O zi ca multe altele din trecut și din viitor

Șoseaua încolăcea muntele, cădea din când în când înspre mare doar ca să se cațere din nou, sinuoasă, prin grohotișul fragmentat de piatră roșcată, într-o logică doar de ea înțeleasă, și poate de constructorii ei. 

Nikos îmi spusese că piatra aia brună se numește în grecește lithos, pronunțat cu vârful limbii proptit între dinții din față, încercam să pronunț corect, nu reușisem după cinci ani de bântuit prin Grecia să învăț limba, mă înciuda lucrul ăsta, trebuie să-ți iei un iubit grec, așa vei învăța limba, mi-a zis Mariana, deocamdată nu aveam chef de un iubit grec, mi se păreau prea bruni și uneori repeziți, misogini în cea mai mare parte a timpului.

Conduceam atent, ferindu-mă de soarele ce-mi intra în ochi, în dreapta mea Radu clipea des din ochii care-i deveniseră verzi de la munții îmblăniți dimprejur, își rătăcise, ca de obicei, ochelarii de soare prin vreunul din rucsacuri.

Pornisem spre cel mai sudic loc al peninsulei, Porto Kagio, voiam neapărat să-i arăt casele-fortărețe paralelipipedice, din piatră, presărate ici-colo printre chiparoșii lumânare, marea când indigo, când turcoaz, bouganvillea și oleandrii înfloriți și valurile argintii de măslini.

Făcusem dragoste de dimineață, nu pe îndelete, ca de obicei, ci cumva zoriți de ziua ce se așternea înaintea noastră, simțeam încă pe limbă și în păr gustul pielii lui sărate, nu se dădea cu parfum și îmi plăcea enorm asta, de fapt îmi plăcea aproape totul la el, mă întrebam cât va dura, cunoscându-mi bine plictiselile bruște, pe urmă am decis, precum Scarlett, să nu mă mai gândesc la nimic și să mă las umplută de tot ce era în jurul meu, am coborât panta abruptă spre port, în golf intra un velier alb urmat de altul, albastru închis, mai mare și mai zvelt, semăna cu yachtul lui Michael, Libertine, cu care navigaserăm cu mulți ani în urmă de la Saint Malo de-a lungul coastei.

Ne-am așezat la o măsuță șchioapă ce dănțuia pe pietrele albe, rotunde, ce curgeau în mare, Maria a venit cum o știam, cu un șorț murdar înfășurat în jurul trunchiului greoi, am comandat salată grecească, tirokafteri, horta, anchois marinate și ouzo Ploumari, Radu a intrat în apă, un cuplu de olandezi bătrâni cu un aer ușor nerușinat și înduioșător de flower-power i-au admirat, împreună cu mine, bătăile ample ale brațelor ce despicau apa, înoată foarte bine, nici nu știu pe cineva care să înoate ca el, m-am îndrăgostit încă o dată, tăcut, pe furiș, sorbind cu înghițituri mici băutura lăptoasă cu parfum de ienupăr.

Am făcut o plimbare până la capela mică, albă, din vârful promontoriului, am aprins lumânări și am făcut obligatoriile fotografii cu clopotul de bronz profilat pe albastrul Mediteranei, după care ne-am întors osteniți și emoționați spre casă, am șezut îndelung pe terasa suspendată deasupra golfului messinian, la lumina lumânărilor, povestind despre te miri ce, de toate și nimic, scufundați în iubirea noastră ca într-o baie caldă.