Depresia la români

Depresia la români e chestiune simplă tare, și anume nu există!

Un domn de pe Facebook, pre numele lui de scenă Savastie Bastovoi, care cochetează cu religia, pictează, scrie cărți, moderează show-uri TV dar și vinde, la prețuri faruminoase, diverse farfelușuri de piele cucoanelor slabe de înger, definește depresia drept pură lene!

Alții îndeamnă voios la învingerea ei prin ieșiri la iarbă verde, beuturi alcoolice și chermeze populare, spre înveselire și alungarea “gândurilor negre”

Sunt și unii, mai spăimoși, care trec pe partea cealaltă a drumului, de teamă să nu fie molipsiți de virusul ăsta ticălos, import capitalist menit să submineze sănătoasă concepție despre lume și viață a românului verde!

Luați în tărbacă sunt și psihologii, psihiatrii și alții ca ei, ce meserie o fi și asta să te ocupi de ceva ce nu vezi și pe care nu poți pune mâna?

În țara asta, boală e piciorul rupt, racul, deochiul, oftica și gălbinarea, pentru care există tot felul de leacuri băbești, mult mai eficiente decât medicina “clasică”!

Totuși, am identificat depresia în expresia “a murit de inimă rea, maică!”, spusă cu ipocrită clătinare de cap, oftaturi dese și cruci mari pe piept!

Revedeți Gaițele, voi, trăitori de Ev Mediu transplantați în 2023, brav popor român, târâtor prin tina bisericilor, degrabă înfulecător de mici, redutabil băutor de bere și des umblător pe șoselele patriei!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...