Iubesc femeile


Am vrut de mult să scriu despre acest subiect, dar, nefiind o militantă feministă, nici măcar o feministă oarecare, m-am tot sucit și învârtit de unde să-l apuc și cum să-l tratez ca să nu-l ratez și să mă fac înțeleasă.

Recentele transformări din fizicul Loredanei Groza precum și declarațiile Deliei (cu care sunt perfect de acord), intens dezbătute prin toate locurile, au acționat ca o hârtie de turnesol, ajutându-mă să cristalizez câteva gânduri.

Între femei nu există solidaritate de gen, așa cum există între bărbați!

Dacă un bărbat se exprimă ireverențios la adresa unei femei (mă refer acum la rețelele de socializare), se găsesc 10 femei care să-l aprobe, aplaude, să-i cânte în strună sau chiar să adauge paie pe foc... grija mea nu e musai la ele, ci la celelalte, mii, care nu reacționează în nici un fel, care citesc, tac și trec mai departe, lăsând ca o surată de-a lor să fie bălăcărită în fel și chip.

Eu iubesc femeile, începând cu mama, bunica și surorile mele, continuând cu puținele prietene apropiate și extinzând această iubire la femei, în general.

Iubesc femeile frumoase, puternice, inteligente, amazoanele sau isoldele, femeile dulci și cele sărate, expansivele și introvertitele, dar și pe cele ce n-au fost dăruite de natură cu cine știe ce haruri și-și duc viețile cum se pricep ele mai bine.

Iubesc mamele, deși nu sunt mamă, le înțeleg pe femeile de carieră deși mie, personal, îmi pare futil, înțeleg mândria gospodinelor pentru crusta aurie a cozonacilor, deși gătesc sporadic și doar din plăcere, admir pedanteria și efortul unora din semenele mele de a pirueta pe tocuri de 15 cm, nu e ușor, am trăit-o pe propriile-mi picioare!
Rezonez cu intelectualele uneori nerăbdătoare cu frivolitățile...

Cred că, dacă fiecare dintre noi și-ar iubi mai mult suratele, am fi mai puternice, mai senine și mai frumoase! 
Și muult mai respectate, ceea ce cerem mereu.

PS Uitasem, pe bărbați îi ador!😜

Comentarii

  1. Buna, Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson de ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat cu totul, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat prietenei mele problema mea ?i ea mi-a sugerat sa contactez mai degraba un vrajitor care ar putea sa ma ajute sa fac o vraja pentru a-l aduce înapoi, dar eu sunt genul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa încerc, am a trimis vrajitorului prin po?ta ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a facut vraja ?i, surprinzator, în a doua zi, era în jurul orei 16. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut sa ma întorc la el, ca ma iube?te atât de mult. Am fost atât de fericit ?i m-am dus la el, a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, am promis ca oricui cunosc care are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, trimi?ându-l la singurul vrajitor real ?i puternic care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierduta
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de despar?ire
    7) Alunga?i un Iubit trecut
    8.) Vrei sa fii promovat în biroul tau/ Vraja de loterie
    9) vrei sa-?i mul?ume?ti iubitul

    RăspundețiȘtergere
  2. Voi fi pentru totdeauna îndatorat marelui DOCTOR DAWN pentru că mi-a reparat căsnicia ruptă. Numele meu este Cristana Artur. După ce soțul meu m-a părăsit pentru amanta lui timp de 4 luni. Nu am crezut niciodată în vrăjitorie până când prietenul meu nu mi-a făcut cunoștință cu ea. La început am fost sceptic în privința lui pentru că am auzit multe despre vrăjitori falși, dar mi-am lăsat îndoielile în urmă pentru că eram disperată să-mi aduc soțul înapoi și am făcut ce mi-a spus el. Acum, soțul meu s-a întors în doar 48 de ore de la contactul cu el. Traiesc din nou fericit cu sotul meu dupa 4 luni de divort si nu ma voi odihni pana nu va fi cunoscut in toata lumea. De asemenea, este specializat în vrăji de protecție, vrăji de loterie, vrăji de înălțime, vrăji de sarcină, vrăji de răzbunare, E.T.C. Conectați-vă acum cu DOCTOR DAWN, adresa lui de e-mail: ( dawnacuna314@gmail.com )
    Îl poți și pe Whatsapp la +2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...