Faceți căutări pe acest blog

luni, 11 februarie 2019

Ilustrate din Maldive

Un text mai vechi, recuperat miraculos...🙂
Așaa...de valentini...

V-aţi întrebat vreodată de ce poveştile se termină invariabil, lapidar şi expeditiv cu "...şi au făcut o nuntă mare, la care au poftit pe toţi curtenii, şi au trăit fericiți până la adânci bătrâneţi, iar dacă n-au murit, mai trăiesc şi astăzi..."? 

De ce, după ce prinţul a străbătut nouă mări şi nouă ţări, s-a luptat cu balaurul, a înfruntat viscolul, gerul şi răutatea oamenilor pentru a obţine mâna alesei inimii lui şi, în cazuri fericite, jumătate din împărăţie, nu mai ştim nimic despre viaţa de zi cu zi a cuplului nou format? De ce, după ce prinţesa a rupt nouă perechi de conduri dansând până în zori, i-a furnizat poţiuni fermecate care să-l ferească de pericole şi a sărutat drept în bot broscoiul râios, rupând vraja neagră, povestitorul anonim nu ne mai spune nimic despre bucuriile şi dezamăgirile ei de prinţesă măritată? 

Păi, probabil pentru ca să nu ia pâinea de la gura unor scriitori precum Huxley sau D.H. Lawrence, a consilierilor matrimoniali şi a psihologilor. Ce sfaturi ar mai da "revistele pentru femei" despre băi parfumate, lenjerie sexy, cine romantice şi alte asemenea pentru prezervarea cuplului în parametri optimi? Cu alte cuvinte, o grămadă de categorii profesionale ar rămâne muritoare de foame. 

Mi s-a cerut să scriu pentru numărul din februarie al revistei The ONE nici mai mult nici mai puţin decât o poveste de dragoste, ba chiar un love story cu ocazia zilei Valentinilor (sau voi cum traduceţi?) Nu am de gând să mă lansez aici într-o critică acerbă a importului de sărbători de acest gen de peste ocean, în principal deoarece sărbătoarea în sine e un lucru bun. E o zi în care încercăm să fim mai frumoşi şi mai buni, ne îmbrăcăm îngrijit, scoatem de la naftalina lenjeria de corp La Perla care a produs efectul scontat şi la Crăciunul şi Revelionului trecut, oferim şi primim flori şi cadouri, nu ardem friptura sau, şi mai şi, e una dintre acele zile în care hotărâm să facem friptură şi ne abţinem de la comentarii acide la adresa soacrelor. Comerţul deşănţat şi abuzul de inimioare pe care le regăseşti pe unde vrei şi nu vrei, de la oala de noapte la lumânările parfumate, trecând prin forma tortului aniversar, nu fac subiectul acestui articol. 

Pe de altă parte, nici nu as îndrăzni să scriu o poveste de dragoste, deoarece, pentru cei care sunt îndrăgostiţi, povestea lor e unică şi irepetabilă, şi nu aș dori să-i deziluzionez spunându-le că tot ceea ce trăiesc, fac şi rostesc în interiorul ei s-a mai trăit, făcut şi spus cam în acelaşi fel de nenumărate ori. Dar o poveste tot trebuie să vă istorisesc, iar ea sună cam aşa: 

În timp ce scriu aceste rânduri, mă aflu pe una dintre cele mai frumoase plaje din lume, într-o insuliţă de nici doi kilometri pătraţi, pierdută în Oceanul Indian, cu nisip alb şi fin precum făina şi ape chiar mai incredibil de albastre decât în reclamele agenţiilor de turism. În mod evident, destinaţia ideală pentru petrecerea lunii de miere. În căutare de subiect pentru povestea mea, am aflat că seara, pentru proaspeţii căsătoriți, pentru cei îndrăgostiţi sau pur şi simplu pentru romanticii incurabili, se organizează cine în doi, la lumina lumânărilor, direct pe plajă. M-am instalat din timp pe un şezlong, cu un cocktail în mână, pentru a urmări preparativele şi venirea inspiraţiei. Mulţi maldivieni mici, cu pielea întunecată, au început să care mese, scaune, lampioane, tacamuri, farfurii, boluri uriaşe pline de flori exotice şi să le aranjeze pe limba de nisip fin ce se prelinge in ocean. În faţa meselor, patru la număr, situate la o oarecare distanţă una de cealaltă (cam apropiate, dacă mă întrebaţi pe mine) s-au adus vreascuri şi legături mari de lemne care urmau să se transforme într-un minunat foc. Totul era pregătit. Mesele frumos aranjate, presărate cu orhidee şi discret luminate de candele îşi aşteptau romanticii ocupanti flancate de câte doi localnici înfăşuraţi în fustanele dungate, gata să toarne in pahare şi să aducă minunate feluri exotice de bucate parfumate pe platouri uriaşe de lemn de tek.

La un moment dat, am sesizat ceva care strica toată poezia ansamblului şi pentru care, pe moment, nu am găsit explicaţie. Scaunele (câte două la fiecare masă), în loc să fie orientate spre lagună, erau îndreptate spre interiorul cu peisaj mai puţin atrăgător al insulei. Rând pe rând, perechile şi-au ocupat cuminţi locurile la mese. Nu erau neapărat frumoşi, dar erau îmbrăcaţi cu veşminte în culori vii, fetele aveau buzele umede şi flori in păr, iar băieţii un aer visător şi protector. Nici unii nu au încercat să schimbe pozitia scaunelor şi explicaţia a venit imediat sub forma unui fotograf care a început să-și instaleze, pe rând, trepiedul şi lămpile in faţa fiecărei mese, în aşa fel încât să imortalizeze fericitul cuplu pe fundalul lagunei albastre şi a apusului neverosimil. Nici după ce fotograful şi-a terminat treaba, perechile de îndrăgostiţi din povestea noastră nu şi-au răsucit scaunele spre ocean. Banuiesc că se vor intoarce la casele lor, vor înrăma frumos fotografia şi o vor instala strategic în camera de zi, spre veşnica aducere aminte a romanticei vacante in Maldive şi, nu în ultimul rând, spre a fi arătată prietenilor, cunoscuţilor şi, mai târziu, copiilor şi nepotilor. Cât despre mine, pot să vă spun că, de pe şezlongul meu orientat cu fața spre mare am văzut unul dintre cele mai romantice apusuri de soare din câte țin minte, dar nu am cum să vă demonstrez aceasta pentru că îmi lipseşte dovada. FOTOGRAFIA!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu