România lui 2015, cu termen de valabilitate și în 2024

Ieri am reușit să depun carnetul de conducere în mâinile vigilentei Poliții Române!

Am ajuns la sediul de pe Fabrica de glucoză în jurul prânzului...o intrare sordidă prin spatele unor clădiri de beton, cu trotuarul spart și invadat de buruieni vesele...afară, în jurul unui tomberon, polițaii funcționari, cu cafele în pahare de carton în mâini și țigări între degete râdeau cu niște fete obosite, niște roșcate vopsite prost și cu dinți lipsă.

Înăuntru, pe culoarul îngust acoperit cu linoleum slinos, câteva gemulețe vopsite aiurea, năclăit, în crem, închise toate.

Pe unul din ele, o notiță fugară care ne informa că-i pauză de masă între 12-12:30. 

Am așteptat.

Colac peste pupăză, eram toată îmbrăcată în alb, cu o pălărie uriașă, că veneam de la o întâlnire cu ambasadorii la reședința Ambasadorului Italiei.

Cei de afară și-au strivit țigările de capacul tomberonului, au frânt în pumni paharele fragile de carton din care-și băuseră cafeaua și s-au întors la datorie, au mai stat vreo 10 minute la taclale în dosul geamlâcurilor închise, după care au scos hârtia cu pauză și au deschis gemulețul.

Un milițian nemulțumit și înciudat a trebuit să constate că am toate hârtiile, ștampilele, apostilele, mă încadrez în termen, deci a trebuit să-mi ia carnetul. Sunteți rudă cu Cornel Nistorescu, zice, io, da, fostă soție, el, parcă stă pe la Snagov, io, mi se pare deplasată întrebarea, el, mă scuzați, uitați aici hârtia, veniți peste 30 zile să ridicați carnetul.

Bună dimineața, România!