Ciorbă de fasole (cu boboane)

Stătea încruntată, cu picioarele ghemuite sub fund și coatele grăsuțe sprijinite de tăblia mesei de bucătărie... fruntea bombată și neobișnuit de înaltă se încrețea fugar... nu scotea o vorbă și privea amărâtă, învârtind alene lingura în supa de pui...

Mă prevenise mai devreme mama că, de azi înainte, va veni să stea cu noi sora mea mai mică, Gabriela, care locuise până atunci cu bunicii din partea mamei într-un sat pierdut între dealurile de la Copșa Mică.
O priveam de peste masă cu un amestec de curiozitate și ciudă... ședea ca un Buddha mic și îndesat, cu o căiță croșetată din ață albastră, trasă peste cârlionții blonzi...cu buza de sus ușor asudată de aburii supei...
"io nu mânc zamă de asta" a șoptit dintr-o dată... așa de încet încât nici nu știam de am auzit bine sau era doar o părere... și pe obraji au început să-i curgă boabe mari de lacrimi direct în farfurie.

"Ce-i, Gabi, nu-ți place supa de pui?" întreabă mama, neliniștită.
"Nu !" zvâcnește Gabi.
"De ce?"
"Io nu mânc zamă de să vede fundu la blid !" 
Mama... descumpănită... "da ce să-ți dea mama să mănânci?"
"Zamă de boboane"...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...