Goală

Plaja era pustie...
Femeia și-a desfăcut sandalele din picioare și a pășit pe nisipul fierbinte...unghiile corail, atent conturate, scufundate în pulberea fină, și-au pierdut strălucirea...
Bărbatul o urma cumva nemulțumit, înciudat...marea tăcea, nu-i ajuta cu nimic, nici măcar cu un val răzleț încununat de spume mici...
Veniseră să se împace sau să se despartă, și au ales marea, prima lor mare întâlnire...femeia și-a lunecat în sus rochia albă, amplă, care s-a ghemuit cuminte pe nisip, așteptându-și stăpâna goală...au intrat în apă...era bine în apă...lacrimile s-au dizolvat, odată cu rimelul, părul s-a răsfirat coroană, soarele s-a jucat cu el o clipă după care, plictisit, s-a prelins mai departe peste toți și toate...
Și-au propus să înoate până acolo unde apa devine albastră profund, fără urme de lapte, dar, pe măsură ce înaintau, granița dintre apa lăptoasă și cea de cobalt se îndepărta...fiecare lupta singur, deplin autonom, fără să întoarcă capul, să atingă apele adânci, mai reci și curate, ca o promisiune...
Curenții perfizi i-au supt și i-au purtat departe de rochia de in egiptean, singurul reper alb, mic acum, neimportant...
S-au întors la mal, obosiți, mai grei...n-au scos o vorbă...n-au hotărât nimic...
Diseară mergem la cherhana, nu-i așa?
Mi-au zis că aduc zargan cu oase fosforescente și carne albă, puțină, dulce...
Și bem vin alb, sec...
Și bărbatul a răspuns, da!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...