Fecioare despletite
Plecasem înspre mare cu gândul să uit...trebuia să găsesc un sat pierdut în câmpia sărată de lângă malul mării, unde închiriasem o casă...pe bancheta din dreapta, o vagă prietenă, mai degrabă cunoștință, care încerca să se recompună după o proaspătă și dureroasă ruptură...două suflete ce vagabondau împreună, închise în cristalul mașinii ca într-un sipet...am ajuns...zidul lung, de piatră roșcată, ascundea o mare de verdeață și casa joasă, albă, prelungită de terasa largă...pe un mănunchi de perne răspândite în evantai pe pardoseala răcoroasă, două pisici pătate se zbenguiau, nu știu dacă de joacă sau de ceartă...nu mă pricep la pisici...gazdele, două fete, una înaltă, sveltă, cu piele albă ca porțelanul, neatinsă de soare, cu păr greu de păcură, cealaltă băiețoasă, cu păr scurt, ras pe ceafă, pantaloni de doc și mișcări bruște, au pus pe masă o farfurie cu plăcinte cu dovleac...marea nu se simțea, dar știam că-i aproape, la nici un kilometru... Am despachetat hainele, am atârnat șalu