Limba greacă

Azi, pentru că-s vreo 37 grade afară și un vânt de nebunie, ne-am ascuns în casă și am decis o după-amiază administrativă.

La prânz am făcut paste mare e monti, vă povestesc altă dată, după care am purces la igienizarea țevilor de scurgere de la băi și bucătărie.

Cumpărasem, din prevedere, niște pliculețe pe care era desenată o țeavă îndoită grațios, ca un gât de lebădă, unele portocalii, altele albastre, și, pe baza desenului și a locului în care le-am găsit pe raftul supermarketului, printre detergenți și produse de curățat, am dedus că-s verișoare primare cu Mr Muscolo. 

Nu prea pot cumpăra altfel decât pe baza desenelor și a deducțiilor, pentru că nu există nici un cuvințel în altă limbă decât cea greacă, pe care, din păcate, nu numai că nu o stăpânesc, dar mă tem că nu voi ajunge să o vorbesc vreodată.

Știam de la mama că unele din prafurile astea de desfundat țevi trebuie înecate cu apă rece, altele cu apă caldă, și tot printr-un proces de deducție logică cromatică, am zis că cele albastre sunt cu apă rece iar cele portocalii cu apă caldă!

După ce le-am mai răsucit puțin am tras un chiot de victorie! Pe cel albastru scria “κρύο  

νερό”, carevasăzică apă rece!

De unde știu?

Cu vreo doi ani în urmă, pe când închiriasem o casă în nordul Peloponezului, lângă Patra, am făcut o escapadă de-o zi cu velierul unui grec lup de mare, am ajuns la un perete perpendicular de stâncă ce se oglindea în cele mai cristaline ape și Spiros ne-a spus, acest loc se numește Crio Neri, adică Apele reci. 

Privind pliculețul cu praf de desfundat chiuvete mi-a revenit, cu precizie cinematografică, amintirea acelei zile de soare cu mare adânc albastră, peretele de stâncă pe care se cățărau temerarii nebuni și taverna mică, umbroasă, unde am mâncat calamari și sardine și horta și am băut vin alb rece de-ți înghețau dinții și-ți amorțeau buzele.

Mă duc să desfund chiuvetele și cada!