Monica Nistorescu

  Dante Aligheri, și, pe urma lui, Huxley, au vorbit de chiparoșii Toscanei...primul i-a plasat în cercurile Infernului, al doilea a decretat că sunt copacii morții și Moira a pus să fie tăiați din fundul grădinii, pentru că o împiedicau să trăiască. Florența e, poate, cel mai frumos oraș din lume...un popas la Enoteca Pinchiorri, cu cava lor impresionantă de vinuri și paste fabuloase, Piața Signoriei, cu boutique-ul cu șaluri de cașmir...dealurile...vila în care am stat, cu  poutres și pat cu baldachin...bistecca fiorentina într-o piață mică, fără turiști... De la Florența îmi cumpăr hârtia de scrisori De la Viena, cerneala verde... Sejour frumos, Liana...

  Bunica zicea că asta-i prima sărbătoare a toamnei...frunzele încep să se îngălbenească și să cadă...a mai trecut o vară peste noi, o vară fierbinte...mă întreb mereu ce mecanism ne face să mergem mai departe, dar nu despre asta voiam să vă vorbesc, ci despre bunica mea... Bunica mea a fost cel mai minunat om de pe pământ...frumoasă, deșteaptă, curajoasă, muncitoare...inventivă... Vara părinții mei ne debarcau în Chesler, la bunica...erau perioade în care avea în grijă vreo 6 nepoți...ne făcea patul cu cearșafuri aspre de in, țesute în casă, spălate cu leșie și fierte pe ploatăn...de atunci, am căutat mereu cearșafurile bunicii, și le-am găsit, într-o variantă mai nobilă, brodate, la un marché aux puces, în sudul Franței...mi-am cumpărat vreo 12... Dimineața începea devreme...mă sculam în mirosul de păpăradă ce sfârâia în tigaia uriașă...lângă ea, bunica punea câteva bucăți de carne afumată cu untură și vreo doi-trei cârnați, scotea castraveți din borcanele pântecoase, ținute la rece

  Oare când ți-am spus ultima oară că te iubesc? Acum două ore? Oare ți-am spus vreodată cât de mult te iubesc? Oare am reușit să pun în vorbe tot ce simt pentru tine? Oare am fost destul de bună pentru cât ești tu de minunată? Oare te merit? La mulți ani, mamă!

  M-am întrebat mereu cum ar fi să locuiesc într-o catedrală Oare noaptea ar rămâne goală Sau s-ar popula, ce să vezi... Cu toti sfinții de pe pereți...? Oare s-ar deschide lespezile tocite ale Domului Și-aș sta la taclale amicale Cu Michelangelo Buonarotti Oare ne-am ține de șotii? S-ar pune Albioni la orga prelungă Ce alungă Din carnea noastră păgână Orice urmă de vină... Cu boarea-i sublimă? Mi-ar acorda Caterina de Medici o audientă Sau m-ar trimite la plimbare Cu celelalte domnite medievale ? Oare m-aș întâlni cu toți cei după care tânjesc Nefiresc Sau m-aș regăsi în parcare Cu mâinile goale...? Surâzi...? N-am pus decât o întrebare... Nu doare...

  Bine, uite, sunt aici, nu plec, am sunat și le-am spus că voi întârzia o oră, două... Stau cu tine...vrei o cafea...un ceai...o tartină cu unt...vrei să tăcem sau să vorbim? Dacă vrei să vorbim, despre ce vrei să vorbim? Mă duc să-ți iau țigări... Plec și mă întorc imediat... Și diseară râdem, bem vin și mâncăm ceva bun pe o terasă...vrei? Sunt aici...nu plec...niciodată...

  Mai ții minte prima noastră noapte de iubire... A fost o nenorocire Tu erai distant, încrâncenat, enervat Eu nu voiam să dorm în pat Și am dormit in cadă... Ce năroadă... Mai ții minte a doua noapte de iubire... În sfârșit împlinire Tu erai oricum nemultumit  C-ai venit Era deja mai presus de tine N-aveai chef de fericire... Mai ții minte oare În zilele urmatoare Că n-am mai desfăcut  noaptea de zi Sub geamul meu se jucau doi copii Mâncam doar ciocolată Dintr-o dată... Mai ții minte când m-ai cerut de nevastă Era o seară de sticlă albastră Te-ai pus în genunchi în bucatarie Gura mi-era uscată, ca de hartie Mi-ai zis, hai să mergem la mare, Să vedem cum pleacă păsările călătoare... Mai

  Hai la mare! Vin, dragul meu, dar înainte de asta trebuie să rezolv o grămadă de probleme ce mă țin agățată de acest oraș...pe urmă vin... Și plecăm în insule cu barca cu pânze? Plecăm! De fapt, aș vrea să plecăm și să nu ne mai întoarcem...:)

  Mezalianțele nu sunt bune O demonstrează viața, în fiecare zi...ne-o spune de sute de ani Almanahul Gotha...degeaba încerci să netezești, ștergi, estompezi, escamotezi, ignori, corectezi...ele sunt acolo...frustrările, transformate în lovituri...diferențele...tristețea de crin a domniței dintr-un nufăr...cavalerul hirsut, cu școala vieții de cartier, fascinat de pielița subțire, străvezie, parfumată, dar speriat de aceeași pieliță, altfel decât a vecinei de bloc, solidă, zgomotoasă, cu pielea smeadă și tăbăcită de loviturile sorții, jovială, senzuală, vulgară fără intenție și prietenoasă fără nici o greutate... Deci...înapoi în castel...pe coridoarele reci, flancate de tablouri, în sufrageria imensă, luminată de sfeșnicele masive de argint...înapoi la baletul tăcut al oamenilor ce servesc cina... Bine că avem cărți, muzică și vin...și prieteni ca noi... Hélas!

  Cred că m-am îndrăgostit... N-am plănuit, n-am gândit... S-a întâmplat într-o zi de mai Și n-are nici un rost să-mi dai O mie de motive să n-o fac... Vrei să tac? Cred că m-am îndrăgostit înc-o dată Mi-am pus viața toată Iarăși în mâna altcuiva... Mă poți condamna? Cred că sunt îndrăgostită... Cu vorba pripită..grabită... Cred că am vrut să se-ntâmple...ei , da Să mi se taie rasuflarea Să strâng în mână telefonul Să mi se pară că nu merge tonul.... Să mă agăț de o stea... Tu n-ai făcut niciodată așa? Cred că m-am îndrăgostit și îți spun Cine nu-i îndrăgostit e nebun Trăim ca să simțim măcar o dată Minunea curată Furată De a spune te iubesc.... Îți pare nefiresc ? Snagov 2013

  În această dimineață am avut o epifanie Adică o revelație... Poți să vezi o constelație,  Chiar ziua în amiaza mare Ce ușurare... V-ar părea o gogomănie,  Așa mi-ar părea și mie... Dacă n-aș fi fost de față... Doar timpul ne-nvață... Erau trei stele mici si stralucitoare Ca niște picuri de sudoare Și încă două, albăstrui, într-o parte, Departe... M-am uitat pe catalog Pe internet și pe blog, Am cercetat hărți ceresti elaborate... Asta e una noua... Ai dreptate... Mă gândesc acum să-i dau nume... Dar cum toate numele deja erau date In ilustre tratate Nu-mi rămâne nimic de făcut Decât s-o numesc Sărut...

  V-aţi întrebat vreodată de ce poveştile se termină invariabil, lapidar şi expeditiv cu "...şi au făcut o nuntă mare, la care au poftit pe toţi curtenii, şi au trăit fericiți până la adânci bătrâneţi, iar dacă n-au murit, mai trăiesc şi astăzi..."?  De ce, după ce prinţul a străbătut nouă mări şi nouă ţări, s-a luptat cu balaurul, a înfruntat viscolul, gerul şi răutatea oamenilor pentru a obţine mâna alesei inimii lui şi, în cazuri fericite, jumătate din împărăţie, nu mai ştim nimic despre viaţa de zi cu zi a cuplului nou format? De ce, după ce prinţesa a rupt nouă perechi de conduri dansând până în zori, i-a furnizat poţiuni fermecate care să-l ferească de pericole şi a sărutat drept în bot broscoiul râios, rupând vraja neagră, povestitorul anonim nu ne mai  spune nimic despre bucuriile şi dezamăgirile ei de prinţesă măritată?   Păi, probabil pentru ca să nu ia pâinea de la gura unor scriitori precum Huxley sau D.H. Lawrence, a consilierilor matrimoniali şi a psihologilor.

  Dac-am locui la doi pași de soare Aș găsi cu greu loc de parcare... Mai ales că masina mea demodată,  De tehnologie expirată Nu rezistă prea tare La dogoare Dac-am locui la doi pași de soare Ar fi un loc de întristare N-am mânca niciodată ciocolată S-ar topi în mâna ta toată N-am vedea niciodată stelele N-ar veni ielele Dac-am locui la doi pasi de soare N-am găsi nici o oază de răcoare Ochelarii negri ar costa averi Pentru că n-am putea ieși făr' de ei Și n-am putea nici schia Nici înota... Dac-am locui la doi pasi de soare Am plăti milioane pentru o boare Roua s-ar vinde distilată,  Îmbuteliată, Ar fi o delicatesă minunată Pentru o petrecere privată... N-ar exista nici flamingo roz Nici brotăcei,  Nici vaci cu viței, 

https://youtu.be/_91hNV6vuBY A început devreme...eu sunt matinală...:) M-am trezit pe la 6 am Afară ciripeau niște păsărele, n-am identificat soiul, doar m-am bucurat de bucuria lor... Așternuturile mele gris souris, răcoroase și mătăsoase, au fost primele care mi-au dăruit plăcere...mi-am trecut, într-o doară, mâna peste ele, și mi-am zis...la vie est belle...:) A urmat cel mai minunat moment al dimineții...am coborât în bucătărie și am activat-o pe prietena mea, domnișoara SAECO, care mi-a livrat, disciplinată, o cafea parfumată cu cardamon, în ceașca mea favorită, de porțelan alb, translucid, dăruită de Camelia... Pe urmă am urmărit știri, preț de 5 minute, am ascultat muzică, Cigarettes after Sex... Am ronțăit un rest de pâine, uscat... Am vorbit la telefon cu mama...era bine...aștepta să-i vină omul să tundă gazonul... În fața mea...coafor, cu Maria, care are grijă de părul meu de parcă ar fi bijuteriile coroanei...pe urmă, Jean-Pierre și un prânz cu funghi porcini și calamar la g

  Ascultă-mă cu atenție... N-o să spun de două ori Ca mâine  o să mori Și nu vei mai putea mânca niciodată Ciocolată... Oare te-ai gândit vreodată S-o faci cu adevărat lată Pentru că va veni niciodată? Întrebare ciudată... Mă întreb de-ai găsit uneori Forme de vis printre nori Te-ai jucat câteodată Cu mutantele smocuri de vată Aerată? Cât de des, dimineața,  Cerul albastru ți-a înghițit fața Și te-ai aruncat in el cu nesaț? Sau ți-e viața doar zaț Al cafelei de dimineata? Te răsfață! Când ai zdrobit un bob de strugure în dinți Te-ai gândit la părinți La daruri, la haruri, la minuni și calvaruri? Sau doar ai gândit că are gust bun Și ai trecut la prun... Daca din toate astea Îmi răspunzi doar la una Primesti cununa De cuminți...

  Sunt suma bărbaților mei Derbedei Corifei Pigmei... Ratați Îngălați Încălțați Inspirați Nedotați Minunați Parfumați Ocupați Blazați Înflăcărați Colorați Încărcați Singuri Nesiguri Măiaștri Sihaștri Blonzi Bonzi Monocorzi Lorzi Impetuoși Frumoși Fricoși Pletoși Firoscoși Sunt suma bărbaților mei... Oare asta mă face ca ei ?

  În fiecare an, de ziua de naștere a regelui, un român plecat de multă vreme în Franța oferea o cină restrânsă la restaurantul său de pe lângă Cașin...oaspeții de onoare, Majestățile Lor, Regele Mihai și Regina Ana. Fiind prietenă cu Mihai, căci acesta e numele românului trăitor pe meleaguri franceze, m-a rugat să îl ajut cu organizarea, lista de invitați, meniul și chestiunile legate de protocol, ceea ce am acceptat cu plăcere și emoție...așa că, ani la rând, am avut privilegiul să le întâlnesc pe Majestățile Lor în acest cadru informal... În seara de care vă vorbesc, eram strânși cu toții în holul de la intrare, așteptând sosirea înalților oaspeți...au sosit...Regele purta un costum de serj închis la culoare, nu negru...a trecut pe la fiecare, salutând și strângând mâini, cu un surâs mic atârnat în colțul buzelor...în urma lui, Regina, îmbrăcată în taior bleu royal și bluză de mătase ecru, terminată la gât cu o fundă imensă cu aripi lungi, printre care luneca șiragul de perle...afab

Acum înțeleg un pic mai bine, sau cred că înțeleg Cum și în ce fel se transformă ciuta în cerb Acum sunt mai prevăzătoare Să-mi fac provizii pentru hibernare Lemne, apă plată, vin Și dulceață de cireșe amare Acum, dacă privesc, Tot ce-am gândit atunci gândesc Ceea ce-mi zice mie Că totu-i în copilărie Acum aș vrea încă un palat, Mai frumos decât ce am ridicat Dar mă tem Că orgoliul aduce blestem Acum, ca și atunci, Nu vreau prunci, Să-i arunc în vâltoare nu pot, Dar poate eu gândesc netot Acum e liniște aici, În curte sforăie un arici Oare liniște am căutat? Și dac-am căutat, oare-am aflat? Acum, ca și atunci, prin vine Îmi curge dorul de tine Acum, ca și atunci, aș putea Să mă înfrupt dintr-o dâră de stea Acum e acum! Și nu-i cale, Decât să ieși la drumul mare, Să-ți lași povara jos din spinare Și să te târguiești cu înverșunare Pentru încă un borcan de dulceață de cireșe amare Snagov, 2013

  Avem musafiri...prieteni dragi și vechi din Sibiu...hotărâm, curajos și, totodată, aberant, un meniu de miez de iarnă...gușă fiartă cu boia, cârnați afumați, slănină, cotlet afumat, tobă, caș tânăr, cu mărgele de aer în el, telemea proaspătă de oaie, cașcaval afumat, roșii și castraveți din grădină, ceapă roșie, palincă...asta, așa, de început...:) Pe urmă, ca să ne răcorim, ciorbă cu tarhon și afumătură, ardei iuți de tot, ciolane ce se desfac indecent de pe oase, iahnie de fasole, cârnați prăjiți în tigaia de fontă, castraveți murați acum vreo 5 zile, îngropați în munți de gheață...ensuite,  un pandișpan cu caise și smântână, o charlotte cu afine așternută pe un aluat biscuit, înghețată de vanilie și harbuz de la gheață, cu miez roșu de dulce ce-i... Afară sunt 30 de grade, în casa veche, cu pereți de un metru grosime, răcoarea păstrează proaspete fețele comesenilor și florile din glastre. Sosesc pe rând...eu primesc sticle de vin, mama cutii de ciocolată și flori...:) Râdem, vorbi

  E înecat în ceață portul Pe umeri îmi atârnă iarna De vrei să nu se strice totul, Intră, zâmbește, scoate-ți haina Îmi spui că vei pleca departe Eu te privesc ca o zăludă Mi-e inima cât pumnul strânsă Și-mi strâng la piept iubirea udă În patul răvășit de șoapte Rămâne un cercel stingher Smuls, din greșeală, peste noapte Senin în gheara lui de cer Mai faci un pas, mai spui o dată, Te-ndrepți spre fața mea brăzdată De lacrimile care curg... Îmi spui că vrei în lumea mare Eu te privesc, tu n-ai răbdare Te-ntorci să pleci, cu ochiul rău Eu îl blestem pe Dumnezeu Că mi te-a dat, că mi te-a luat... Păcat... De vrei să vii o altă dată Ai să găsești o altă poartă Un domn mărunt și nevricos Și restul...chiar e de prisos. Snagov, 2013

  Aș vrea să te întâlnesc într-o zi Am scris vreo sută de poezii În așteptarea acestei uniri Între miri Te închipui prelung, brun, frumos Chiar de-mi întorci viața pe dos Vreau să-mi aduci bucurii De-ai să vii... Mi-am pus în gând, astă dată Să te las pe tine să vorbești Nu vreau să vezi că sunt desteaptă Necoaptă... Am să gătesc pui cu lamaie Împănat E un succes garantat Nu vreau nimic ratat... Te voi mângâia cu mâini reci Te voi conduce pe poteci Doar de mine stiute Și de ciute... Te voi lăsa să vorbesti mult Să-ți arăt că știu să ascult Chiar de spui inepții,  N-ai să știi... Va fi greu pentru restul de viață Să mă prefac la nesfarșit Că tu m-ai ghicit.. O să fac față... Snagov, 2013

  Încă o zi de luni Toți se pornesc ca niște nebuni Să chinuie internetul Să se întâlnească cu prefectul Să vândă pielea ursului din pădure Să rectifice bugetul Aburii pierdutei duminici se risipesc  Oamenii își drămuiesc Răbdarea, asteptarea, istovirea, mâncarea Până la urmatoarea Fetele iși pun hainele cu sclipici în cui Se pornesc haihui  Să găsească un job mai bun, Pentru că, de servici, slujbă, loc de muncă Nu mai vorbeste nimeni Doar dacă-i nebun Rentierii resimt ziua de luni Ca pe o sfidare, bucurie, împăcare, relaxare Se gândesc serios să dea fuga la mare Privesc buletinul de stiri cu înfrigurare Ce torpoare Mă întreb dacă și pentru privighetoare Ziua de luni e mai apăsătoare Dacă-i afectează în vreun fel viersul Dacă e mai innorat universul Dacă și pentru necuvântătoare E mai greu mersul