Faceți căutări pe acest blog

joi, 18 mai 2017

Anul 2013 să se ducă unde a înțărcat mutu iapa!

Știu că vă bag în ceață, dar am găsit, într-o conversație privată, un text dintre anii 2013-2014, și m-am gândit să-l pun aici, să nu se piardă...:)

2013 să se ducă unde a înțărcat mutu iapa!

Am uns tartinele cu foie gras și le-am pus câte un moț de dulceață de ceapă...am îngrămădit mușuroaie de icre negre pe feliile subțiri de pâine...nu ca la ultima petrecere la care am fost, unde erau două, trei bobițe înotând într-o mare de unt, ca să nu zică oamenii că n-au servit caviar....icrele de Manciuria au vârfuit un bol micuț de cristal, după ce am mancat jumătate de borcan...ce vreți, sunt preferatele mele....

Am răsucit jambon de Serrano pe grisine, am desfăcut brânzeturile din hârtiile lor foșnitoare, să le las să odihnească o oră în penumbra răcoroasă a cămării...am rânduit cu dragoste paharele svelte de cristal pe tava de argint, în așteptarea spumoasă și foșnitoare a șampaniei...
Am aruncat o privire mustrătoare plebeelor sarmale ce se rumenesc în cuptor....m-am întreținut grațios în franceză cu cocoșul scăldat în bourgogne....am verificat trufa trufașă de ciocolată neagră...gata !

Acum pot să mă pun pe plâns....că an rău ca ăsta n-am avut de când mama m-a făcut!
M-au năpădit toate relele, mi-au murit oameni dragi și foarte dragi, mi s-au spart conductele de apă și m-au inundat necazurile....am umblat două luni cu Inspecția Tehnică a mașinii expirata, mi s-au tocit plăcuțele de frână în ajunul Crăciunului, mi-am pierdut o brățară scumpă la care țineam ca la ochii din cap, m-a părăsit somnul, mi-am pierdut cea mai bună prietenă, scurt și neconcludent, intr-o buză de neînțelegere, am tăiat nucul de la lac, mi s-au terminat lemnele pentru șemineu și pas sa-ți mai aducă cineva altele până după Sfântu Ion....

Da nu vreau să mă gândesc la nimic....vin musafirii, pentru o petrecere de an nou în pijamale, la gura sobei, poate cu putină muzică, povesti, vin, șampanie....cu tristețe permisă...fără pocnitori, artificii, petarde...

Anu ăsta să se ducă unde a înțărcat mutu iapa .... Iar voi să vă duceți pe unde aveți de dus, petrecut, băut, povestit, iubit, cântat, dănțuit...și să vină ălalaltu...ăla nou...că măcar nu știm nimic despre el....

La mulți ani....

Honey, I'm home!




Am aterizat la București, vă mulțumim că ați zburat cu Air France...vocea stewardesei mlădiază cuvintele, întâi armonios, în franceză, pe urmă poticnit și aproape neinteligibil, în engleză...avionul rulează pe pistă în taxi mood, suntem încă departe de cordonul ombilical ce ne va scoate în aerogară...oamenii își desfac centurile, se ridică în picioare, încep să deschidă compartimentele pentru bagaje...cam ca în RATA de Slobozia...seat down! SEAT DOWN AND KEEP YOUR SEATBELTS FASTENED!
Stewardesa își pierde dulceața din glas, cuvintele sună metalic, își părăsește microfonul și începe să alerge pe culoarul dintre scaune, punând oamenii la loc și închizând cu zgomot sec capacele de deasupra capetelor lor...în sfârșit, avionul se oprește de tot.

Toți pasageri se ridică în picioare, se îngrămădesc unii peste alții pe coridorul strâmt, un bărbat cu un tatuaj elaborat pe antebrațul stâng îi scapă în cap o sacoșă cu cumpărături din aeroport unui domn cărunt din fața lui, un copil mic începe să urle ca din gură de șarpe înspre coada avionului, oamenii se încalecă, se înghiontesc, se freacă unii de alții, după care rămân supendați, înțepeniți în poziții grotești, ca un tablou vivant, până la deschiderea ușilor, când începe o altă luptă, care să iasă primul din încleștarea scaunelor...

Ies afară din aeroport și mă îndrept spre un taxi ce așteaptă, primul în linie, clienți...aveți aer condiționat? Am, dar nu-i dau drumu, că consumă! Povestea se repetă și la celelalte două din spate...într-un târziu, găsesc un șofer cu ochelari cu ramă aurie, cu aer de profesor universitar, cu geamurile mașinii închise...înăuntru e răcoare, aerul condiționat e în funcțiune, îmi pune bagajul în spate, închide ușa glisantă și întreabă, politicos...pe unde vreți s-o luăm, prin Piața Victoriei sau pe Dorobanți?...

M-am întors acasă...în tara pe care, dacă n-ar fi existat, nimeni n-ar fi avut atâta imaginație să o inventeze!

luni, 10 aprilie 2017

Discuții cu gem

Aranjam un raft în bucătărie...printre lucruri, un bol cilindric de ceramică albă, lăptoasă, cu capac, pe care scrie Biscuiți...mi-am adus aminte de tata...proaspăt student la Filologie la Cluj, venit de la țară, intrase într-o cofetărie și, în grabă, tulburat și emoționat în fața galantarelor pline de confeturi cu nume complicate, din care nu gustase niciodată, a citit pe o cutie roză Discuții cu gem, în loc de Biscuiți cu gem...A ieșit din cofetărie răsucind în minte, în fel și chip, întrebarea, oare cum o fi aia, discuții cu gem? De discuții auzise și citise...de biscuiți niciodată! 

vineri, 31 martie 2017

Preacurvirea postului, sau cum să fim ridicoli fără nici o greutate

 

În perioada posturilor, nu prea merg la restaurant...de ce? Pentru că eu merg, îndeobște, la restaurante la prieteni sau cunoscuți, și mi-e jenă de jena lor...meniurile conțin diverse mâncăruri cu specificația, în paranteză, de post, ba chiar, unii, mai temerari, au pagini separate cu "preparate" nepăcătoase. 
Ideea de a ține post nu se referă la a mânca șnițele care nu-s șnițele, chiftele care n-au carne, vin fără alcool și sex virtual pe internet, că nu-i cu penetrare fizică!
Postul înseamnă cu totul și cu totul altceva, și varianta lui modernă, adaptată vremurilor, e de un caraghioslâc fără frontiere, o imitație de vinilin ieftin, ridicolă și patetică, neputincioasă și obraznică, ca orice imitație!
Unii țin post ca să slăbească, deși reușesc să se îngrașe, alții țin post în speranța că le vor fi iertate micile sau marile mizerii cu care își asezonează, zilnic, existența, unii își verifică anduranța, alții se bucură că nu mai trebuie să presteze conjugal, noaptea, pe altarul iubirilor stinse...
Las'că ne scoatem noi pârleala de Paști, recuperând gargantuesc, însutit, comatos și neînfrânat, chifteluțele de soia ciugulite din vârful buzelor la restaurantele ridicolului!

miercuri, 15 martie 2017

Sfaturi practice de agățat pe feisbuc

 

Dragi băieți! 
M-am gândit să vă dau o mână de ajutor în demersurile pe care unii dintre voi le fac de a-și găsi prietene, with benefits sau nu, jumătatea sau doar romantice întâlniri în spațiul virtual.
Pașii sunt destul de simpli și ușor de urmat, e aproape ca o rețetă de găluști cu prune!
Cei care nu se simt vizați, e bine să nu continue lectura, nu văd la ce le-ar folosi!

1. Puneți-vă la profil o fotografie reală, recentă și care să vă reprezinte.
2. Numele adevărat e mult mai atrăgător decât diverse combinații cu dublarea consoanelor, terminațiile în y, porecle fatale (Haiducu, Strălucitu, Milion etc)
3. Dacă vă decideți să abordați o gingașă domniță pe messenger, faceți un efort să scrieți cuvintele întregi...bn, cf? nu e cel mai inspirat debut de conversație!
4. Nu trimiteți flori virtuale, turturele, pahare de șampanie brumate, BMW-uri tunate și apusuri din Maldive!
5. Nu fiți brutali, violenți sau, și mai rău, nu trimiteți fotografii cu organe genitale masculine (indiferent dacă vă aparțin sau nu)
6. Nu întrebați vârsta demoazelei, nici dacă-i măritată sau într-o relație stabilă, că, dacă se află într-una din situațiile de mai sus, găsește ea o modalitate să anunțe poporul feisbuc despre asta!
7. Dacă aveți norocul să vă răspundă, nu întrebați ce înseamnă cutare sau cutare cuvânt, mergeți frumușel pe google, informați-vă și apoi răspundeți nonșalant, ca și cum ar fi primul cuvânt pe care l-ați rostit în pruncie!
8. Nu le întrebați cu ce sunt îmbrăcate, că poate sunt în halat și cu botoșei de molton în picioare, și atunci le obligați să vă mintă!
9. Părăsiți urgent conversațiile buruienoase.

Sfatul numărul 10 este să încercați să vă găsiți împlinirea în viața reală, printre vecinele de bloc, colegele de școală sau serviciu, printre prietenele prietenelor sau, de de nu, în tramvai! E mult mai probabil să funcționeze! 

Nădăjduiesc că v-am fost de ajutor...a voastră prietenă virtuală, Monica.
😘

vineri, 10 martie 2017

Avanpremieră pascală cu două povești

 

Prima...fiul bunei mele prietene, trăitor pe alte meleaguri, venea, când era mic, de Paști, la bunici, în România...auzea, de fiecare dată urarea Hristos a înviat și răspunsul Adevărat, a înviat! Revenit în anul următor, tot de sărbătoarea pascală, își amintea că s-a întâmplat ceva bun și minunat cu fiul lui Dumnezeu, care a înviat, dar nu mai știa exact formula de răspuns, așa că a replicat, la urarea creștinească Hristos a înviat, serios și pătruns...Bine a făcut!

A doua...la mama în sat, la Bradu, ca în multe alte sate transilvănene, singura biserică, în lipsa mai multor lăcașe de cult, găzduia, pe rând, slujbele diferitelor confesiuni...așa se face că slujba de înviere se ținea pentru catolici de la 8 la 12, și mai apoi pentru ortodocși...oamenii din "primul tur" se întâlneau, ieșind de la slujbă, cu cei ce urcau dealul pentru "turul doi", și le vesteau Hristos a înviat! Ortodocșii, pe bună dreptate, răspundeau Al nostru încă nu!

😊

duminică, 5 martie 2017

Elitistul de feisbuc

 

E o specie destul de des întâlnită în spațiul virtual! De fapt, acest spațiu i-a deschis ușa spre locul în care, după părerea lui, ar fi trebuit să fie de la bun început!
E foarte cultivat, foarte școlit, riguros în viața personală și exigent cu familia, educat, adeseori talentat, are parchet natural de stejar blond în casă, călătorește mult, se informează despre tot și toate, citește, se pricepe la politică, răsaduri, artă bizantină, conspirații planetare...cred că și gătește...ce mai, un fel de geniu!
Viața, pârdalnica, l-a azvârlit, pe nedrept, din nenoroc sau lipsă de intersecții favorabile, într-un colț uitat de țară (și de lume)...l-a marginalizat, carevasăzică...suferă deopotrivă de sindromul de superioritate și de cel de inferioritate, e convins (cel mai adesea pe bună dreptate) că ar fi făcut mai bine cutare sau cutare lucru decât cei puși în poziții publice să o facă, se bate pe burtă, virtual, gros și jovial, cu Pleșu și Liiceanu, care, timorați sau plecați de acasă, omit să-i răspundă...
E frustrat, inteligent, doritor să se afirme...egoist, egolatru, mândru de el ca o floare de bostan, adulat de o cohortă de midinete feisbuciste căzute în admirație, pe care le admonestează ritos, din când în când, pe subiecte istorice, literare, sau doar ortografice, ortoepice și de punctuație...
Un mic detaliu...e un nefericit...
PS E embrionul scriitorului feisbuc, care e îndemnat, călduros, să-și strângă deșteptele postări într-o carte, ceea ce, uneori, și face, beneficiind de asistența și sprijinul nemijlocit al unor edituri de cartier cu nume de vacanțe în Caraibe!