Monica Nistorescu

Am ajuns după prânz...la Porte Maillot, autocarele se înșiră unele după altele, ca agatele pe șnur...Hyatt Regency, pe care, în continuare, din obișnuință, îl numesc încă Concorde Lafayette, se înfige în cerul albastru de toamnă...aștept autobuzul 43, cap de linie Bagatelle...lângă mine, două cucoane parfumate, cu părul blond, spelb, retezat brusc sub lobul urechii, povestesc de cina la care au participat cu o seară înainte...calcanul era trop cuit, n’est pas? Lângă trotuar trage un microbuz alb, inscripționat Fleurs Monceau, și niște băieți în salopete de culoare incertă descarcă mănunchiuri uriașe de crizanteme ruginii...peste drum, la Le Ballon de Ternes, chelnerii agili pregătesc mesele pentru seară... Mă opresc în drum să cumpăr dim sum cu creveți și coriandru de la Le Lotus Imperial...casa scării mă întâmpină cu mocheta vișinie fixată de barele aurii de alamă.  Da...mi-a fost un dor nespus de acest Paris care mi s-a insinuat în sânge ca o otravă fără antidot...

Cobor cu mașina hula Bradului, înspre Fântânița Haiducului...pe marginea drumului, o tonetă albă, uzată, ce anunță vesel, cu litere portocalii, Hot Dogs&Ice Cream! Pe tejgheaua îngustă, câteva calupuri de brânză de burduf, și mai în spate, atârnate pe-o sfoară, șiraguri de cârnați subțiri, roșcați, toropiți de căldură. În spatele tejghelei, o femeie de vârstă incertă, în haine cenușii, cu ochi palizi înfundați în obrazul bătut de soare...mi-o cumpărat-o băiatu’, din Anglia...acum aștept să treacă microbuzu’, să-i trimit pachet! Niște varză murată, niște slănină, scăricică, telemea...și ulei, doi litri de ulei, că nu-i place uleiu ăla de la engleji! Nu-i ca al nostru...îi ia 20 de lire de-alea de-ale lor, da’ batăr are ce mânca...i-am mai trimis... În Dedeman, foială mare...lumea cumpără var, gresie, ciment, căzi cu hidromasaj, parchet, șuruburi, flori de plastic, farfurii...le cară la casă, după care se opintesc cu ele spre mașini, care gem sub greutate...există și posibilitatea să

Câinele Tobi a venit de dimineață. Șchioapătă de picioarele din spate, de la o degerătură din iarna trecută. Pe blana neagră-albăstrie se desenează harta incendiului de acum trei ani, ce a mistuit cherhanaua și inima oamenilor ei. Acum știu că a venit toamna, pentru că Tobi caută tovărășia celor rămași pe grindul spulberat de vânt să privească marea ce le pare, puțin, a lor... Cerul are un miez de albastru adânc, feliat. Tobi miroase cârnații uitați pe masă, întoarce capul, își sapă un culcuș în nisip, la picioarele mele, și se încolăcește cu un oftat, ca într-un leagăn...mă privește cu ochi de om... Delfinii, mereu câte doi, își saltă spinările lucioase deasupra valului...am încetat demult să mă minunez, pentru că aici miracole se întâmplă în fiece zi A venit toamna...