Cucoanele din viața mea lll (nu neapărat ultimul)

Cucoanele din viața mea
Episodul lll și (nu neapărat) ultimul

Bigota

Nu prea cunosc multe, pentru că asta cu credința le vine unora mai târziu, spre bătrânețe, când simt că li se apropie funia de par.
Totuși...
Cucoanele în cauză au înțeles din credința în Dumnezeu doar coaja. Își fac cruci largi când trec pe lângă biserici, sau mărunte, în capul pieptului, care cum...țin toate posturile, cu quinoa, alge cu susan, fructe de goji, lapte de soia și orez brun, se cântăresc în fiecare dimineață, minunându-se de efectul benefic al credinței asupra siluetei, anunță, glorios, la sfârșitul dietei (pardon, postului) că au slăbit 5 kilograme...au fost cel puțin o dată la Prislop...au un duhovnic, cu care se sfătuiesc în toate cele...există chiar un abate Mugnier pe model românesc, un fel de duhovnic la modă, un must have al snobismului ecumenic. Îl cunosc și eu, e un om remarcabil, extrem de inteligent, pasionat de cărți rare, pe care cu greu îl poți face să vorbească despre Dumnezeu.
Cucoanele întru credință nu pun mâna pe ac sau mătură în zi de sărbătoare nici să le pici cu ceară, ceea ce nu prea e diferit de celelalte zile, nesfinte...pun grâu la încolțit, își sfeștesc casa de vacanță, barca sau mașina cea nouă, sunt superstițioase și adeseori merg la ghicitoare, neștiind că astea din urmă sunt păcate în ochii Domnului.
Își clamează credința în gura mare, ca pe o reclamă la laxative.
Modelul meu la acest capitol e bunica mea maternă, care mergea la biserică doar de Paște și de Crăciun, și spunea, n-am nevoie să merg la biserică pentru ca să-l găsesc pe Dumnezeu, șade în fiecare seară aici, pe laviță, lângă mine, și vorbesc cu el cât poftesc!

Snoaba

Nu voi ține o disertație despre snobismul bun și cel rău, pentru că la noi există numa' de-ăla rău, fiind un altoi recent și nu prea reușit, postdecembrist, de comportament.
Lucrul cel mai bun la cocoana snoabă e că-i foarte bine informată! E la curent cu toate tendințele în toate domeniile, într-un Paris plin de macarons ea cumpăra acum 20 de ani doar de la Ladurée, acum s-a mutat la Pierre Hermé, e pe lista de așteptare pentru o poșetă Hermés Kelly și una Birkin, se întâlnește cu prietenele doar în cafenelele și restaurantele en vogue ale urbei, nu scapă nici o sindrofie, recepție, lansare de orice (mai puțin cărți, dar, dacă-i Cărtărescu sau Liiceanu, se duce, că dă bine), mănâncă, cu eforturi considerabile, stridii, care, de altfel, nu-i plac, dar cum ar putea să recunoască așa ceva, bea șampanie deși îi produce aciditate la stomac...
Cel mai trist lucru la o snoabă e că, atunci când e singură și n-o vede nimeni, în liniștea casei ei, redevine ceea ce nu a încetat niciodată să fie, se dezbracă de pielea mondenă și de pantofii cu toc stiletto și rămâne așa cum a făcut-o mama ei, mănâncă direct din frigider, pe un colț de masă, în bucătărie, o felie de pâine albă (aia neagră e rea, amară și doar de ochii lumii) și se apucă, dacă are puțin timp, să coasă, cu migală, etichete de branduri faimoase pe hainele fără firmă, cumpărate de te miri unde.
De fapt, la noi, snoabele nu sunt altceva decât niște prețioase ridicole...

Ipocrita

Pe astea nu le sufăr absolut deloc! Mai ales pe cele onctuoase, mieroase, unsuroase, care-ți cântă în strună și-ți dau dreptate în toate! Să te ferească Ăl de Sus să intri puțin în mintea lor, să vezi ce gândesc cu adevărat!
Îmi place să cred că, de-a lungul timpului, mi-am dezvoltat un sistem destul de bine pus la punct de detectare a acestei specii...ca regulă generală, privește-le ochii...

Pudica

Cu cucoana pudică e foarte greu de întreținut o conversație, pentru că se strânge, precum mimosa cu același nume, la orice cuvânt mai suculent sau mai cu zvâc...te întrebi mereu cum își rezolvă nevoile fiziologice, sexuale și de alte naturi, de vreme ce, pentru ea, aceste subiecte, și multe altele, sunt tabu! 
Și, uite-așa, ești nevoită să dezvolți o artă a exprimării eufemistice, edulcorate, scăldată în apă de roze, sau să-i trântești două vorbe neaoșe, crude, doar ca să-i vezi fețișoara încrețindu-se de dezgust...pudica e oarecum soră cu ipocrita, adică un fel de varietate...
Când am de-a face cu astfel de cucoane, mi se îngrămădesc pe buze doar măscări, înghesuindu-se gălăgios să iasă afară!

Invidioasa

Invidioasa are o singură dilemă! Ce are ea și nu am eu? (vorba Deliei)
Pune succesul, reușita, popularitatea, seninătatea, confortul material sau sentimental al obiectului invidiei lor ori pe seama norocului chior, ori a bărbaților ademeniți șerpește și păcăliți, ori a conjuncturilor favorabile...exclud orice altă variantă!
Invidioasele ar trebui să-și pună pe frigider un magnet pe care să scrie "Norocul ți-l faci singură"
Cucoanele din această categorie extrag o enormă satisfacție din necazul celorlalte! Se minunează cu ipocrizie, într-un grup de prietene...vai, tu, ai auzit ce a pățit cutare? Săraca, prea îi mergea bine, prea era totul perfect...și conchid sfătos, ehe, Dumnezeu nu bate cu bâta!
Invidioasele îi adoră pe bărbați! Bărbații nu sunt niciodată vinovați de nimic, au întotdeauna dreptate, sunt victime neajutorate în mrejele femeilor rele și venale, sunt prost hrăniți și prost îngrijiți...bieții de ei...
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...