Influenceri

Să scriu și eu câteva vorbe despre aceste noi “meserii”, influencer și vlogger, deși poate nu-i cazul…

Acum câțiva ani eram la restaurantul unui prieten, un loc pricopsit și scump din miezul capitalei, și la masa noastră a venit un “băiat de băiat”, amic de-al prietenului meu și client fidel al restaurantului, însoțit de o fată frumoasă, înaltă, cu bucle blonde ce-i încolăceau gâtul și umerii.

Conversația se târâia, prostește, în jurul unui hotel de lux din Sudul Franței de unde cuplul tocmai se întorsese, mă uitam tristă la ei, nu catadicsiseră să viziteze câteva minunății din apropierea lor, Valauris, cu ceramica de poveste, Biot, Saint Paul de Vence și Fondation Maeght, străjuită de oamenii aerați ai lui Giacometti, probabil habar n-aveau că aceste locuri există, povesteau de plajă, șampanie, nisipul fin negru dintr-un club din port…

Plictisită și cu nevoie de aer, am ieșit pe terasă să fumez o țigară.

Fata m-a urmat, s-a așezat pe scaunul alb, împletit, din fața mea, am început să vorbim și așa am aflat eu mai multe despre această nouă ocupație, influencer.

Mi-a povestit că e invitată la restaurante, cluburi, poftită să poarte haine sau încălțări de la diverse firme, să folosească parfumuri și cosmeticale anume și, în funcție de numărul de oameni interesați de ce mănâncă și bea, unde se duce, cu ce se îmbracă și așa mai departe, câștigă bani sau plată în natură, adică gratuități la cele ce promovează.

Mă privea cu un fel de curiozitate, m-a întrebat de perlele de la gât, le-am scos, i le-am întins, am învățat-o să deosebească o perlă veritabilă de una falsă frecându-le ușor între dinți, am întrebat-o cu ce-și ocupă timpul, mi-a spus, nu prea am timp liber, mereu trebuie să merg colo și colo, când am timp pentru mine fac o baie parfumată, mă uit la un film sau ies cu prietenele într-un club.

Dar câștig bani buni, să știi!

N-am îndrăznit să cârmesc discuția înspre cărți, neliniști existențiale, muzică, fete, filme sau culori, pentru că nu aveam starea necesară pentru dezamăgiri și tristețe, am preferat să o privesc și să o ascult, era nespus de frumoasă, cu o piele translucida pe care o ai doar la 20 ani și pe care nu o mai întâlnești niciodată.

Însoțitorul ei a băgat capul pe ușa terasei, hai, fă, că n-am toată noaptea liberă, s-a ridicat repede și a intrat, am regăsit-o la masă, frunzărind un foie gras care, în mod evident, nu-i plăcea, nu voia nici șampanie nici vin, dar a băut câteva guri, cu înghițituri mici, delicate, în timp ce râdea cristalin cu toată dantura prea albă la vedere.

Cam la asta se rezumă experiența mea cu acest soi nou, urmărit, naiba știe de ce, de sute de mii de alți oameni la fel de triști, confuzi, debusolați și complet ignoranți ca și idolii lor de carton virtual.

Am chemat un Uber, am ajuns acasă, m-am uitat la câteva filmulețe ale fetei, ba chiar mi-am comandat un fond de ten despre care ea zicea că face fața fină și strălucitoare, știind că, în fapt, e doar o iluzie, că ține de gene, vârstă, calitatea pielii și mulți alți factori.

Am adormit târziu și am visat că făcusem o școală pentru influenceri, în care le dădeam liste de cărți de citit, îi învățam limbi străine și limba română, îi plimbam prin muzee și pe cheiuri de apă și le povesteam despre parfumul Arpège.

Ieri, văzând știrea cu Ana Morodan, i-am pus mamei un filmuleț de pe vlogul acesteia, o seamă de stupizenii goale de orice înșirate cu tupeu și aplomb, s-a uitat în tăcere până la capăt și pe urmă mi-a zis, Monica, mie mi-e clar că eu trăiesc în altă lume, nu înțeleg nimic din azi.