20 Decembrie

Am spus că vremurile pe care le trăim sunt vremuri pentru oameni cu mari rezerve de resurse interioare.

Oameni care se pot refugia în cărți, oameni care se pot rătăci voluntar într-o pădure sau un parc, oameni care se pot apuca de gătit năstrușnicii, pot asculta muzică, pot încerca să-și aplice gene false fir cu fir sau scrie.

Oameni ce se pot minuna de o picătură de apă atârnată în echilibru fragil de ácele parfumate ale unei crenguțe de brad, de sfârâitul feliilor de șuncă îmbrățișate de globurile portocalii ale ouălor ochiuri, de crusta aurie a pâinii prăjite lustruită gros cu unt sărat.

Oamenii pentru care singurătatea a fost mereu o opțiune și un deliciu, chiar înconjurați de semeni, și care au acum șansa de a-și pune în practică îndelung exersata solitudine în comunitate.

Pentru mine fericirea e o casă confortabilă, cu lumini subtile, răspândite de lămpi joase sau lumânări albe de ceară curată, pledul de blană moale, parfumurile ce lunecă insidios în fiecare crevasă a ființei mele, o baie purificatoare, o pudră fină, aurie, împrăștiată savant pe pomeții obrajilor, un steak de vită roz de promisiuni măritat pe viață cu foile ondulate natural ale lăptucii, reflexele roșii ale vinului în muchiile nete ale paharului de cristal, două-trei vorbe schimbate cu oameni ce gândesc la fel, că lumea și viața nu-i altceva decât o oglindă și noi nimic alt decât niște privitori.

E mult mai ușor dacă luați lucrurile așa, dar mai trebuie să și puteți!