The Shape of Water

The Shape of Water citit în altă cheie, 

sau

Un fel de cronică

Câștigătorul Oscarului nonagenar, The Shape of Water, e un film fațetat, șlefuit, în care fiecare vede ce vrea (și ce poate), de aceea și-a meritat statueta!

Activiștii corectitudinii politice, de care se vorbește atât de mult, au primit un tort uriaș cu de toate (sau o shaorma cu de toate)! Omul alb, rău, misogin, rasist, xenofob, asuprind ce are de asuprit, hărțuirea sexuală a unei angajate de către chiar șeful ei, fata mută (handicap) care încearcă să-și croiască drum în lumea celor feriți de așa năpastă, femeia de culoare, isteață și cu bună cunoaștere a vieții, inimoasă, sufletistă și loială, abuzul conjugal și violența în familie, cu un soț abrutizat de băutură ce frământă fotoliul și telecomanda, în așteptarea nevestei ce pune pâinea zilnică pe masă.

Adversarii corectitudinii politice le-au văzut tot pe astea, dar exact pe dos, drept tot atâtea viclene tertipuri regizoralo-scenaristice de a juca cartea câștigătoare...

Eu, cu naturelul mai romanțios și mai sensibil, m-am întors spre basmul meu favorit, Mica Sirenă, și am simțit miile de cuțite din picioarele dobândite cu atâta greutate și sacrificiu, am revăzut, reinterpretată, povestea Frumoasa și Bestia, am retrăit marile povești de iubire ale omenirii, împreună cu Tristan și Isolda, Romeo și Julieta, pasagerii Titanicului și cei cărora le place muzica lui Brahms.

Iubitorii de SF au avut, și ei, porția lor de delectare, cercetând amănunțit omul amfibie și contorizându-i riguros luminițele colorate de pe spinare, solzii lunecoși și privirea umedă, un E.T cu degete prelungi, musai verzi-albăstrui.

Credincioșii l-au văzut pe Dumnezeu, cel care învie din morți, despică apele și face imposibilul posibil, cu condiția să crezi în el, nesmintit!

Să nu-i uităm pe cei fascinați de teoria conspirației, pentru că tot filmul e o conspirație de la cap la coadă, un secret bine ferit de ochii muritorilor în apele verzui, gelatinoase, din interiorul containerului.

De guvernul SUA, bineînțeles!

Melomanii au plutit în apele sonore, delicate și neașteptate, măiastru orchestrate de Alexandre Desplat, cunoscut nouă de când cu Amèlie...

Aș putea continua...pentru mine, un film care merită văzut și care, în ciuda criticilor, își merită statueta! Pentru că toți luăm forma vasului în care suntem turnați, dacă nu alegem să-l facem țăndări.