Vama Veche
Eu nu cunosc "spiritul" și sufletul acestui loc...chiar deloc...n-am fost niciodată, adolescentă sau studentă fiind, la mare la Vama Veche...nici măcar la 2 Mai!
La 2 Mai am fost doar o dată, într-o "săptămână de miere", am stat în gazdă la o femeie, într-o casă joasă, văruită în alb, cu un duș improvizat în fundul curții, unde începea marea...am mâncat hamsii prăjite, pe care ni le aducea, cu găleata, încă vii, un băiat negricios, desculț, îmbrăcat cu un tricou în dungi, decolorat de soare...am mai mâncat castroane uriașe de salată de roșii cu roșii din grădina gazdei noastre, dulci și parfumate...și harbuz auriu, ținut la gheață...și am băut vin alb, sec, seara, în curticica boltită de viță de vie a lui Radu Cosașu, vie de povești...
Cum spuneam, nu cunosc Vama Veche, deci nu am cum face un studiu comparativ, dar aseară m-am simțit pierdută și n-am înțeles nimic din ce-i aduce pe oameni în locul ăsta, cu excepția mării care respiră ca un animal uriaș la doi pași de toți și de toate...
Construcții halucinante, lemnul amestecat haotic cu piatra, chalet-uri elvețiene reinterpretate, culori cacofonice, muzici asemenea, o mare foșgăindă de suflete ondulând în și dinspre plajă, rasta, henna, șalvari, shaorma, clătite cu dulceață, porumb fiert, bere, granita, trupuri încinse, fete grase, slabe sau potrivite, alcool, terase luminate psihedelic...zgomot...praf...
De dimineață, soarele se scoală nepăsător și trufaș din apă, privind la plaja înțesată de hârtii, sticle de bere, pahare de plastic, ghemotoace umane răzbite de băutură ghemuite în nisip și gunoaie din cele mai felurite...Boleroul lui Ravel se prelinge La Stuf, o fată fumează cu privirea pierdută, caut și nu găsesc o cafea cât de cât decentă...
Marea mea e în altă parte...
Comentarii
Trimiteți un comentariu