O lume în care nu mă regăsesc...
Am constatat, în ultimul timp, că eleganța, deferența și grija pentru ceilalți în comportamentul social s-au demonetizat. Nu mai e de bonton să te preocupe, firesc, felul în care duci bucătura la gură, vorbele ce-ți curg din aceeași gură, felul în care te îmbraci, cum prezinți doi oameni unul celuilalt…
E un fel de val de nepăsare, egocentrism, proastă creștere, jemanfișism declarat, individualism feroce. Gura a devenit slobodă spre fetidă, mestecând deopotrivă trivialități și greșeli gramaticale cu un aer victorios.
Oamenii nu-și mai dau rând la ghișee, se apropie fără jenă de cel deja aflat acolo, pentru a scuipa peste tejghea o întrebare, nu-și mai acordă prioritate în trafic.
Dacă aprinzi o lumânare pe masă, la cină, ești întrebat cu ochi umezi dacă ți-a murit cineva, mulți organizează petreceri cu farfurii și tacâmuri de unică folosință, azvârlite confortabil la ghena de gunoi după terminarea festinului. Muzica urlă, oamenii vorbesc prea tare, cu obrajii plesnind de înflăcărarea retoricii discutabile, argumentele nu mai au nicio importanță în șuvoiul de “ba, pe-a mă-tii” și “las’ că merge și așa”.
E un fel de val de nepăsare, egocentrism, proastă creștere, jemanfișism declarat, individualism feroce. Gura a devenit slobodă spre fetidă, mestecând deopotrivă trivialități și greșeli gramaticale cu un aer victorios.
Oamenii nu-și mai dau rând la ghișee, se apropie fără jenă de cel deja aflat acolo, pentru a scuipa peste tejghea o întrebare, nu-și mai acordă prioritate în trafic.
Dacă aprinzi o lumânare pe masă, la cină, ești întrebat cu ochi umezi dacă ți-a murit cineva, mulți organizează petreceri cu farfurii și tacâmuri de unică folosință, azvârlite confortabil la ghena de gunoi după terminarea festinului. Muzica urlă, oamenii vorbesc prea tare, cu obrajii plesnind de înflăcărarea retoricii discutabile, argumentele nu mai au nicio importanță în șuvoiul de “ba, pe-a mă-tii” și “las’ că merge și așa”.
Compasiunea e desuetă, lirismul sucks și romantismul e jenant pentru cei din jur, ca o bubă purulentă de la care întorci privirea.
Cui îi merge cât de cât bine e taxat de hoț, insensibil, umflat, îmbuibat, pentru că doar sărăcia, penuria, precaritatea și incapacitatea de a-ți descurca problemele te recomandă drept un om bun și cumsecade.
Nimeni nu mai știe să mănânce, să bea, să poarte o conversație, să trimită un cuvânt de mulțumire gazdei unei sindrofii.
Nimeni nu mai scrie de mână, acum totul e tipărit, printat, impersonal și global, de la mesajele de sărbători la urările de mulți ani, florile sunt virtuale, prăjiturile, așijderea, relații se fac și se desfac în spațiul securizant al lumii virtuale, oamenii au început tot mai mult să viețuiasca în hrube bine delimitate social și material, din care evadeaza internautic și mincinos.
E o lume tristă și nefirească, în care golănia și cuvântul frust, precum șmirghelul, fac legea și sunt aplaudate la scenă deschisă.
E o lume în care nu mă regăsesc deloc…
Comentarii
Trimiteți un comentariu