, după cum absența lui acolo unde ar fi trebuit să fie duce la același gen de manifestări în viața reală...

Un lucru e sigur!
Toți, dar absolut toți cei ce se dedau acestui fel de socializare își contabilizează likurile primite...e barometrul evoluției, prezenței și prestației lor, ține loc de oglindă, recenzie, apreciere...e mijlocul de a-și măsura umorul, popularitatea, prezența de spirit, adâncimea gândului, sensibilitatea...

Acuma nu zic că veți fi de acord cu mine...nu vânez laicuri...:))))
Dar pot să spun, cu destulă precizie, care sunt sentimentele și aprecierea fiecăruia dintre voi, despre mine și între voi, doar analizând folosirea acestui mic buton...LIKE

Un fel de update...am uitat să-i menționez pe cei ce-și dau like singuri, la propriile postări...mi-a atras atenția un prieten, deci adaug...categorie absconsă, greu sau imposibil de descifrat...:))))

sâmbătă, 27 aprilie 2019

Cu Elefterios la spălătoria de mașini

Peste Grecia s-a abătut, zilele trecute, un nor de praf roșu, venit din Africa. 
A învelit case, mașini, terase și vegetație într-o peliculă fină, cărămizie, ridicată în fuioare de pale de vânt sau transformată de ploaie în noroi lipicios, de aramă mată...
Toți grecii s-au repezit, în ajun de Paști, la spălătoriile auto, și eu deopotrivă cu ei, că nu-i mai știai nici culoarea nici marca mașinii mele de murdară ce era!
Cozi interminabile peste tot...Elefterios, patronul benzinăriei din colț, zice, kiria, durează cel puțin trei ore, mai sunt 6 înaintea dumneavoastră! 
Dar există o soluție! Veniți mâine dimineață la 6 și o spălăm! 
Mi-am pus ceasul să sune și m-am înființat, la ora indicată, cu o cafea în mână și ochii încă hoinărind pe pajiștile somnului... înaintea mea, deja două mașini, în diverse faze de spălare, și trei băieți ce se învârteau în jurul lor, înarmați cu cârpe albastre și piei de căprioară ude.
M-am așezat pe un scaun adus în grabă de Elefterios din interiorul cafenelei de alături și am povestit, pe îndelete, el în engleza lui aproximativă, eu poticnindu-mă în cele câteva cuvinte grecești cunoscute, despre copii, Paști, mariaje, experiența lui constănțeană de acum 15 ani, ca lucrător pe un vapor ce a adăstat în portul Tomis vreo două săptămâni, și câte altele...
Aveți fete frumoase în România, și cluburi de noapte...dar am văzut în port oameni răscolind în tomberoanele de gunoi...
Mașina mea era gata, probabil mai curată decât atunci când a ieșit din fabrică...
Și mi-am făcut un prieten, benzinarul din colț cu povești de marinar temporar... 😊
Sărbători cu bine și vouă!

vineri, 5 aprilie 2019

Când politica ne desparte



În ultima vreme, am rărit întâlnirile și relațiile cu amicii, cunoștințele sau chiar prietenii care susțin/votează  PSD-ALDE. 
De ce?

Pentru că noi nu trăim într-o țară cu exercițiu democratic de lungă dată, în care intelectualitatea e, firesc, de stânga, fie ea și stângă caviar, o țară în care polemicile se duc, cordial, duminica dimineața, în cafenele, însoțite de un cappuccino italian și o brioșă cu stafide.

Pentru că am ieșit, sau ni se pare că am ieșit, doar de 30 de ani, dintr-un univers concentraționar, dintr-o dictatură umilitoare și castrantă, în care, dacă nu suntem cu băgare de seamă, ne putem întoarce oricând, prin eforturile neprecupețite ale actualei puteri.

Pentru că am descoperit o grămadă de dinozauri comunistoizi nostalgici în lumea în care mă învârt, oameni ce disprețuiesc, de la volanul bolizilor de lux, sorbind vinuri scumpe în restaurantele lumii sau devalizând buticurile de pe Avenue Montaigne, democrația și principiile statului de drept, despre care vorbesc cu ironie groasă ca o flegmă scuipată în obrazul proștilor care “pun botu’” la astfel de naivități!

Pentru că am ajuns la concluzia că cei ce susțin PSD-ALDE sunt fie săraci cu duhul, neinformați și dezinformați, fie rău-voitori, fie direct interesați, și nu mică mi-a fost uimirea să regăsesc, printre aceștia din urmă, pe mulți din cei pe care-i apreciam pentru isprăvi de biografie personală...

Pentru că așa rușine și samavolnicie ca acest guvern Vasilica, manipulat de Dragnea, Toader & comp n-a mai trăit România nici pe vremea domniilor fanariote!

Pentru că sunt cetățean european, bucuroasă că am fost primită în această familie, în care vreau și înțeleg să rămân!

Pentru că înțeleg miza enormă a anului electoral 2019!

Pentru că gândesc!

duminică, 24 februarie 2019

Parastas Gao Tang





Pe strada Eminescu colț cu Toamnei, în casa în care, altădată, picurau clapele pianului din degetele Cellei Delavrancea, s- deschis de ceva vreme un restaurant chinezesc, Templul Soarelui. Nici rău, nici bun, livrează și acasă, s-a adaptat la nevoile românului de șnițele și cartofi prăjiți, așa că a pus în meniu felurile astea, lipindu-le în coadă cuvântul “chinezesc”, are o grădină de vară ce îmbrățișează clădirea pe două laturi și încearcă să amortizeze zgomotul și praful străzii cu o perdea de gard viu de frunze de plastic.
Uneori sun la ei și comand o supă Gao Tang, pe care mă duc să o iau după vreo 20 de minute, pusă frumos în caserolă, fierbinte și iute.

Pe colțul de vis-à-vis e biserica Precupeții Vechi, ale cărei trei turle albe îmi împodobesc geamul livingului. Clopotul mă înștiințează când a murit cineva în cartier, când începe slujba de duminică și multe altele, după cum îi e bătaia, în dungă, tărăgănată, sprințară sau gravă.

Zilele trecute am sunat la restaurant și am comandat o supă, mă uitam pe Netflix la Homeland și n-aveam chef să-mi fac nici măcar o salată. 
Mi-am tras un pantalon de trening și un pulover pe mine și am trecut strada să merg să o iau. 
Încă de la intrare mi s-a părut că ceva nu-i ca de obicei...pe tejgheaua lată de lemn erau aliniate câteva coșuri cu pâine albă, feliată, platouri cu salam, brânză și măsline și un teanc de tacâmuri. Chelnerii îmbrăcati în tunici de mătase de culoarea vinului, prinse peste piept cu brandemburguri de șnur gros, negru, răsucit în două, se învârteau aferați între bucătărie și saloane, ducând mezeluri, scobitori, carafe cu vin alb și sticle cu apă minerală și Fanta.
Până să apuc să întreb ce se întâmplă, pe ușa încăperii din dreptul barului a apărut un preot cu odăjdii de fir, bălăngănind o cădelniță ce răspândea efluvii și fum de tămâie și plasmodiind nazal “veșnica pomenire, veșnica pomenire, veeeșnica luuuui pomeniiiire”. Era urmat de țârcovnic și de o adunare tăcută, în veșminte cernite, care s-a strâns în holul întunecos, în timp ce popa cădelnițá uriașul Buddha auriu de la intrare. Buddha îl privea impasibil prin tăietura îngustă a ochilor oblici, și, cumva intimidat, preotul s-a întors spre dragonul încolăcit pe peretele alăturat și l-a tămâiat și pe el, ca într-un basm greșit și improbabil.
Dumnezeu să-l odihnească! a rostit adunarea, după care s-au așezat, vocali, la mese, și-au început să-și toarne țuici în paharele mici, de sticlă groasă...să fie de sufletul răposatului.
Amin și Namaste, 
în Bucureștiul halucinant al începutului de 2019