Monica Nistorescu

 În parcarea din fața Pieței Gemeni își face veacul un bătrânel cu aer de lup de mare relocat pe continent...e subțire ca o coardă, bărbos, sfătos...dă indicații elaborate șoferilor ce se parchează, cu o voce ascuțită, categorică...IA STÂNGA TOTAL! MERGE, MERGE, MERGE, MERGE! DREAAAAPTAAAA!  Când vede că șoferul nu-l ascultă, își ițește capul cu păr vâlvoi în dreptul geamului neisprăvitului conducător auto și îl ceartă cu clăbuci în colțurile gurii. N-am înțeles niciodată această românească dorință a bărbaților nației de a-și dirija semenii prin parcări, curți, refugii, deși am văzut adeseori fenomenul...șoferul e redus la statutul de handicapat, începe să încurce stânga cu dreapta, răsucește neconvingător volanul sub ochii mustrători și ușor disprețuitori ai specialistului pedestru... Eu am făcut o înțelegere cu bătrânelul...primește 5 lei dacă tace mâlc, se ține la distanță și nu interferează în nici un fel cu manevrele mele automobilistice...ne ținem amândoi de cuvânt, și treaba mer

Știu că vă bag în ceață, dar am găsit, într-o conversație privată, un text dintre anii 2013-2014, și m-am gândit să-l pun aici, să nu se piardă...:) 2013 să se ducă unde a înțărcat mutu iapa! Am uns tartinele cu foie gras și le-am pus câte un moț de dulceață de ceapă...am îngrămădit mușuroaie de icre negre pe feliile subțiri de pâine...nu ca la ultima petrecere la care am fost, unde erau două, trei bobițe înotând într-o mare de unt, ca să nu zică oamenii că n-au servit caviar....icrele de Manciuria au vârfuit un bol micuț de cristal, după ce am mancat jumătate de borcan...ce vreți, sunt preferatele mele.... Am răsucit jambon de Serrano pe grisine, am desfăcut brânzeturile din hârtiile lor foșnitoare, să le las să odihnească o oră în penumbra răcoroasă a cămării...am rânduit cu dragoste paharele svelte de cristal pe tava de argint, în așteptarea spumoasă și foșnitoare a șampaniei... Am aruncat o privire mustrătoare plebeelor sarmale ce se rumenesc în cuptor....m-am întreț

Am aterizat la București, vă mulțumim că ați zburat cu Air France...vocea stewardesei mlădiază cuvintele, întâi armonios, în franceză, pe urmă poticnit și aproape neinteligibil, în engleză...avionul rulează pe pistă în taxi mood, suntem încă departe de cordonul ombilical ce ne va scoate în aerogară...oamenii își desfac centurile, se ridică în picioare, încep să deschidă compartimentele pentru bagaje...cam ca în RATA de Slobozia...seat down! SEAT DOWN AND KEEP YOUR SEATBELTS FASTENED! Stewardesa își pierde dulceața din glas, cuvintele sună metalic, își părăsește microfonul și începe să alerge pe culoarul dintre scaune, punând oamenii la loc și închizând cu zgomot sec capacele de deasupra capetelor lor...în sfârșit, avionul se oprește de tot. Toți pasageri se ridică în picioare, se îngrămădesc unii peste alții pe coridorul strâmt, un bărbat cu un tatuaj elaborat pe antebrațul stâng îi scapă în cap o sacoșă cu cumpărături din aeroport unui domn cărunt din fața lui, un copil mic

Aranjam un raft în bucătărie...printre lucruri, un bol cilindric de ceramică albă, lăptoasă, cu capac, pe care scrie Biscuiți...mi-am adus aminte de tata...proaspăt student la Filologie la Cluj, venit de la țară, intrase într-o cofetărie și, în grabă, tulburat și emoționat în fața galantarelor pline de confeturi cu nume complicate, din care nu gustase niciodată, a citit pe o cutie roză Discuții cu gem, în loc de Biscuiți cu gem...A ieșit din cofetărie răsucind în minte, în fel și chip, întrebarea, oare cum o fi aia, discuții cu gem? De discuții auzise și citise...de biscuiți niciodată! 

  În perioada posturilor, nu prea merg la restaurant...de ce? Pentru că eu merg, îndeobște, la restaurante la prieteni sau cunoscuți, și mi-e jenă de jena lor...meniurile conțin diverse mâncăruri cu specificația, în paranteză, de post, ba chiar, unii, mai temerari, au pagini separate cu "preparate" nepăcătoase.  Ideea de a ține post nu se referă la a mânca șnițele care nu-s șnițele, chiftele care n-au carne, vin fără alcool și sex virtual pe internet, că nu-i cu penetrare fizică! Postul înseamnă cu totul și cu totul altceva, și varianta lui modernă, adaptată vremurilor, e de un caraghioslâc fără frontiere, o imitație de vinilin ieftin, ridicolă și patetică, neputincioasă și obraznică, ca orice imitație! Unii țin post ca să slăbească, deși reușesc să se îngrașe, alții țin post în speranța că le vor fi iertate micile sau marile mizerii cu care își asezonează, zilnic, existența, unii își verifică anduranța, alții se bucură că nu mai trebuie să presteze conjugal, noaptea, pe alta

  Dragi băieți!  M-am gândit să vă dau o mână de ajutor în demersurile pe care unii dintre voi le fac de a-și găsi prietene, with benefits sau nu, jumătatea sau doar romantice întâlniri în spațiul virtual. Pașii sunt destul de simpli și ușor de urmat, e aproape ca o rețetă de găluști cu prune! Cei care nu se simt vizați, e bine să nu continue lectura, nu văd la ce le-ar folosi! 1. Puneți-vă la profil o fotografie reală, recentă și care să vă reprezinte. 2. Numele adevărat e mult mai atrăgător decât diverse combinații cu dublarea consoanelor, terminațiile în y, porecle fatale (Haiducu, Strălucitu, Milion etc) 3. Dacă vă decideți să abordați o gingașă domniță pe messenger, faceți un efort să scrieți cuvintele întregi...bn, cf? nu e cel mai inspirat debut de conversație! 4. Nu trimiteți flori virtuale, turturele, pahare de șampanie brumate, BMW-uri tunate și apusuri din Maldive! 5. Nu fiți brutali, violenți sau, și mai rău, nu trimiteți fotografii cu organe genitale masculine (indiferent

  Prima...fiul bunei mele prietene, trăitor pe alte meleaguri, venea, când era mic, de Paști, la bunici, în România...auzea, de fiecare dată urarea Hristos a înviat și răspunsul Adevărat, a înviat! Revenit în anul următor, tot de sărbătoarea pascală, își amintea că s-a întâmplat ceva bun și minunat cu fiul lui Dumnezeu, care a înviat, dar nu mai știa exact formula de răspuns, așa că a replicat, la urarea creștinească Hristos a înviat, serios și pătruns...Bine a făcut! A doua...la mama în sat, la Bradu, ca în multe alte sate transilvănene, singura biserică, în lipsa mai multor lăcașe de cult, găzduia, pe rând, slujbele diferitelor confesiuni...așa se face că slujba de înviere se ținea pentru catolici de la 8 la 12, și mai apoi pentru ortodocși...oamenii din "primul tur" se întâlneau, ieșind de la slujbă, cu cei ce urcau dealul pentru "turul doi", și le vesteau Hristos a înviat! Ortodocșii, pe bună dreptate, răspundeau Al nostru încă nu! 😊

  E o specie destul de des întâlnită în spațiul virtual! De fapt, acest spațiu i-a deschis ușa spre locul în care, după părerea lui, ar fi trebuit să fie de la bun început! E foarte cultivat, foarte școlit, riguros în viața personală și exigent cu familia, educat, adeseori talentat, are parchet natural de stejar blond în casă, călătorește mult, se informează despre tot și toate, citește, se pricepe la politică, răsaduri, artă bizantină, conspirații planetare...cred că și gătește...ce mai, un fel de geniu! Viața, pârdalnica, l-a azvârlit, pe nedrept, din nenoroc sau lipsă de intersecții favorabile, într-un colț uitat de țară (și de lume)...l-a marginalizat, carevasăzică...suferă deopotrivă de sindromul de superioritate și de cel de inferioritate, e convins (cel mai adesea pe bună dreptate) că ar fi făcut mai bine cutare sau cutare lucru decât cei puși în poziții publice să o facă, se bate pe burtă, virtual, gros și jovial, cu Pleșu și Liiceanu, care, timorați sau plecați de acasă, omit

Mama de prunc Știu că nu voi deveni foarte populară abordând acest subiect, mai ales că eu nu am copii, că n-am vrut, nu că n-am putut, dar nu popularitate caut eu. Există unele femei (nu toate, dar multe), care, odată cu maternitatea, par să piardă contactul cu realitatea înconjurătoare. Nu vorbesc de benignul obicei de a umbla cu fotografiile odraslei în poșetă, sau, mai nou, pe screen saveru' telefonului, și de a le arăta, cu îndreptățită mândrie, interlocutorilor, nici de cele incapabile să poarte o conversație pe alt subiect decât cel al colicilor, supremația unui tip de pamperși asupra altora, Milumil și formulele lui alambicate sau ruptura de stoc de Bepanthen de la farmacia din colț! Vreau să vorbesc despre felul în care unele mame se raportează la societate și interacționează cu ea.  Acum ceva vreme, la un spectacol de teatru, am reușit să nu urmăresc cam trei sferturi din ceea ce se întâmpla pe scenă, confiscată fiind, fără voia mea, de ceea ce se întâmpla pe rândul din f

Ipohondra Am prins-o la o cafea, (ea, ceai de mușețel) între două programări la doctor. Venea de la un centru medical, unde-și făcuse analize amănunțite de sânge, urină, coprocultură, EKG, radiografie pulmonară și ecografie abdominală. Părea abătută...am întrebat-o, ești bine, cum ți-au ieșit analizele? Aaaa, analizele sunt perfecte, în parametri, mi-a spus doctorul că sunt sănătoasă tun! Mă bucur, zic eu! Da, dar ceva nu e în regulă...simt eu...uneori mă doare capul, așa, înspre ceafă...surd și neplăcut...îmi amintesc iar de tata, care zicea dacă te doare capul înseamnă că ai!...:) Nu reușesc să-i smulg nici un firav surâs cu gluma mea...se însuflețește brusc și îmi spune că, peste o oră, are programare la un cabinet pentru un test alergologic...păi nu ți-ai făcut testul ăsta și acum trei săptămâni? Ba da, dar nu cred că mi l-a interpretat bine doctorul, mă duc la altul, am auzit că-i foarte bun! Știi, cancerul, ciroza, astea nu dor, te trezești cu ele, habar n-ai că s-au cuibărit în

Cucoanele din viața mea Episodul lll și (nu neapărat) ultimul Bigota Nu prea cunosc multe, pentru că asta cu credința le vine unora mai târziu, spre bătrânețe, când simt că li se apropie funia de par. Totuși... Cucoanele în cauză au înțeles din credința în Dumnezeu doar coaja. Își fac cruci largi când trec pe lângă biserici, sau mărunte, în capul pieptului, care cum...țin toate posturile, cu quinoa, alge cu susan, fructe de goji, lapte de soia și orez brun, se cântăresc în fiecare dimineață, minunându-se de efectul benefic al credinței asupra siluetei, anunță, glorios, la sfârșitul dietei (pardon, postului) că au slăbit 5 kilograme...au fost cel puțin o dată la Prislop...au un duhovnic, cu care se sfătuiesc în toate cele...există chiar un abate Mugnier pe model românesc, un fel de duhovnic la modă, un must have al snobismului ecumenic. Îl cunosc și eu, e un om remarcabil, extrem de inteligent, pasionat de cărți rare, pe care cu greu îl poți face să vorbească despre Dumnezeu. Cucoanele

Cucoanele din viața mea  Episodul ll Confesiva O poți întâlni oriunde în societate, e plăcută, comunicativă, deschisă...aici începe problema! E un pic prea deschisă! După cinci minute de conversație de salon, ești pusă în temă cu toată viața interlocutoarei tale, copii, familie, soț, obiceiuri alimentare, dispepsia soacrei, ganglionul de care s-a operat anul trecut și care, slavă domnului, s-a dovedit a fi benign, respirația urât mirositoare (vorba reclamei) a prietenei celei mai bune...după alte cinci minute, afli că, după o căsnicie de mulți ani și doi copii, a decis să-și trăiască viața, că una are omu', și și-a luat un amant, cu care se întâlnește joia și, uneori, marțea, în garsoniera pusă la dispoziție de o amică generoasă și înțelegătoare. Se trage mai aproape de tine, ți se agață familiar de braț și începe să dea detalii intime despre relație...cu sentimentul neplăcut că mă uit pe gaura cheii în baia cuiva care își face toaleta intimă, o desprind ușurel de mine și fug, înai

Cucoanele din din viața mea  Episodul I Cunosc o cucoană care, de câte ori ne întâlnim, prin oraș, în vreo casă de amici comuni, la sindrofii sau cu alte prilejuri, după ce mă inspectează scurt, din cap până în picioare, cu privire expertă de geambaș de cai, începe să-mi inventarieze hainele și bijuteriile...mă întreabă câte carate are piatra de pe deget, de unde am cumpărat-o, cât am dat pe ea, adaugă că ea știe un loc mai bun, de unde puteam să cumpăr mai ieftin, apoi scoate o lupă micuță, de bijutier, din poșeta de pe care țipă  un logo de firmă cu litere uriașe, aurii...la cerere, scot de pe deget inelul și i-l întind...îmi spune să-l pun pe masă, că altfel ne certăm, dacă i-l dau direct în mână...îl privește concentrată, prin sticla groasă, îmi spune că are mici incluziuni de carbon și un pic de gheață...inventarul continuă cu șalul de cașmir, cu puloverul...mă întorc, amuzată, cu spatele, ca să poate citi eticheta vestmântului, atunci când ea există, pentru că am obiceiul prost d

  Probabil cel mai altfel element al protestelor din stradă de-acum e prezența copiilor. De la cei de 2-3 luni, atârnând povară prețioasă în marsupiul mamelor, până la cei de 13-14 ani, cu ochii rotunzi de uimire și plini de întrebări, copiii au inundat strada și piața. De fapt, cel mai puternic argument al protestelor din stradă sunt copiii! Au desenat cu cretă colorată obrajii asfaltului, au împărțit flori și dulciuri jandarmilor, gravi și solemni în fața uniformelor emoționate, au privit în ochi, de la înălțimea lor de pitici uriași, patrupedele deștepte din piață, au pus întrebări adulților ce le atârnau de mână și în care nu-i mai recunoșteau pe părinții de acasă; adulților cu obrajii înflăcărați, cu părul zburlit ștrengărește, cu lumină în priviri, cu pielea netedă și întinsă a determinării și libertății. Copiii, care au văzut steagul tricolor foșnind protector deasupra fețelor pure, care au mărșăluit, cu gravitate presărată cu neastâmpăr, alături de părinții lor, pe bulevardele

 Azi dimineață, pe la 3, am sărit într-un taxi, înghețată bocnă de 5 ore de stat în fața guvernului...îmi lăsasem mașina, pentru că nu se mai putea înainta, pe Căderea Bastiliei (ce potriveală), într-un parking despre care am aflat ulterior că aparține unui stabiliment de masaj erotic... Taximetristul, un om la vreo 45-48 de ani, a început să mă prelucreze...ce căutați în stradă? Nu vedeți că vă manipulează ăștia, Soros, ONG-urile? Și Iohannis, futu-l în mă-sa să-l fut, de unde are atâtea case? Din meditații, ai? Ticălosul! Adineauri am dus la adresă un domn avocat, care mi-a spus că bine au făcut că au adoptat OUG!... Tăceam chitic...dacă aș fi ripostat, riscam să mă trezesc în stradă...în mașină era cald și bine, și singurul meu gând era să ajung în parkingul înghețat, să-mi recuperez mașina...nu voiam să explic nimic, nu voiam să conving pe nimeni, mi-am dat seama că cei ce gândesc ca el sunt irecuperabili...:( Ajunsă acasă, mi-am smuls hainele de pe mine, am intrat sub duș și am st

 Mă întreb mereu dacă sunt la Paris...mut de pe DIGI24 pe Antene, pe RTV, arpentez feisbucu'...mă supăr că nu voi fi duminică în București să pășesc alături de tovarășii mei de crez, cum am făcut-o în ultimii 27 de ani...vorbesc fără oprire la telefon, strângând mai mult odgoanele ce mă leagă de casă...Parisul, în miezul căruia mă aflu, se îndepărtează, ca o Fata Morgana...îmi vine să-i povestesc coafezei mele de la parter despre Dragnea și amnistiere...mă privește admirativ, în timp ce-și răsucește pe deget o buclă din părul meu răsfățat de uleiuri...îmi dau seama cât de departe sunt și cât de nepotrivită în acest oraș pe care îl iubesc, pe care îl cred al meu, dar care își duce mai departe viața lui...într-o Uniune Europeană din care și acum mă minunez că facem parte, din care mă tem să nu mă trezesc pe dinafară, ca dintr-un vis neverosimil de auriu....peste baltă, un teleormănean cu dinții chenăruiți de tartru, mărunți și tociți, mă reprezintă, volens-nolens, și pe mine, în fața

 Parisul ieșind din iarnă...la porți, pe alocuri, brazi despodobiți, proptiți de zid, pe care, la un moment dat, îi culege cine trebuie să-i culeagă, după ce îi împachetează în pungi aurii, foșnitoare...în magazine, angajații completează cu produse rafturile golite peste weekend...o drujbă spintecă aerul cu un huruit sacadat, întrerupt de bucăți mici de liniște...la traiteur-ul asiatic, fete mărunte, cu ochi oblici și puțină cunoaștere a limbii franceze, aranjează în panerele din vitrină, cu grijă, dim sum cu creveți și coriandru...pe cer se plimbă haihui nori albi, prietenoși, intercalați de albastru...o doamnă subțire ca o grisină, înfășurată într-un loden cu mesadă de lotru, traversează pe roșu străduța îngustă, spălată de ploaia de ieri...mașinile opresc și privesc cu răbdare pasul șovăitor al femeii, cadențat de căruciorul pentru cumpărături parcă crescut în prelungirea mâinii mici, strânsă în mănușa fumurie... Am câteva comisioane de făcut, pe urmă timp să gândesc și să mă gândes