Honey, I'm home!

Am aterizat la București, vă mulțumim că ați zburat cu Air France...vocea stewardesei mlădiază cuvintele, întâi armonios, în franceză, pe urmă poticnit și aproape neinteligibil, în engleză...avionul rulează pe pistă în taxi mood, suntem încă departe de cordonul ombilical ce ne va scoate în aerogară...oamenii își desfac centurile, se ridică în picioare, încep să deschidă compartimentele pentru bagaje...cam ca în RATA de Slobozia...seat down! SEAT DOWN AND KEEP YOUR SEATBELTS FASTENED!
Stewardesa își pierde dulceața din glas, cuvintele sună metalic, își părăsește microfonul și începe să alerge pe culoarul dintre scaune, punând oamenii la loc și închizând cu zgomot sec capacele de deasupra capetelor lor...în sfârșit, avionul se oprește de tot.

Toți pasageri se ridică în picioare, se îngrămădesc unii peste alții pe coridorul strâmt, un bărbat cu un tatuaj elaborat pe antebrațul stâng îi scapă în cap o sacoșă cu cumpărături din aeroport unui domn cărunt din fața lui, un copil mic începe să urle ca din gură de șarpe înspre coada avionului, oamenii se încalecă, se înghiontesc, se freacă unii de alții, după care rămân supendați, înțepeniți în poziții grotești, ca un tablou vivant, până la deschiderea ușilor, când începe o altă luptă, care să iasă primul din încleștarea scaunelor...

Ies afară din aeroport și mă îndrept spre un taxi ce așteaptă, primul în linie, clienți...aveți aer condiționat? Am, dar nu-i dau drumu, că consumă! Povestea se repetă și la celelalte două din spate...într-un târziu, găsesc un șofer cu ochelari cu ramă aurie, cu aer de profesor universitar, cu geamurile mașinii închise...înăuntru e răcoare, aerul condiționat e în funcțiune, îmi pune bagajul în spate, închide ușa glisantă și întreabă, politicos...pe unde vreți s-o luăm, prin Piața Victoriei sau pe Dorobanți?...

M-am întors acasă...în tara pe care, dacă n-ar fi existat, nimeni n-ar fi avut atâta imaginație să o inventeze!