Adolescence

Am terminat adineauri de văzut Adolescence, tradus prost, ca mai de obicei, Adolescență furată.

Toată noaptea am visat că eram pe un aeroport în America, nu știu exact care, și era acolo și JD Vance, ne vor îmbolnăvi nebunii ăștia puși la butoane, vor îmbolnăvi și pârjoli planeta, Trump, Musk, Vance și Compania.

M-am trezit pe la 6, mi-am făcut o cafea, din păcate n-am decât pastilele negre, mie-mi plac cele portocalii, Lungo, voi cumpăra azi.

Cât despre film, cred că toată lumea ar trebui să-l vadă, părinți și nepărinți, oameni cu 3 clase și profesori universitari, e un film de o tulburătoare și învăluitoare umanitate, despre complicata realitate a vremilor de-acum dar și despre eterna poveste a relației părinte-copil, despre felul în care încercăm să facem lucrurile bine și uneori ies prost, despre ceea ce purtăm, genetic și educațional, de la generațiile din urmă și felul în care încercăm, fără izbândă, să ne desprindem.

Peste toate, e un film bun, în adevăratul sens al cuvântului, cu script excelent și actori intrați până-n prăsele în rolurile lor, puștiul e fabulos, dar nici cu psiholoaga, polițistul, părinții și sora nu mi-e rușine!

E un film englezesc negru și sumbru ca tăciunele, un altfel de univers concentraționar, ca o mare de smoală din care nu te poți desprinde care e viața!