Femeia în oglindă

 

Luciano mă aștepta...întârziasem, erau lucrări la drum la intrarea în oraș...în interiorul coaforului, băieții în tricouri negre, mulate, baletau grațios în jurul capetelor, uscau, ondulau, întindeau, încrețeau, vopseau, pieptănau...în tăcere! Reconfortantă schimbare, după ciripitul gureș ce însoțește, îndeobște, universul saloanelor de coafură. Din plafon, de undeva dintre candelabrele negre cu reflexe viorii, sidefate, Delia își punea în cântec, pentru a mia oară, aripi de vis, dar nimeni nu părea să bage prea mult în seamă această operațiune complicată.

Luciano mă privește serios, își trece degetele prin părul meu lung, ud...trebuie să vă usuc întâi rădăcinile, altfel nu va curge frumos, lin, potolit....mă las în mâinile lui, închid ochii, urmez conștiincioasă instrucțiunile, capul în piept, pe spate, aplecați-vă, vă rog, într-o parte...nu mă întreabă când am venit, când plec, unde am fost sau unde plec în vacanță, ce am primit în dar de ziua mea...tace, concentrat...prin bucle alunecă uleiul auriu, marocan, învelind fiecare fir într-o glazură cu sclipăt discret, onctuos...cred că trebuie să vă retez un pic bretonul, nu vi se văd sprâncenele și se pierde mult din expresia feței...fă ce crezi, dragul meu, știu că, la final, va fi foarte bine...

Placa întinde vârfurile...deschid ochii și mă privesc în oglinda cu ramă neagră, brodată cu argintiu...femeia din oglindă îmi răspunde cu un zâmbet ștrengar...bărbatul cu ochi de catifea privește, mulțumit, la rezultatul trudei sale...un ultim gest, o perie uriașă, din păr de veveriță, se plimbă cu mișcări moi pe umerii obrajilor, pe buze, pe frunte, înlăturând mici fire de păr tăiate din bretonul franjurat...e bine?

E minunat, Luciano...și atât de odihnitoare tăcerea ta...și apoi, mă faci atât de frumoasă!

Nu-i greu, aveți un păr care mă inspiră...:)