Povestea liftarului

Autoare Victorita Mărginean, aka mama

Mi-aduc aminte ca eram copil mic, de vreo 4-5 anișori, și muma ne scula cu noaptea in cap, ca să putem ajunge pana se făcea ziuă la grădina cu pruni, care era la vreo 10 km de casa.

Ne îmbrăcăm gros,  pentru ca afara era destul de frig și chiar brumă căzută, pentru că toată aceasta tărășenie se petrecea pe la sfârșitul lui brumărel. 

După un drum lung, în căruță, hurducănați prin ogășii, gropile apărute in urma ploilor și urmelor lăsate de copitele animalelor in glodu vârtos și lipicios, într-un un final ajungem la livada cu pruni încărcați cu prune brumarii și zbarcite de coapte ce erau, care așteptau sa fie scuturate.

Ne apucam de treaba. 

Frații noștri mai

mari se urcau in pruni, ii scuturau și-i bateau cu lețe lungi  pana nu mai rămânea urma de pruna, iar noi fetițele, patru la număr, le adunam de pe jos, ca furnicuțele și le goleam intr-un butoi care era pus in căruță!

După ce era gata tot și căruță pregătită de plecare, trebuia musai să mâncam pentru că ne era țara foame.

Muma scotea din straița o păstură de cânepa albă pe care așeza pita, slanina, brânza, ouă și neaparat o ceapă mare, pe care tata o curăța cu brișca, o cresta mărunt, o despica, punea putina sare, o punea in colțul păsturii și apoi ii trosnea vreo doi pumni, o desfăcea și era numai buna de mâncat.

După ce ne umpleam burțile, adunam tot si porneam la drum.

Cand ajungeam acasă, luam prunele din butoi, le curatam de iarbă, le rupeam codițele, le spălam, le dezghiocam și le scoteam sâmburii. Atât de dulci erau prunele încât ni se lipeau degetele ca de la clei.

In timp ce noi,copiii, pregăteam prunele pentru ziua următoare, muma ne pregătea ceva de cină, după care picam toți ca muștele de obosiți ce eram.

Dimineata muma pregătea un cazan mare de aramă, îl așeza pe un foc afara și punea in el prunele pregătite cu o zi înainte, fără nici un strop de zahăr.

Beleaua mare era ca trebuia amestecat tot timpul ca sa nu se prindă, așa ca tata ne făcea din lemn o lingură mare cu coada lunga mai lata la un capăt, cu care mestecam în liftar.

La început, când prunele incepeau să bolboroseasca în cazan, se muiau și deveneau apătoase, începeau să sară stropi fierbinți și ca să nu ne ardă muma ne îmbrăca cu sfetare cu mâneci lungi și ne înfășura cu un tol.

Făceam cu rândul, ne plictiseam și mergeam mereu la muma s-o întrebam dacă nu-i gata, iar ea ne spunea cu  un glas blând, fetele mumii, atunci îi gata când lingura stă cucu in mijlocul cazanului, iar asta se întâmpla abia spre seară.

După asta , muma îl punea in oale de pământ pe care le lega cu ziar, niciodată nu făcea mucegai!

Mâncam din liftar iarna, dar mâncam mai ales in postul Paștelui. 

Când scotea liftar din oală, lua de pe el o pojghiță groasă, o punea de-o parte, scotea liftarul, îl punea intr-un blid mai mare de pământ si apoi trebuia sa-l subțieze cu apa pentru ca era foarte vârtos.

Îl mâncam cu mămăligă calda, tare bun era!

Pojghița o punea in oală peste liftarul rămas și-l lega din nou cu ziar.

Am 84 de ani și n-am mai mâncat niciodată așa liftar ca in copilărie!