Postări

O zi de plajă

Întâi apare un mascul trimis în cercetare. 
Poartă pe umăr o umbrelă de soare, într-o mână o ladă frigorifică, în cealaltă o sacoșă de Lidl, uzată de atâtea refolosiri, burdușită cu te miri ce, și sub braț un plastic împăturit, căruia i se va desluși mai încolo utilitatea.
Privește circumspect în toate părțile, netezește nisipul cu talpa piciorului, lasă jos poverile și dă semnal că-i bun locul.
E momentul în care năvălește grosul trupei, alcătuit îndeobște din al doilea mascul, soțiile din dotare, vreo câțiva puradei de vârste pe care nu mă pricep prea bine să le ghicesc, între 3 și 6 ani și adeseori o mamă/soacră impunătoare, care acoperă orizontul cu silueta masivă înveșmântată într-un fel de halat de percal cu picățele.
Începe operațiunea laborioasă de instalare a taberei, cu corturi de plajă, umbreluțe debile ce se îndoaie de vânt imediat ce au fost desfăcute, prosoape multicolore, grătar de fontă, lemne, cărbuni, găletușe, lopățele, rățuște, ba chiar și o minipiscină pe care bărbați…

Unde e democrație nu-i pandemie!

Cea mai importantă revelație recentă personală despre oameni e că, în capul lor, lucrurile se îmbină, combină și așează în mod diferit!
Că nu suntem toți la fel știam de mult, dar această bruscă sete de eliberare, libertate și drepturi fundamentale exprimată de niște oameni care au acceptat, ba chiar îmbrățișat, dictatura comunistă, și, mai recent, dubioasele volute politice ale unui Iliescu, Ponta, Băsescu, Tăriceanu, Dragnea&Comp e cel puțin deplasată, în contextul unei pandemii!
N-au înțeles nimic din pericolul Ordonanței 13, nici din baletul grotesc al Justiției din perioada de tristă amintire Tudorel Toader, a grosolan-neconstituționalelor decizii ale, culmea, Curții Constituționale, nici din eșuatul și ticălosul atac asupra Codruței Kovesi!
Nu s-au revoltat când Mazăre a vândut litoralul, bucată cu bucată, ca să-și facă sufragerie cu barcă, nici când Băsescu și-a cocoțat progenitura puțină la minte în Parlamentul European, nici când o pițipoancă blondă de doi lei, girată de pre…

Filozofie de pandemie

Lumea zice că nimic nu va mai fi la fel.
Eu cred, dimpotrivă, că totul va fi exact ca înainte, nu c-ar fi fost bine cum era.
În vremuri de molimă se cern caracterele, se desparte prostul de ăla pe care-l duce mintea, pe generos de cărpănos,  pe cel ce se pierde cu firea de cel ce-și păstrează calmul și judecata întreagă.
Acum se vede cine are resurse interioare spirituale, seninătate în fața neprevăzutului cu multe fețe, disciplină, gândire logică, anduranță, imaginație și ingeniozitate, depozite de energie interioară, încredere în forțele proprii și umilință.
Avem caraghioși revoltați nici ei nu știu prea bine pe cine și de ce și prolifici adepți ai sectei Ocultei Mondiale, răspânditori inconștienți sau conștienți de vești false sau doar colportori de știri despre leacuri miraculoase, avem falși curajoși care se pupă pe gură cu babe infectate doar pentru a-și regăsi o identitate pierdută sau niciodată existentă, dar avem și oameni care se organizează să-i ajute pe cei slabi și neputincio…

Cum am început să beau apă plată Zizin

Ora 1:30 am Mega Image Gemeni
M-am gândit să merg la cumpărături noaptea, să evit aglomerația diurnă. N-aveam nevoie de mare lucru, ouă, lămâi, apă plată și țigări.
La intrarea în magazin, de-a dreapta și stânga, două turnuri înalte cu pachete de hârtie igienică pregătite să fie puse în rafturi, străjuiesc raionul de fructe și legume, gol! Lipsesc lămâile, dar și salata, verdețurile, avocado și multe altele. La pâine zici că a trecut un roi de lăcuste, sertarele culisante mai păstrează amprentele unsuroase ale croissanților și grămăjoare de mac și susan.
Raftul de apă minerală rânjește ca o dantură stricată, cu goluri largi, intercalate de Evian și Vittel. Apa mea plată nu mai există. Apare un băiat de prăvălie, împingând o platformă uriașă pe care sunt clădite baxuri de apă plată Zizin. Îl opresc și-l întreb, San Benedetto mai aveți, se uită cu o privire rătăcită la mine, nu, doamnă, nu mai avem, s-a vândut tot, tot! Dar asta, Zizin, cum e? E bună? Cum să fie, apă! Îl rog să-mi pună un bax în c…

Mila la români

Urmăresc, de ceva timp, felul în care se manifestă mila, compasiunea, empatia la o însemnată parte a poporului român, și trebuie să recunosc că n-am înțeles mecanismul!
Omului de pe facebook (aka omul de rând, omul de pe stradă) îi e milă de madam Pandele că i-au găsit o sârmă-n fund, dar n-are nici cunoaștere, nici înțelegere pentru cele două tenace inițiatoare ale construirii spitalului de copii, târâte în noroi de cucoana primăriță.
Le era milă de “bietul torționar” Vișinescu, om bătrân, ce să mai caute în pușcărie la vârsta lui, dar nu le e milă de miile de deținuții politici pe care acesta i-a umilit, torturat și ucis în bătaie cu zâmbetul pe buze!
Le e milă de șpăgarul și incendiatorul de bolnavi Beuran, mare om, mare doctor, mare caracter, a salvat mii de vieți, nu-i așa, dar n-au pic de îngăduință pentru miile de tineri medici rezidenți, care șterg praful prin sala de operații, aduc cafele, dau cu mopul și se uită în ochii “profesorului”, doar doar îi lasă să închidă vreo apendic…

02.02 2020

Imagine
Un BMW negru, cu număr de Ilfov, frânează brusc, proptindu-și botul în poarta albă a mănăstirii Căldărușani.  Din dosul volanului iese o femeie blondă, cu un batic de mătase liliachie pe cap, se uită în sus și bate câteva cruci largi.  De pe scaunul din dreapta, un domn voinic, cu un cojocel cu guler mărunt de miel, îi strigă, mă duc după lumânări!
Dreptcredincioșii se strecoară cu greu înspre arcada ce dă în curtea bisericii, ștergându-și pulpanele hainelor de portierele lucioase ale automobilului. 
Pe aleea asfaltată ce leagă drumul de mănăstire curg mașini... Range Rover, BMW, Mercedes și iar BMW... câte un Renault rătăcit în alai.
Domnul rotofei se întoarce gâfăind, cu un mănunchi de lumânări în mâna stângă, face o cruce grăbită, își ia consoarta de braț și intră în lumânărar.
Din difuzoare se preling înspre cerul proaspăt măturat cuvintele moi, cântate, ale preotului.
O femeie aplecată peste o oală înflorită cheamă lumea la ghiocei. O alta, mai încolo, vinde murături, zacuscă și hrean la…

Brexit

Mi-e greu să scriu despre Brexit, pentru că am rude apropiate și prieteni ce locuiesc pe insulă, iar ei au păreri împărțite. Le ascult argumentele pro și contra, cântăresc, compar, citesc ce zice unul și altul. Până la urmă, am formulat câteva concluzii: 
Leaverșii se împart în două categorii, pe de-o parte cei permeabili la populism, mai puțintei la minte, cu situație materială precară, cei ce-și văd slujbele amenințate de imigranții veniți de te miri unde și “s-au săturat” să adape cu monedă cu chipul Reginei o Europă considerată nefuncțională și hulpavă, și pe de altă parte britanici deștepți brici, xenofobi, inflexibili, care nu s-au obișnuit niciodată cu gândul că India sau Australia nu mai sunt județele de peste mări ale Marii lor Britanii, cei ce au înghițit cu noduri croissanții și-și fac pe furiș, acasă, porridge, cârnați și fasole la micul dejun.
Remaineri sunt mai greu de definit, pentru că-s mai multe soiuri, tineri sau vârstnici ce preferă să fie cetățeni universali, mobili ș…

6 Ianuar

Biserica Precupeții Vechi, anno domini 2020
În fața bisericii, pe niște mese pliante, tronează 4 butoaie albastre din plastic, pline, bănuiesc, cu apă sfințită, deși arată exact ca butoaiele în care, mai nou, pune lumea varză la murat. Enoriașii roiesc din toate părțile, o adunătură tristă, cenușie, pe fundalul căreia se decupează spectaculos straiele aurii ale preoților. Începe slujba, plasmodiată nazal și urmărită cu evlavie de asistență. Chelnerii de la Templul Soarelui au ieșit, pentru un moment, din restaurant, dar se refugiază repede înapoi la căldură.
Bate un vânt rece, tăios, oamenii și copacii se îndoaie și gem, cad trei fulgi rătăciți pe parbriz, pe Calea Moșilor o femeie cu părul alb, subțiratecă, îmbrăcată în negru, își strânge mănușile la piept ca pe niște odoare, intru să cumpăr un croissant din cafeneaua de pe colț, la bancă e lume multă care nu-și dă rând, la Mega Image un bărbat înalt, cu păr sur strâns într-o coadă de cal, îl întreabă pe casier, iar nu vă merge cântarul? …

29 Decembrie 2019

Imagine
Mi-am pus cizmele și pufoaica, am înnodat djallabaua deasupra genunchilor și am ieșit afară, să-mi curăț mașina de zăpadă și să o bag sub poartă. Brazii sunt încărcați de nea, a nins toată noaptea, mama închipuie viitoare poteci înspre magazia de lemne și înspre Ursu, ciorile înnegresc pentru un moment nucul uriaș, după care zboară zăpăcite de bătăile noastre din palme, din fundul curților se ridică firave fuioare de fum, satul miroase a iarnă, mi-e dor de bunica, am venit de la București într-o primăvară, cu botine de piele fină cu bot auriu și mănuși necăptușite, brodate cu perle... mama ne caută încălțări groase, îmblănite, mergem în pivniță să scoatem din butoi o varză crudă și dulce ca mărul, verificăm proviziile, avem, nu trebuie să ieșim, am găsit niște pâine feliată de secară, pătrată, fără coajă, felia roză de ficat de gâscă se topește pe crusta fierbinte, proaspăt scoasă din prăjitor, punem rondele de smochine dulci deasupra... Credincioșii facebook sunt revoltați de fecioara …

18 Decembrie

În apartamentul micuț, de două camere, de la etajul 7 al blocului din Drumul Taberei, exista un dreptunghi luminos pe perete, un tablou cu un lan de grâu mărginit de o pădure tânără și o căsuță îndepărtată, singuratică ca un vis neîmplinit. Ascultam Europa Liberă și radioul, pus pe muchea canapelei ca să prindă mai bine postul, îmi luneca din când în când în brațe, pierdeam semnalul, îl reașezam înciudată în echilibrul fragil, restabileam unda... La Timișoara se murea. Eram singură, bărbatul mi-era plecat de vreo două luni pe niște coclauri asiatice să scrie despre românii care munceau acolo, nu știam nimic de el... Venisem de puțin timp în București, nu cunoșteam pe nimeni, cu excepția unei familii de medici psihiatri, prieteni de-ai soțului meu, cu care, mai apoi, am închegat o mare și bună prietenie. Vorbeam din când în când la telefon cu ai mei la Sibiu, ascultau și ei, nu înțelegeau nici ei... Nu mi-era frică. M-am întors spre peretele familiar de cărți și casete video, am scos din vraf…

Despre “nu ne mai revenim” și “nu ne mai facem bine”

Aud și citesc mereu aceste două expresii, spuse cu năduf, silă, dezamăgire sau revoltă.
În esență, pentru ca să-ți revii sau să te faci bine, trebuie să te afli într-o stare temporară de boală de orice fel, din care să te întorci la statutul de om sănătos.
Aplicate nației române, aceste două sintagme nu-și au rostul! Nu vă iluzionați, nu avem din ce ne reveni, nu avem cum ne face bine, pentru simplul motiv că asta-i starea noastră naturală, așa am fost dintotdeauna!
Istoria mai mult sau mai puțin recentă arată asta în multe feluri, de la domniile fanariote care au instituționalizat șpaga, Bucureștiul umblând pe podețe de lemn aruncate peste noroaiele străzii, aducerea unui “domn străin”, în speță neamț, în persoana lui Carol l, că “domnii locali” nu erau capabili să diriguiască țara și se țineau doar de potlogării și intrigi, porcii grăsuni ce zburdau prin curtea “Palatului Regal” la sosirea acestuia, mai încoace, la Caragiale, care a fugit mâncând pământul și s-a instalat în inima Berlin…

Despre ștampile și lucruri sfinte

Imagine
După cum, poate, unii dintre voi știți deja, ștampilele nu mai sunt necesare pe actele societăților comerciale...e suficientă semnătura celui îndrituit! O firească aliniere la o Europă Și o lume în care încă nu ne pricepem sau nu vrem să fim...
Asta nu înseamnă că instituțiile publice, de orice soi, ba chiar și unele private, din inerție, nu solicită în continuare, pe acte, această ventuză umedă, colorată divers, cel mai ades albastră sau verzulie, ca o dublare și întărire a iscăliturii și probității semnatarului!
Umblu cu ștampila în geantă...uneori se desface din resortul de protecție și-mi pătează conștiincios, instituțional, căptușeala scumpă, de velur...alteori o găsesc rătăcită între creme de plajă, rujuri și parfumuri, transportată absurd în valizele vacanțelor, pentru “cazul în care trebuie aplicată pe ceva”
E inutil să-i explici vreunui slujbaș public că-i desuetă, depășită, necerută și deloc necesară, juridic și legal vorbind! Te refuză scurt, trage ghilotina geamlâcului de la gh…

Rămâne cum am stabilit!

Imagine
PSD e pur și simplu incapabil de reformare!
Discursul lui Ciolacu după întronarea în scaunul de președinte de tranziție m-a făcut, pe alocuri, nostalgică după agramatismele Vasilicăi!
O mereu reînnoită și veșnic flămândă goană după ciolan, de data asta performată de un om cu nume predestinat, Ciolac, regrupări și balet sincron acvatic, promisiuni rupte ca surcelele, principii inexistente, populism sforăitor declamat cu gura plină de micii și muștarul de la Căcâna, burți de bere sau burți virtuale, misoginism prost mascat, plescăială grobiană, reguli fanariote de conducere și mulgere a celor mulți și proști, agramatism și incultură crasă drept condiții sine-qua-non de ascensiune, anti-europenism drept religie și religia ca unealtă, un perfect uns și îndelung exersat mecanism al corupției, șpăgii și mitei, ridicate la rang de politică de stat.
Sentimentul de greață care mă încearcă la orice schimbare de cadre în PSD, însoțită invariabil de măcel și sânge pe pereți, e constanta acestor trei…

Nu-i despre tata

N-am scris niciodată ce cred, de fapt, despre Iohannis, am spus doar mereu că-l susțin și votez.
Aș vrea să scriu acum câteva rânduri despre Klaus Iohannis.
Eu provin dintr-o familie de profesori de limba română, din miezul țării, din Sibiu. Tata, fie odihnit, că nu mai trăiește, a fost un dascăl foarte bun și tare iubit de elevi, pe care îi iubea, la rândul lui, deși nu prea știa cum să le arate. Nu prea avea umor tata, avea un carnețel în care își nota bancuri pe care le spunea la petrecerile cu prietenii... de obicei uita sau strica poanta finală, și convivii surâdeau politicos, după care se întorceau spre unul din cei ce-i făceau să râdă doar ridicând degetul. Tata nu bea alcool, nici cafea, nu fuma, nu pierdea nopțile, deci n-avea nici un haz! Era curios de tot și de toate, citea mult, își pregătea cu seriozitate orele, știa pe de rost poezii, multe, pe care le recita cu un patos ușor vetust și prăfuit. Tata ne-a arătat, mie și surorilor mele, țara. Ne-a dus în Moldova, în Maramureș, în…

AMR2

Vă zic acum, pentru ultima dată, dar să nu mă mai întrebați că nu vă voi mai spune niciodată teoria lui Pitagora!
Așa proastă pompoasă, boită ca o sorcovă, puțină la minte, trasă de sfori de niște golani cu tovalul gros (Olguța, Orlando și asceticul Fifor) nici c-am mai văzut!
Găină zburlită, cotcodăcind aferată pe mormanul ei de gunoi, în care scurmă cu sârg, rostogolindu-și ochiul mic, perfect rotund și opac la tot ce înseamnă gândire și logică.
Oare ce se va întâmpla cu Vasilica după duminică?
Cu broșa în formă de guriță țuguiată, mult mai potrivită la intrarea într-un sex shop decât într-o campanie electorală?
Cu “tualetele” bleu royal, albe sau zmeurii, din duchesse de mătase?
Cu cocul împletit savant în bentițe întretăiate, înfășurând burețelul de plastic?(unde e pavianul d’antan?)
Cu genele false, prea lungi și prea dese, lipite stângaci peste fardul bronzuliu ca spoiala sobelor de la țară?
Mă frământ de zile bune, ce se va întâmpla cu toate astea?
Mda, recunosc, sunt un pic îngrijorată…

Cum au înnebunit prietenii

V-am mai spus că aștept cu nerăbdare terminarea acestei campanii și turul 2 al alegerilor, pentru că a intrat strechea în lume!
Nu mai recunosc oameni pe care credeam că-i știu relativ bine. 
Nu vorbesc de simțul umorului, pe ăla l-au pierdut printre primele, vorbesc de agresivitate, vorbe grele și anapoda, țâfnă, aberații, lipsă elementară de logică, țățism, invective, lovituri sub centură, formulări lipsite de eleganță dar și de sens, acuze nejustificate, aberații, atacuri la persoană, rățoieli, aroganță, o evidentă pierdere a simțului realității, răzbunări puerile, cadavre de capre ale vecinilor răspândite pe pajiște...
Acum am rămas cu o dilemă. Voi putea oare să-i privesc ca înainte pe cei pe care i-am văzut dându-și în stambă zilele astea, sau îmi va sta mereu înfiptă în minte atitudinea lor complet nerezonabilă, cu miros de cauciuc încins și scrâșnet de fier pe fier?
Voi fi, oare, în stare să-mi amintesc multele lor calități, de care m-am bucurat de-a lungul timpului, sau voi rămâne…

Croquis parisien

Mașina joasă, decapotată, oprește scurt, zmucit, în dreptul căpșunilor de pe tarabă... il nous faut des framboises pour ce soir, ciripește vocea blondă din dreapta.  Bărbatul deschide portiera și încearcă să se extragă din scaunul șoferului, aflat la 10 centimetri de asfalt... nu-i iese din prima, nici din a doua, totuși, a treia oară, după un iscusit și, probabil, mult exersat balans al trupului, reușește să obțină poziția bipedă! Are vreo 70 de anișori, cu bătaie, jeans de culoarea zmeurei ferfenițiți în dreptul genunchilor, părul lung, alb, și un șal moale de cașmir înfășurat neglijent în jurul gâtului... păsărica din dreapta, la vreo 23 de ani, poate nepoată sau fiică, ar zice oamenii buni la suflet, nici vorbă, ar răspunde cârcotașii, îl privește amuzată. Bărbatul se îndreaptă spre tarabă, de unde se întoarce cu două barchete de căpșuni, soiul acela mic, portocaliu, nespus de parfumat, gariguette le zice, parcă, și le depune cu grijă în portbagaj.
Pe stradă trecătorii poartă în mână…

Paris, mon amour

În sfârșit a ieșit soarele la Paris!
De dimineață am fost pe Avenue d’Iéna la un DHL să trimit niște acte în România, acum purced spre Darty, Avenue des Ternes, să cumpăr o cafetieră, un pinguin de la Krups...
Aerul e cristalin, aproape casant, cerul albastru intens, cum numai toamna e, trotuarele curate, măturate, spălate de ploaia de peste noapte...
O femeie în vârstă, puțintică la trup, cu o eșarfă Hermès înnodată cochet în jurul gâtului, traversează cu grijă strada, însoțită de bichonul maltez zglobiu din dotare...
Efluvii de unt copt în foetaje invadează nările imprudenților ce trec prin fața brutăriei Baillon.
De departe, sirena unei ambulanțe cadențează, aproape prietenos, ritmul dimineții.
Arabul din colț și-a scos pe tarabă murele, zmeura și afinele, merele  lucioase și trei soiuri de roșii.
O fată de la coaforul de jos a ieșit să fumeze o țigară, sprijinită de calcanul casei.
Peste drum, la cafenea, un om al străzii soarbe cu înghițituri mici cafeaua oferită de o femeie blondă, plin…

Diaspora și detergenții

Mă apucasem să vă spun o poveste petrecută prin 1991 la Paris și, după ce am scris timp de o oră, am reușit să pierd textul dintr-o atingere neatentă a ecranului....:((( Hai că mă pornesc din nou...:) Bietul Bulgakov, a trebuit să rescrie din memorie Maestrul și Margareta...:))) No-i putea eu să refac două-trei file? Eram la Paris, în anul de grație 1991...sora mea locuia pe o străduță scurtă ce unea, pieziș, Palais de Congres cu Avenue des Ternes...era destul de proaspătă revoluția din România, iar cei veniți din țară la Paris erau trufandale pentru românii ce locuiau de mult acolo...doreau să ne întâlnească, să ne atingă, să afle vești...Cornel cunoștea o grămadă de expați români de lungă dată în Orașul Luminilor...Revelionul dintre 1990 și 1991 îl petrecusem în casa uneia dintre surorile Brătianu, Maria...fusesem atracția serii, cu poveștile noastre de gloanțe, neocomuniști și Piața Golanilor... La plecarea din țară, o cunoștință mă rugase să duc un pachet unei prietene, româncă căsător…

Septembrie 2019

Imagine
M-a trezit țârâitul ploii pe acoperișul rulotei, am țâșnit să închid trapa, am inventariat mental ce lăsasem pe-afară peste noapte, nimic dramatic, am apăsat butonul cafetierei care a început să pufnească țâfnoasă, rezervorul de apă era gol, l-am umplut, am apăsat din nou, acum toarce mulțumită licoarea groasă, parfumată, am ronțăit doi din biscuiții șprițați lăsați de Tunde, o smochină violet și o bucățică mică de ciocolată, preț de-o trezire...
Coioții scâncesc la liziera grindului, s-au plictisit și câinii de ei și nu-i mai latră, pescărușii chirăie și se învârt haotic deasupra mării galbene, mâloase, în căutarea unui mic dejun mai consistent...
Zaieț trece cu pași lungi înspre mare, trebuie că Giacometti l-a văzut cumva, undeva, de și-a închipuit faimosul lui om, lângă care am stat minute în șir la Saint-Paul-de-Vence, la Fondation Maeght.
Steagul de pe catarg flutură neconvins...
Pe nisipul ud nu mai oftează nimeni, e timpul de alte zări...
PS Asta-i o postare despre septembrie!😊

Gorgona modernă

Imagine
Are ochi de pește fiert, imobili, cu care te fixează dezaprobator și lacom deopotrivă...un scanner foarte performant, ascuns în dosul lor, analizează fiecare piesă de îmbrăcăminte, fiecare pliu al vestmintelor, fiecare centimetru al ființei tale...îți dă mâna moale și rece, și rămâi cu o senzație neplăcută că ți-a luat ceva...cunoaște pe toată lumea și o cunoaște toată lumea...rămâne un mister faptul că e invitată la cele mai neașteptate și improbabile reuniuni, soarele și recepții, lansări de produse de lux, deschideri de restaurante, aniversări diverse...e drept, la lansări de carte am văzut-o foarte puțin spre deloc. N-a făcut nimic niciodată...nu muncește, nu creează, nu produce, NU! Există, pur și simplu! Are o voce mică, schimonosită, de fetiță de pension, cu care povestește prăzii de moment episoade din viața ei și a familiei... Pune întrebări indiscrete cu aerul cu care ar întreba dacă plouă afară... Bârfește cu voluptate, minte cu aplomb, compătimește cu ipocrizie, colportează bro…

Casa pe roți

Mă uit mereu și mă minunez cum au proiectat oamenii interiorul unei rulote...
Să ai cameră de zi, sufragerie, bucătărie, dormitor și baie în mai puțin de 10 m2, să te simți singur și în siguranță, ca într-o capsulă atemporală, să stai cu geamurile deschise fără teama insectelor, să apeși, în joacă, butoanele dulapurilor ce se închid ermetic, să ai loc de haine, cosmeticale, încălțări, biscuiți, vase și pahare, ba chiar un raft pentru cărți...
Să apeși pe butonul telecomenzii și să o vezi pe Helen Mirren întruchipând o Elisabetă l credibilă, vulnerabilă și stăpână deopotrivă...
Să scoți din frigider o smochină și să o tai în patru, să oferi unui prieten o bere rece, să inventezi cuiere pentru cele patru pălării de pai, să-ți iei periuța electrică din stativ, de parcă ai fi la Ritz... și toate astea în legănatul sonor al mării, plânsetul nocturn al coioților și chiotul victorios al pescărușilor matinali!
Am crezut mereu că e nevoie de mult spațiu pentru respirația fericirii...
Acum reconside…

Scrisoare deschisă

Domnu Soros
Vă scriu în numele unui grup de cetățeni indignați de tentativa de asasinare a tovarășului Liviu Dragnea, conducătorul nostru iubit!
Știm că ați pus la cale acest asasinat politic, bine gândit și orchestrat în birourile tale de la New York, băi, capitalistule!
Ați comis câteva greșeli, care au dus la salvarea vieții tovarășului Dragnea, pupa-i-aș mâinile lui, și anume:
I-ați cazat pe asasini în miezul Bucureștiului, la Hilton, pe bani mulți, dar nu le-ați dat bani de diurnă, așa că ucigașii și-au instalat un reșou pe care au gătit diverse mâncăruri burghezo-moșierești, stârnind suspiciunea personalului hotelului, care a alertat-o pe doamna Carmen!
Ați furnizat o poză mai veche a tovarășului, dinainte de detartrajul dentar și divorțul de Bombonica, ceea ce a făcut dificilă recunoașterea acestuia!
Ați plătit oengeuri cu bani murdari și, uneori, cu valută, dar ați refuzat în repetate rânduri să le oferiți tovarășului Iliescu și tovarășului Tudorel Toader fondurile necesare operații…

Venus de lângă Saturn

Imagine
Când eram mică, nu-mi plăcea prea mult marea... Părinții noștri ne duceau, pe mine și pe surorile mele, în fiecare vară, la Venus, în camping, cu cortul.  Era aventura anului...plecam dimineața devreme din Sibiu, cu mașina încărcată, cort, saltele, așternuturi, pompă de umflat, scaune și măsuță, vase de gătit, fiert, prăjit, copt, butelie de aragaz, biscuiți, piersici, conserve, cești pentru ceai din plastic, cu pisicuțe, prosoape, halate, lanternă... Ajungeam la mare, căutam un loc pentru cort în campingul uriaș, ne instalam și o luam spre plajă, drum de 10 minute...Întindeam cearșafurile pe nisip și intram în apă...alergam până la Saturn și înapoi, pe plajă...vreo 4 km... uram această alergare, dar nu prea puteam scăpa de gura tatii... Tata cerea o piersică pe care o mânca cu poftă...zeama roză i se prelingea printre degete pe pieptul bronzat...de atunci și până astăzi, piersicile au rămas fructele mele preferate. La prânz mergeam la autoservirea de lângă Poștă...luam din stivă câte o ta…

Zaieț și economia de piață. La Medgidia

O trimite Zaieț pe fiică-sa să cumpere niște crenvurști pentru prânz. O juma’ de kil. Vine fata, scot crenvurștii din pungă... lipeau... du-te înapoi cu ei, zice Zaieț!  Nu pot, tată, mi-i rușine! Hai cu mine! Se ia Zaieț și se duce la magazin, o fătucă la tejghea, el cere banii înapoi, ea îi zice, da’ ce au, că-s buni, el, dacă-s buni ia tu unu’ acum și mănâncă-l în fața mea! Fata face fețe-fețe, Zaieț cere să vorbească cu șefu’, șefu era “în spate”, vine bătăios, Zaieț scoate telefonu’, zice, vrei să chem Protecția Consumatorului? Ăla se moaie, îi dă banii pe un kil de crenvurști, două pachete de Viceroy superlong și două sticle de bere... Vezi, fata tatii, așa trebuie să faci, sunt banii tăi, munciți, n-ai de ce să primești crenvurști stricați pe ei! Și data viitoare du-te la Costel, în colț! Are marfă proaspătă întotdeauna și e și mai aproape de casă!

De Sfânta Mărie la Vadu Pescarilor

Imagine
Ionut dă masă mare de Sfânta Mărie la Vadu Pescarilor... pastramă de oaie, fragedă și înmiresmată de ierburile sărate ale grindului, să vină oricine poftește și dorește, Florin taie mărunt cărnurile ținute în baiț și le aruncă în ceaun, doar mai pe urmă vine ceapa și vinul, lumea se adună în jurul scenei improvizate de pe care Chilian ne șoptește că ne iubește, CHIAR DACĂ nu ne vedem prea des, urmează la cântat Nicola, grecul născut în România, care, cu voce dulce, îngână cantilene elene, lumea se prinde pe după umeri și unduiește pe nisip, în ritmurile solare, Edi, abia venit, îmi dă o veste năpraznică, au schimbat eticheta Zghiharei de Huși, Sandu se preumblă de colo-colo cu o scufie mexicană pe creștet, Andrei a muncit toată ziua, preparând cocktailuri cu rom, ananas și mere, pe care le împarte tuturor...
Mariana și Gabi știu versurile cântecelor, rochia Janei îi dezvelește, când și când, pulpele frumos bronzate, Mac ne informează că vântul va bate cu 38km/oră.
Veverița e peste tot, …

Ana. Regina

În fiecare an, de ziua de naștere a regelui, un român plecat de multă vreme în Franța oferea o cină restrânsă la restaurantul său de pe lângă Cașin...oaspeții de onoare, Majestățile Lor, Regele Mihai și Regina Ana. Fiind prietenă cu Mihai, căci acesta e numele românului trăitor pe meleaguri franceze, m-a rugat să îl ajut cu organizarea, lista de invitați, meniul și chestiunile legate de protocol, ceea ce am acceptat cu plăcere și emoție...așa că, ani la rând, am avut privilegiul să le întâlnesc pe Majestățile Lor în acest cadru informal... În seara de care vă vorbesc, eram strânși cu toții în holul de la intrare, așteptând sosirea înalților oaspeți...au sosit...Regele purta un costum de serj închis la culoare, nu negru...a trecut pe la fiecare, salutând și strângând mâini, cu un surâs mic atârnat în colțul buzelor...în urma lui, Regina, îmbrăcată în taior bleu royal și bluză de mătase ecru, terminată la gât cu o fundă imensă cu aripi lungi, printre care luneca șiragul de perle...afabilă…

10 August 2019

Imagine
Să scriu și eu despre mitingul de ieri, să nu rămân nevorbită.
Încep prin a spune că mie mi-a plăcut ieri la miting. 
M-am întâlnit cu mulți cunoscuți, deși am stat aproape tot timpul în același loc. Dacă aș fi umblat de colo-colo, probabil aș fi întâlnit mult mai mulți!
Nu s-a strigat mai nimic pentru că totul fusese deja strigat și răstrigat!
A fost un miting tăcut, o recuperare temporară a spațiului familiar al Pieței, un fel de a spune “suntem aici”, chiar dacă fierbe soarele, orașul e gol și toropit de căldură și lumea e în concediu, cu picioarele în apă și berea în față!
A fost un miting intelectual, dacă vreți, cu mult mai puțini tineri și mult mai puțini copii, cu scriitori,  actori, pianiști, profesori universitari și arhitecți la tot pasul, cu lume îmbrăcată corect în inuri albe, căutând minute în șir un loc unde să arunce mucul de țigară, ca să nu-l arunce pe jos, și sfârșind prin a-l pune într-un șervețel, în buzunar.
Dar, mai mult decât orice, a fost un miting de așteptare elec…

Arnaki lemonato katsarolas, fragment din volumul “Grecia altfel”

Imagine
Miel cu lămâie


Îi invitaserăm la masă pe Vasili, proprietarul casei, cu iubita lui, Kristina, și pe vecinii noștri, Mina și Dimitris, un cuplu drăguț pe care-l cunoscuserăm cu o zi înainte, pe barca lui Vasili. M-am hotărât, aventuroasă, să fac miel cu lămâie la cuptor, după o rețetă grecească găsită într-o carte de bucate cumpărată cu mult timp în urmă într-una din vacanțele cretane cu Adrian. Știam deja că grecii sunt firoscoși la mâncare, deloc flexibili. Cu o zi înainte, am mers la măcelarul nostru de la Andrikopoulos și am cumpărat 3 kile de spată de miel cu coaste. Mielul e tare bun la greci, dulce și fraged.  L-am rugat să-l despice în bucăți mărișoare, cât să se potrivească în vasul meu de pământ smălțuit. Ajunsă acasă, am spălat bine bucățile de carne, le-am zvântat cu un șervet de hârtie, le-am frecat cu sare marocană și ulei de măsline și le-am pus să se odihnească în frigider. A doua zi am încins cuptorul la 200 grade, am tăiat lămâi felii și le-am pus pe fundul vasului, am zdrob…

Chiejd, județul Sălaj, AD 1986

Dedic acest text tuturor neaveniților, bicisnicilor și caraghioșilor cu facultăți și masterate multiple, precum caracatița, făcute pe genunchi și contra cost, tuturor celor ce au trecut prin școli ca gâsca prin apă, neînțelegând și neștiind nimic!
Aula Universității Babes-Bolyai era neîncăpătoare... Proaspeții absolvenți își așteptau, unii palizi, paralizați de necunoscut, alții aparent nonșalanți, cu un surâs fals nepăsător agățat de buze, repartițiile. Liana, unde mergi? La Bocșa, în Maramureș! Las’că-i bine, au palincă a’ntâia acolo! Eu eram a 13-a pe listă. Am fost repartizată în satul Chiejd, județul Zalău... habar n-aveam unde e satul ăsta, nu gândeam nimic, mintea îmi era goală... La începutul toamnei, m-am îndreptat înspre “locul meu de muncă”. Un sat peste un deal, vreo 4 km de bătut la picior... Doctorița din sat, la care m-am dus să mă înregistrez, m-a privit parcă fără să mă vadă... nu fac eu mulți purici aici, zic! Ea, cu milă dar și oboseală în glas... dragă, și eu am zis același …

Seară pe chei

Imagine
Tavernele înșirate de-a lungul cheiului spălat de valuri au în meniu cam aceleași mâncăruri... eu iau mereu, cu mici sincope, horta, o iarbă sălbatică opărită, cu ulei de măsline și lămâie deasupra, și sardine sau halloumi la grătar... vinul casei e mai întotdeauna bun când e alb, și destul de capricios când vrei roșu. Pâinea e galbenă, cu coaja crocantă, sigur are mălai în ea, bună prăjită pe plită, când ceri o salată verde primești una cu de toate, brânză rasă, crutoane și roșii confiate, m-am învățat minte și cer doar salată grecească fără feta! Proprietarul tavernei Drum de vis, în traducere proprie, un bărbat la vreo 65-70 de ani, cu o cămașă roz, proaspăt călcată, și mustață albă retezată net deasupra buzelor cărnoase, afabil, zâmbitor, ne ia comanda. Valurile spală piatra veche și încearcă să ne lingă picioarele... o pisică tărcată, curată dar cu o privire imperativă, dă să-mi sară în poală, stârnită, probabil, de mirosul creveților.  O descurajez cu gesturi mici, economice, pe car…

Simț a vară

Sâmbătă la prânz, Dacia colț cu Moșilor, parchez mașina pe icul dintre Eminescu și bulevard, nu e voie să parchezi acolo, dar mereu sunt 3-4 mașini, trec strada, intru în MegaImage... o femeie stă aplecată deasupra lădiței cu cireșe, 12 lei și ceva kilu’, alege migălos cele mai frumoase mărgele dulci... În fața mea, la casă, un băiat scoate din coș un pachet de paste, un borcan de sos bolognese și o pungă cu ementhaler răzuit, vorbește la telefon, da, mama, am grijă, sunt bine, te sun eu mai încolo... casiera nu are rest... La ieșire, cumpăr un buchet de bujori, probabil ultimii... în fața mea, o țigăncușă de vreo 10 ani, în pantaloni scurți de bumbac, cu dungi albe și roșii, traversează lent, cu mișcări studiate, străduța...fântâna arteziană aruncă coloane de apă înspre cerul decolorat, pentru că a început să vină VARA!

Despre ipocrizie

Am o problemă mare cu ipocrizia... în sensul că n-am înțeles-o niciodată, și, neînțelegând-o, n-am știut nici s-o aplic sau exersez.
În mediul colorat și de o extremă diversitate al internetului, a apărut, de ieri încoace, o pletoră de comentarii despre încarcerarea lui Liviu Dragnea.
Multe dintre ele încep cam așa... nu-i doresc nimănui să ajungă în pușcărie, nu doresc răul altuia, Doamne ferește etcaetera, etcaetera, continuate de sudălmi la adresa lui Dragnea!🙃
Eu, cu inabilitatea mea de a mă pune bine cu divinitatea și milostenia creștină, declar răspicat că mi-am dorit enorm să-l văd pe Dragnea în pușcărie, sper ca această condamnare să fie urmată de altele, pentru celelalte samavolnicii, Teldrum et comp, mi se pare că e o pedeapsă prea blândă, sper că procurorii vor începe să deșire urzeala minciunilor și hoțiilor prin care un politician cu declarații anuale de avere frugale ajunge să-și întindă casa pe trei străzi, bașca restul!
Și mai cred că lui Dragnea ar trebui  să i se intent…

AMR 1

Ies din casă pe la 10 dimineața, să cumpăr țigări, coriandru verde și un pumn de caise... Aproape nimeni pe stradă, cerul e curat și aerul limpede după ploaie, mașini rare fâșâie pe asfalt, o fată subțire, cu căști albe în urechi, țopăie pe trotuarul denivelat, biserica stă țanțoșă pe colțul străzii, îmi propun să fac câțiva pași pe străduțele din cartier, îmi dau seama că nu voi fi în stare, sunt prea emoționată de ce va fi mâine... Am dormit prost și puțin, cu vise încâlcite, nici frumoase, nici urâte, întrerupte de reprize de semi-veghe, când mi-am potolit obrajii încinși pe perna răcoroasă... Dau și primesc câteva telefoane, vorbesc cu mama, refuz o invitație, mut pe mâine o întâlnire cu un prieten vechi pe care nu l-am văzut de ceva timp, mă încolăcesc pe canapea, în fața televizorului, hotărâtă să aștept... ziua de mâine.

Like

Despre psihologia butonului "like" sau ce spune utilizarea lui despre personalitatea fiecăruia și felul în care oamenii interacționează între ei...despre socializare, caracter, frustrare, mărinimie, generozitate, critică pe FB.
Unii nu-l folosesc NICIODATĂ...și, când zic niciodată, se cheamă că au apăsat de două sau trei ori butonul, în situații cu totul și cu totul excepționale...acest tip de oameni folosesc FB cumva contre-coeur...li se pare stupid, futil, sunt critici cu toți și cu toate, dezabuzați, cinici, iar opțiunea cu pricina le pare o slăbiciune, o concesiune inadmisibilă față de semeni.
Alții economisesc likurile ca pe un capital prețios...le oferă rar, cu parcimonie, atunci când, cu adevărat, un cuvânt, o imagine sau un gând mișcă ceva în ei...
Există o categorie care dă like unor anume persoane, indiferent de ceea ce slobozesc pe pagină...e o aprobare necondiționată a persoanei respective, nu a conținutului postării sale...aceeași categorie, din aceleași motive, da…

Cu Elefterios la spălătoria de mașini

Peste Grecia s-a abătut, zilele trecute, un nor de praf roșu, venit din Africa.  A învelit case, mașini, terase și vegetație într-o peliculă fină, cărămizie, ridicată în fuioare de pale de vânt sau transformată de ploaie în noroi lipicios, de aramă mată... Toți grecii s-au repezit, în ajun de Paști, la spălătoriile auto, și eu deopotrivă cu ei, că nu-i mai știai nici culoarea nici marca mașinii mele de murdară ce era! Cozi interminabile peste tot...Elefterios, patronul benzinăriei din colț, zice, kiria, durează cel puțin trei ore, mai sunt 6 înaintea dumneavoastră!  Dar există o soluție! Veniți mâine dimineață la 6 și o spălăm!  Mi-am pus ceasul să sune și m-am înființat, la ora indicată, cu o cafea în mână și ochii încă hoinărind pe pajiștile somnului... înaintea mea, deja două mașini, în diverse faze de spălare, și trei băieți ce se învârteau în jurul lor, înarmați cu cârpe albastre și piei de căprioară ude. M-am așezat pe un scaun adus în grabă de Elefterios din interiorul cafenelei de a…

Când politica ne desparte

În ultima vreme, am rărit întâlnirile și relațiile cu amicii, cunoștințele sau chiar prietenii care susțin/votează  PSD-ALDE.  De ce?
Pentru că noi nu trăim într-o țară cu exercițiu democratic de lungă dată, în care intelectualitatea e, firesc, de stânga, fie ea și stângă caviar, o țară în care polemicile se duc, cordial, duminica dimineața, în cafenele, însoțite de un cappuccino italian și o brioșă cu stafide.
Pentru că am ieșit, sau ni se pare că am ieșit, doar de 30 de ani, dintr-un univers concentraționar, dintr-o dictatură umilitoare și castrantă, în care, dacă nu suntem cu băgare de seamă, ne putem întoarce oricând, prin eforturile neprecupețite ale actualei puteri.
Pentru că am descoperit o grămadă de dinozauri comunistoizi nostalgici în lumea în care mă învârt, oameni ce disprețuiesc, de la volanul bolizilor de lux, sorbind vinuri scumpe în restaurantele lumii sau devalizând buticurile de pe Avenue Montaigne, democrația și principiile statului de drept, despre care vorbesc cu iron…

Parastas Gao Tang

Imagine
Pe strada Eminescu colț cu Toamnei, în casa în care, altădată, picurau clapele pianului din degetele Cellei Delavrancea, s- deschis de ceva vreme un restaurant chinezesc, Templul Soarelui. Nici rău, nici bun, livrează și acasă, s-a adaptat la nevoile românului de șnițele și cartofi prăjiți, așa că a pus în meniu felurile astea, lipindu-le în coadă cuvântul “chinezesc”, are o grădină de vară ce îmbrățișează clădirea pe două laturi și încearcă să amortizeze zgomotul și praful străzii cu o perdea de gard viu de frunze de plastic. Uneori sun la ei și comand o supă Gao Tang, pe care mă duc să o iau după vreo 20 de minute, pusă frumos în caserolă, fierbinte și iute.
Pe colțul de vis-à-vis e biserica Precupeții Vechi, ale cărei trei turle albe îmi împodobesc geamul livingului. Clopotul mă înștiințează când a murit cineva în cartier, când începe slujba de duminică și multe altele, după cum îi e bătaia, în dungă, tărăgănată, sprințară sau gravă.
Zilele trecute am sunat la restaurant și am comanda…

Cum mi-am pierdut Medelenii

De ceva vreme, scena politică românească e poluată de o cucoană vadimistă, “olteancă aprigă”, vorba unui site rusesc, motociclistă, mițabiciclistă, care bagă bărbații sub masă la beție... fostă ministreasă la munci, viitoare mireasă de cicisbeu securistoid, băiat de casă, proaspătă apropitară de conac, chirițoaică sudistă cu jacă de piele, cu gură spurcată de chivuță, ten palid, măsliniu, tăiat scurt de coama roșie a hetairelor romane...
Numai un neamț domol și așezat ca Iohannis a reușit să rămână surd la farmecele sulfuroase ale duduii, pipăind-o indecent și repețit la CV și (in)competențe, până i s-a văzut tivul descusut...
O cheamă, după unii, Vulguța, după alții, Vulgăruța, unele surse mai deocheate o numesc, sugestiv, Vodcuța... Am aflat, cu tristețe, că, de fapt, o cheamă Olguța, și, uite-așa, mi-a mânjit personajul iconic al copilăriei Medelenilor și a oțetit dulceața gavanoaselor ascunse în sobă... Semnează Monica.

Vanda

Imagine
Vanda mea, ajutorul meu în casă, pleacă în Spania...să muncească, să trimită bani acasă pentru copii... Am întrebat-o, Vanda, ai nevoie de ceva, haine, încălțăminte, orice...spune-mi, deschid dulapurile și găsim ce-ți face trebuință! Nu, doamnă, mulțumesc, am de toate!... totuși, dacă ați întrebat, îndrăznesc, nu știu dacă se poate... Sigur, Vanda, orice, zi! Am văzut la dumneavoastră o carte... Da...oamenii nu încetează să mă surprindă... Asta-i cartea, o primisem în dar de ziua mea, i-am dat-o, i-am scris câteva cuvinte de încurajare... Ce să mai zic...nu mai zic nimic...dar am rămas mult timp după plecarea ei, tăcută, pe scaunul din bucătărie...


Ilustrate din Maldive

Un text mai vechi, recuperat miraculos...🙂 Așaa...de valentini...
V-aţi întrebat vreodată de ce poveştile se termină invariabil, lapidar şi expeditiv cu "...şi au făcut o nuntă mare, la care au poftit pe toţi curtenii, şi au trăit fericiți până la adânci bătrâneţi, iar dacă n-au murit, mai trăiesc şi astăzi..."? 
De ce, după ce prinţul a străbătut nouă mări şi nouă ţări, s-a luptat cu balaurul, a înfruntat viscolul, gerul şi răutatea oamenilor pentru a obţine mâna alesei inimii lui şi, în cazuri fericite, jumătate din împărăţie, nu mai ştim nimic despre viaţa de zi cu zi a cuplului nou format? De ce, după ce prinţesa a rupt nouă perechi de conduri dansând până în zori, i-a furnizat poţiuni fermecate care să-l ferească de pericole şi a sărutat drept în bot broscoiul râios, rupând vraja neagră, povestitorul anonim nu ne mai spune nimic despre bucuriile şi dezamăgirile ei de prinţesă măritată? 
Păi, probabil pentru ca să nu ia pâinea de la gura unor scriitori precum Huxley sau D.H…

Neputință

Am rămas fără cafea...mă îmbrac, cam fără tragere de inimă, să merg până la Mega Image...aleg, pentru variațiune, magazinul de la colțul Moșilor cu Dacia...Nu găsesc cafeaua pe care o căutam, se pare că nu-i în targhetul clienților acestui magazin...la casă, doi muncitori, probabil de la șantierul de peste drum, pun pe bandă două franzele și un pachet cu mezeluri...afară, un milițian fotografiază mașinile parcate alandala, că n-au unde parca, nu de alta... Întoarsă acasă, constat că nu se mai închide ușa de la șofer...rămân prostită lângă mașină, nu pot s-o mut din loc că rup ușa, nu o pot închide, darămite încuia...puțin mai încolo, un om înarmat cu o drujbă feliază în  bucăți egale o creangă groasă de copac căzută în stradă...îmi vâr, fără succes,  degetele în mecanismul de închidere, uns cu o chestie vâscoasă, neagră...îmi dă prin cap să-l sun pe nea Ilie, de la vulcanizarea de pe strada vecină...omului i se face milă de mine și trimite un băiat care apare, agale, cu o cafea aburind…

Telenovela prim-ministresei Vasilica

Niciodată nu am înțeles pe deplin pasiunea românului pentru telenovele...dar acum, în lumina “dezvăluirilor” din familia Vasilicăi, demne de orice soap-opera, și a reacției populare, încep să înțeleg un pic mai bine... Deci mama naturală, pe care bărbatu’ n-a dus-o niciodată la Sfatul Popular, odrăslește pe bandă rulantă pentru tatăl bețiv și afemeiat.  La copilul numărul 8 apare Vasilica, care, din motive pe care telespectatorul ar vrea să le cunoască, propune și obține adopția.  Tatăl natural moare la trei luni după nașterea copilului și habar n-are că fii-su a ajuns să stea în lojă la Ateneu cu Președintele țării și cu primul ministru (adică mă-sa adoptivă) Odrasla își informează, pe facebook, prietenii, că “nare cravată”, ceea ce arată că mama adoptivă s-a ocupat îndeaproape de educația copilului, care se poartă, vorbește și scrie de parcă l-ar fi născut chiar ea!  Din motive de mater semper certa est, telespectatorii nu au cum s-o suspecteze pe Vasilica că ar fi mama biologică! La fina…

Soupe a l’onion

M-am trezit cu o totală lipsă de chef de nimic, deși afară e soare și marea plină de fețe și șoapte, cum m-a obișnuit... Am plecat la depozitul de lemne, să reînnoiesc rezervele, am vorbit prin semne cu proprietara depozitului, o femeie zdravănă, cu păr de o culoare indefinită, cizme de piele cu carâmbi și un hanorac de culoarea vântului turbat...l-a strigat pe unul din băieții de acolo, unu mic, slab, negricios, care o rupea un pic pe engleză, și astfel m-am întors victorioasă cu un sac de lemne de măslin, mai subțirele, și unul de un soi de fag. Când n-am chef de viață, ca azi, mă apuc să fac supă de ceapă, după rețeta unui chef francez iscusit...de îndată ce efluviile cepei pierdute în untul topit se răspândesc în aer, simt că nu-i chiar așa de negru dracu, îmi torn un pahar din vinul alb sec destinat supei, pescuiesc din bol o măslină violet, uriașă, pe care o ronțăi gânditoare, privind la mare prin peretele de sticlă... Dieta asta mediteraneană, cu vin roșu și ulei de măsline, chiar…

Războiul troian

El a fost provocat, în fapt, de nutriționiști, care au recomandat consumul unui măr pe zi, pentru a ține boala departe.
Paris avea doar un măr și trei vedete olimpiene, Afrodita, Atena și Artemis, care-și doreau să mănânce sănătos! Ca în multe alte situații similare, bărbatul a ales femeia greșită, și de aici a pornit toată beleaua! 
Elena, o muritoare frumoasă coz, plictisită de soțul ei un pic mai în etate și lipsit de simțul umorului, ca toți regii, s-a înhăitat cu Paris și a călătorit clandestin, într-un cufăr, pe corveta acestuia, până în Troia.
Soțul Menelau, fratele lui, Agamemnon, Ulyse și alți viteji greci , sastisiți de corvoadele casnice zilnice, bătutul covoarelor, dusul gunoiului și cumpărăturile săptămânale la supermarket, s-au hotărât să o recupereze pe Elena, nu neapărat pentru că o plăceau, ci, mai degrabă, din orgoliu și onoare masculină care trebuia reparată!
După ce au ucis-o pe fiica lui Agamemnon, Ifigenia, ca să-și atraga grația zeilor, mare lină și victorie în războ…

Fandaxie de Ianuar

Impresia mea tot mai puternică, de aici, din îndepărtata Eladă, e că evenimentul de la Ateneu a fost privit de societatea bucureșteană drept unul monden! De aici belete de favoare și tot felul de fețe și figuri ce n-au nici în clin nici în mânecă cu rostul acestei povești! În aceeași ordine de idei, au lipsit (lăsați pe-afară sau deliberat) mulți din cei ce era normal să fie acolo, și nu mă gândesc nici o secundă la Dragnea cu a sa Daddy Sitter (nume dat de Neculai Constantin Munteanu) A fost un fel de chermeză cu rochii lungi, sclipici, coafeze și vânzătoare reprofilate și reciclate, foști pușcăriași reintegrați în societate, parfumuri arăbești (că-s la modă pentru gustul românesc), strângeri moi de mâini umede și prea puțin control al listei de invitați. Nu știu cine a fost organizatorul, cu atât mai puțin criteriile după care s-au făcut invitațiile. Dar, cu siguranță, țiitoarele de lux au bătut din piciorușul strâns în teaca de mătase a ciorapului și au declarat, ritos, vreau să fiu la …

Kalimera

M-am trezit la ora 4...marea se liniștise, oglindă ce abia mai răsufla după chinurile ultimelor trei zile...cafetiera marțian, plină de sunet si culoare, mi-a livrat cu promptitudine drogul dimineții...l-am revăzut, la distanță de 33 de ani,  pe Duckadam, apărând, la Sevilla, poarta românească a fotbalului, și ieri, prin spusele lui Donald Tusk, poarta românească a democrației...am privit minute în șir fotografia lui Dan Grigore împreună cu Mihai Șora la mitingul de ieri din fața Ateneului, ninși, frumoși, izvoditori de speranță...am lăcrimat un pic peste conjugarea verbelor în limba greacă, ermetic încastrate în alfabetul lor, ca o bijuterie veche, neînțeleasă... Cocoșii vestesc dimineața în Agios Vasileios, exact ca la bunica! Am văzut, împreună cu Vasilica, viitorul în față, nu m-am uitat, biblic, mitologic și autobiografic, înapoi, și am pornit în altă dimineață din cele ce-mi mai sunt date... Kalimera!

Despre scrisul pe Facebook

Cunosc numeroase persoane, simandicoase și cu ighemonicon, care consideră scrisul pe facebook iroseală de sine și vânare de vânt, comparativ cu scrisul la gazetă sau în carte! De ce, doamnelor și domnilor? Unde e diferența? Au nu e toată scriitura destinată citirii de către semeni și împărtășirii de gânduri către aceștia? Nu credeți că o carte, cu ale ei 5000 de exemplare, este comparabilă cu 337 268 de citiri virtuale? (cazul textului de mai la vale) Nu prea e, aveți dreptate, pentru că-i mare diferența...🙂 Rămâne doar sclifoseala criticilor, vanitatea scriitorului, folosul material, foiala editurilor, nostalgia mirosului de literă tipărită și multă și omenească ipocrizie...🙂 https://www.catchy.ro/femeia-desteapta-e-o-pacoste-pe-capul-barbatului/99324

Status quo

Imagine
Prinsă în dantelăria podului ce lipește pământuri,  atârnată deasupra mării prea vii, sfâșiată de mizeriile politice bucureștene,  agățată de lucruri neterminate în metropola dâmbovițeană, determinată să urc la Delphi iarna, neruptă (încă) de istoria mea recentă,  cu vraful de cărți netăiate pe noptieră, Cavafy la cap și câteva carnete cu foi albe, neîncepute, hotărâtă să fac multe și invidioasă pe cei ce fac nimic,  tunsă scurt, aproape băiețește, exersând formule facile de conversație în limba zeilor din Olimp, rețete cu miel și mentă, kritharaki și brânze de capră... la vie, quoi...

Sexul neimportant

Sexul nu e despre plăcere, iubire, împreunare sau procreere...
Sexul e despre putere, încredere în sine, bani, frumusețe, statut social, frică de decrepitudine, teamă de moarte, de singurătate și neant...
Până la urmă, copulația mai lungă sau mai scurtă (după posibilități) dintre două (trei, patru, cinci) ființe, destul de puțin estetică și cu împlinire fizică discutabilă, fulgurantă și de scurtă bătaie nu e altceva decât un strigăt...
Și câte nu se pot obține prin sex! 
Sexul e o bancă, un bordel, un castel, cea mai de succes companie privată, cel mai bun stilist, cel mai colorat parc de distracții și cea mai copioasă cină...
Trebuie să recunosc că n-am înțeles, sau, mă tem, am înțeles prea bine, ce reprezintă sexul pentru oameni...
De-a lungul timpului, a migrat dinspre animalică nevoie de a naște prunci înspre nevoia de a te simți viu, elastic, dezirabil și frumos. Sexul e despre miros, chimie, răsfăț, pudoare învinsă (sau nu), curiozitate, experiment, sudoare, expertiză, minciună...
Sexul…

Opoziția versus Opoziție

Doar ce a anunțat Cioloș înscrierea noului partid PLUS, și s-au repezit mânjitorii de serviciu să-l umple de bale!
Culmea e că cele mai virulente atacuri nu vin din partea PSD-ALDE, ci din partea susținătorilor sau membrilor opoziției!!!
USR s-a pozat cu maimuța, PLUS e un nume tâmpit, PNL face jocurile puterii, DEMOS e finanțat de ruși... Dacă mi-a scăpat ceva, adăugați voi!
Dragnea doarme liniștit, opoziția e dezbinată și autofagă, nu-i nevoie să miște bolșevicii nici măcar un deget!
O doamnă pe care o cunosc și o respect, monarhistă autentică, a distribuit pe pagina ei o mizerie despre Cioloș, a unei fițuici dintr-un fund de lume...alți oameni pe care-i cunosc, nu mulți, e drept, s-au grăbit să o aprobe!
Orban se vede premier, deși nu-l susțin pentru această funcție nici măcar animalele de companie ale membrilor PNL!
Continuați așa și vom culege cu toții roadele otrăvite ale aberațiilor voastre și ale lipsei elementare de glagorie și intuiție politică!
Spălați-vă prostește orgoliile inflam…