Monica Nistorescu

PSD e pur și simplu incapabil de reformare! Discursul lui Ciolacu după întronarea în scaunul de președinte de tranziție m-a făcut, pe alocuri, nostalgică după agramatismele Vasilicăi! O mereu reînnoită și veșnic flămândă goană după ciolan, de data asta performată de un om cu nume predestinat, Ciolac, regrupări și balet sincron acvatic, promisiuni rupte ca surcelele, principii inexistente, populism sforăitor declamat cu gura plină de micii și muștarul de la Căcâna, burți de bere sau burți virtuale, misoginism prost mascat, plescăială grobiană, reguli fanariote de conducere și mulgere a celor mulți și proști, agramatism și incultură crasă drept condiții sine-qua-non de ascensiune, anti-europenism drept religie și religia ca unealtă, un perfect uns și îndelung exersat mecanism al corupției, șpăgii și mitei, ridicate la rang de politică de stat. Sentimentul de greață care mă încearcă la orice schimbare de cadre în PSD, însoțită invariabil de măcel și sânge pe pereți, e constanta acestor tr

N-am scris niciodată ce cred, de fapt, despre Iohannis, am spus doar mereu că-l susțin și votez. Aș vrea să scriu acum câteva rânduri despre Klaus Iohannis. Eu provin dintr-o familie de profesori de limba română, din miezul țării, din Sibiu. Tata, fie odihnit, că nu mai trăiește, a fost un dascăl foarte bun și tare iubit de elevi, pe care îi iubea, la rândul lui, deși nu prea știa cum să le arate. Nu prea avea umor tata, avea un carnețel în care își nota bancuri pe care le spunea la petrecerile cu prietenii... de obicei uita sau strica poanta finală, și convivii surâdeau politicos, după care se întorceau spre unul din cei ce-i făceau să râdă doar ridicând degetul. Tata nu bea alcool, nici cafea, nu fuma, nu pierdea nopțile, deci n-avea nici un haz! Era curios de tot și de toate, citea mult, își pregătea cu seriozitate orele, știa pe de rost poezii, multe, pe care le recita cu un patos ușor vetust și prăfuit. Tata ne-a arătat, mie și surorilor mele, țara. Ne-a dus în Moldova, în Maramur

Vă zic acum, pentru ultima dată, dar să nu mă mai întrebați că nu vă voi mai spune niciodată teoria lui Pitagora! Așa proastă pompoasă, boită ca o sorcovă, puțină la minte, trasă de sfori de niște golani cu tovalul gros (Olguța, Orlando și asceticul Fifor) nici c-am mai văzut! Găină zburlită, cotcodăcind aferată pe mormanul ei de gunoi, în care scurmă cu sârg, rostogolindu-și ochiul mic, perfect rotund și opac la tot ce înseamnă gândire și logică. Oare ce se va întâmpla cu Vasilica după duminică? Cu broșa în formă de guriță țuguiată, mult mai potrivită la intrarea într-un sex shop decât într-o campanie electorală? Cu “tualetele” bleu royal, albe sau zmeurii, din duchesse de mătase? Cu cocul împletit savant în bentițe întretăiate, înfășurând burețelul de plastic?(unde e pavianul d’antan?) Cu genele false, prea lungi și prea dese, lipite stângaci peste fardul bronzuliu ca spoiala sobelor de la țară? Mă frământ de zile bune, ce se va întâmpla cu toate astea? Mda, recunosc, sunt un pic îng

V-am mai spus că aștept cu nerăbdare terminarea acestei campanii și turul 2 al alegerilor, pentru că a intrat strechea în lume! Nu mai recunosc oameni pe care credeam că-i știu relativ bine.  Nu vorbesc de simțul umorului, pe ăla l-au pierdut printre primele, vorbesc de agresivitate, vorbe grele și anapoda, țâfnă, aberații, lipsă elementară de logică, țățism, invective, lovituri sub centură, formulări lipsite de eleganță dar și de sens, acuze nejustificate, aberații, atacuri la persoană, rățoieli, aroganță, o evidentă pierdere a simțului realității, răzbunări puerile, cadavre de capre ale vecinilor răspândite pe pajiște... Acum am rămas cu o dilemă. Voi putea oare să-i privesc ca înainte pe cei pe care i-am văzut dându-și în stambă zilele astea, sau îmi va sta mereu înfiptă în minte atitudinea lor complet nerezonabilă, cu miros de cauciuc încins și scrâșnet de fier pe fier? Voi fi, oare, în stare să-mi amintesc multele lor calități, de care m-am bucurat de-a lungul timpului, sau voi ră