10 August 2019
Să scriu și eu despre mitingul de ieri, să nu rămân nevorbită. Încep prin a spune că mie mi-a plăcut ieri la miting. M-am întâlnit cu mulți cunoscuți, deși am stat aproape tot timpul în același loc. Dacă aș fi umblat de colo-colo, probabil aș fi întâlnit mult mai mulți! Nu s-a strigat mai nimic pentru că totul fusese deja strigat și răstrigat! A fost un miting tăcut, o recuperare temporară a spațiului familiar al Pieței, un fel de a spune “suntem aici”, chiar dacă fierbe soarele, orașul e gol și toropit de căldură și lumea e în concediu, cu picioarele în apă și berea în față! A fost un miting intelectual, dacă vreți, cu mult mai puțini tineri și mult mai puțini copii, cu scriitori, actori, pianiști, profesori universitari și arhitecți la tot pasul, cu lume îmbrăcată corect în inuri albe, căutând minute în șir un loc unde să arunce mucul de țigară, ca să nu-l arunce pe jos, și sfârșind prin a-l pune într-un șervețel, în buzunar. Dar, mai mult decât orice, a fost un miting de așteptare