Monica Nistorescu

  Te iubesc de când te-am văzut prima oară Purtai o pălărie cu boruri imense, de pai, Atenție n-ai prea vrut să-mi dai Te-am căutat din nou, într-o doară... Era vară Mi-ai făcut cel mai bun gaspacho din lume Pentru mine anume Și de atunci am rămas așa Să ne iubim și nimic altceva Tu știi că te iubesc, fă! De ce nu dai, dracului, un semn de viață? Umblu de trei zile cu cadoul pentru tine în mașină...am ajuns să te sun mai des decât pe mama...:))) Vino să bem vin...vino astă seară...și mâine...și în fiecare seară...

  Avea metodele lui de seducție...buchete imense de trandafiri roșii, coșulețe cu fragi, zmeură și afine la micul dejun, cutii uriașe de ciocolată, parfum...Madame Rochas... Odată și-a lăsat nevasta, însărcinată, în tren, a coborât la Predeal și a închiriat o mașină, a bătut drumul până la Moroieni, unde eram în tabăra de literatură, mi-a lăsat un cartuș de țigări Eve, cu filtrul înflorat, două table de ciocolată și un bocal din același parfum, pe care nu-l mai folosesc de atunci...Madame Rochas... Altă dată, m-a luat la ștrand, în orașul Victoria...am intrat în apă cu un tricou subțire, alb...nu aveam costum de baie la mine, mă luase pe sus din fața casei... Altă oară s-a pus în fața camerei în care dormeam, barând intrarea fostei neveste, sosită intempestiv, ca o furie... Cum se zice...despre morți, numai de bine...și despre morții frumoși și îndrăgostiți, la fel...numai de bine..

Ce faci, Monica? Îmi aștept mirele...ședeam pe scăunelul de lângă sobă, cu un batic de-al mamei strâns cunună, fixat în vârful capului și drapat savant de-a lungul obrajilor rotunzi, de copil...puteam să petrec ore în șir, așa, nemișcată, ceea ce era o ușurare pentru mama, care gătea, trebăluia, lustruia, curăța prin casă. Aveam vreo trei ani, și, cu ceva vreme în urmă, ai mei mă luaseră la o nuntă în satul bunicilor...acolo am văzut pentru prima oară o mireasă...stătea țeapănă pe scaun, gătită și împodobită, ca o păpușă de ceară...fetele, prietene bune și domnișoare de onoare, se învârteau în jurul ei, mai potriveau o buclă răzleață de pe frunte, mai aranjau un pliu al voalului încrețit în creștet...am întrebat în șoaptă, ca și cum vocea mea ar fi putut să spargă acel ritual, de ce stă nemișcată mireasa și ce așteaptă...își așteaptă mirele, a venit răspunsul... În bucătăria încinsă de dogoarea focului de lemne, femeile roboteau, turnau în castroane supa groasă, cu tăiței galbeni, de c...

  Am pornit spre pădurea tăcută Tu mut, eu și mai mută Ne bucuram că mergem înainte... Nu ne vorbeam, doar ne vorbisem tot Eu îngânam un cântecel netot Mă-ntrebam de-l mai ții minte... Fagii mari se desfac ca-ntr-o glastră A noastră Eu mă-ntorc la cuvinte... N-am minte! Eu întreb de ți-e bine Devine Aerul de otravă Fierbinte! Când te-ntreb de cochete, De fete Tu întorci înspre mine Priviri nu senine Ne întoarcem acasă La masă Printre fețele fine Mi-e bine Tu privesti înspre zare Dispare Toata bruma de bine Străine... Snagov 2013

  Începe sfârșitul săptămânii În sat latră câinii Mă sună vecinul Că-i scoală copilul... Pe lac nu mai mișcă nimic... S-a dezghețat, s-a desfăcut istovit Acum e doar un ochi lichid Între două rânduri de zid Salcia s-a frânt în bucăți S-a întâmplat la ultimul îngheț E mai interesantă acum Și rănile nu se spun... Peste lac padurea șoptește Cică ar exista un pește Uriaș...Cred că-i doar o poveste Nu pot s-o transform într-o veste Grădinarul meu se foiește Vrea să-mi umple de lemne odaia Vrea să-l las să plece cu aia Nu-ndrăznește... La teatru nu ajung, nici la vernisaj Afară ninge ca-ntr-o gară de triaj N-am pentru nimeni nici un mesaj Cât tapaj! Nu pentru că începe sfârșitul săptămânii Nu de aia latră câinii Nu de aia se desface lacul Nu de aia mi-e străin conacul Nu de aia nu mi-e bine... Aș vrea să fiu cu tine... Snagov, 2013

  La ceas lung de noapte Din gură-ți curg șoapte Se scurg lin pe mine E bine... Obrajii din umbră Pe umeri îmi umblă Te vreau lângă mine Mi-e bine... Mă-ntorc iar la tine Cu buze senine Cu gura de fapte E noapte... În trupu-ți de astru Adaug maiastru O parte din mine Ți-e bine... Și-atunci când de toate Ne ducem departe Adorm langă tine Ce bine...

  Dante Aligheri, și, pe urma lui, Huxley, au vorbit de chiparoșii Toscanei...primul i-a plasat în cercurile Infernului, al doilea a decretat că sunt copacii morții și Moira a pus să fie tăiați din fundul grădinii, pentru că o împiedicau să trăiască. Florența e, poate, cel mai frumos oraș din lume...un popas la Enoteca Pinchiorri, cu cava lor impresionantă de vinuri și paste fabuloase, Piața Signoriei, cu boutique-ul cu șaluri de cașmir...dealurile...vila în care am stat, cu  poutres și pat cu baldachin...bistecca fiorentina într-o piață mică, fără turiști... De la Florența îmi cumpăr hârtia de scrisori De la Viena, cerneala verde... Sejour frumos, Liana...

  Bunica zicea că asta-i prima sărbătoare a toamnei...frunzele încep să se îngălbenească și să cadă...a mai trecut o vară peste noi, o vară fierbinte...mă întreb mereu ce mecanism ne face să mergem mai departe, dar nu despre asta voiam să vă vorbesc, ci despre bunica mea... Bunica mea a fost cel mai minunat om de pe pământ...frumoasă, deșteaptă, curajoasă, muncitoare...inventivă... Vara părinții mei ne debarcau în Chesler, la bunica...erau perioade în care avea în grijă vreo 6 nepoți...ne făcea patul cu cearșafuri aspre de in, țesute în casă, spălate cu leșie și fierte pe ploatăn...de atunci, am căutat mereu cearșafurile bunicii, și le-am găsit, într-o variantă mai nobilă, brodate, la un marché aux puces, în sudul Franței...mi-am cumpărat vreo 12... Dimineața începea devreme...mă sculam în mirosul de păpăradă ce sfârâia în tigaia uriașă...lângă ea, bunica punea câteva bucăți de carne afumată cu untură și vreo doi-trei cârnați, scotea castraveți din borcanele pântecoase, ținute la r...

  Oare când ți-am spus ultima oară că te iubesc? Acum două ore? Oare ți-am spus vreodată cât de mult te iubesc? Oare am reușit să pun în vorbe tot ce simt pentru tine? Oare am fost destul de bună pentru cât ești tu de minunată? Oare te merit? La mulți ani, mamă!

  M-am întrebat mereu cum ar fi să locuiesc într-o catedrală Oare noaptea ar rămâne goală Sau s-ar popula, ce să vezi... Cu toti sfinții de pe pereți...? Oare s-ar deschide lespezile tocite ale Domului Și-aș sta la taclale amicale Cu Michelangelo Buonarotti Oare ne-am ține de șotii? S-ar pune Albioni la orga prelungă Ce alungă Din carnea noastră păgână Orice urmă de vină... Cu boarea-i sublimă? Mi-ar acorda Caterina de Medici o audientă Sau m-ar trimite la plimbare Cu celelalte domnite medievale ? Oare m-aș întâlni cu toți cei după care tânjesc Nefiresc Sau m-aș regăsi în parcare Cu mâinile goale...? Surâzi...? N-am pus decât o întrebare... Nu doare...

  Bine, uite, sunt aici, nu plec, am sunat și le-am spus că voi întârzia o oră, două... Stau cu tine...vrei o cafea...un ceai...o tartină cu unt...vrei să tăcem sau să vorbim? Dacă vrei să vorbim, despre ce vrei să vorbim? Mă duc să-ți iau țigări... Plec și mă întorc imediat... Și diseară râdem, bem vin și mâncăm ceva bun pe o terasă...vrei? Sunt aici...nu plec...niciodată...

  Mai ții minte prima noastră noapte de iubire... A fost o nenorocire Tu erai distant, încrâncenat, enervat Eu nu voiam să dorm în pat Și am dormit in cadă... Ce năroadă... Mai ții minte a doua noapte de iubire... În sfârșit împlinire Tu erai oricum nemultumit  C-ai venit Era deja mai presus de tine N-aveai chef de fericire... Mai ții minte oare În zilele urmatoare Că n-am mai desfăcut  noaptea de zi Sub geamul meu se jucau doi copii Mâncam doar ciocolată Dintr-o dată... Mai ții minte când m-ai cerut de nevastă Era o seară de sticlă albastră Te-ai pus în genunchi în bucatarie Gura mi-era uscată, ca de hartie Mi-ai zis, hai să mergem la mare, Să vedem cum pleacă păsările călătoare... ...

  Hai la mare! Vin, dragul meu, dar înainte de asta trebuie să rezolv o grămadă de probleme ce mă țin agățată de acest oraș...pe urmă vin... Și plecăm în insule cu barca cu pânze? Plecăm! De fapt, aș vrea să plecăm și să nu ne mai întoarcem...:)

  Mezalianțele nu sunt bune O demonstrează viața, în fiecare zi...ne-o spune de sute de ani Almanahul Gotha...degeaba încerci să netezești, ștergi, estompezi, escamotezi, ignori, corectezi...ele sunt acolo...frustrările, transformate în lovituri...diferențele...tristețea de crin a domniței dintr-un nufăr...cavalerul hirsut, cu școala vieții de cartier, fascinat de pielița subțire, străvezie, parfumată, dar speriat de aceeași pieliță, altfel decât a vecinei de bloc, solidă, zgomotoasă, cu pielea smeadă și tăbăcită de loviturile sorții, jovială, senzuală, vulgară fără intenție și prietenoasă fără nici o greutate... Deci...înapoi în castel...pe coridoarele reci, flancate de tablouri, în sufrageria imensă, luminată de sfeșnicele masive de argint...înapoi la baletul tăcut al oamenilor ce servesc cina... Bine că avem cărți, muzică și vin...și prieteni ca noi... Hélas!

  Cred că m-am îndrăgostit... N-am plănuit, n-am gândit... S-a întâmplat într-o zi de mai Și n-are nici un rost să-mi dai O mie de motive să n-o fac... Vrei să tac? Cred că m-am îndrăgostit înc-o dată Mi-am pus viața toată Iarăși în mâna altcuiva... Mă poți condamna? Cred că sunt îndrăgostită... Cu vorba pripită..grabită... Cred că am vrut să se-ntâmple...ei , da Să mi se taie rasuflarea Să strâng în mână telefonul Să mi se pară că nu merge tonul.... Să mă agăț de o stea... Tu n-ai făcut niciodată așa? Cred că m-am îndrăgostit și îți spun Cine nu-i îndrăgostit e nebun Trăim ca să simțim măcar o dată Minunea curată Furată De a spune te iubesc.... Îți pare nefiresc ? Snagov 2013

  În această dimineață am avut o epifanie Adică o revelație... Poți să vezi o constelație,  Chiar ziua în amiaza mare Ce ușurare... V-ar părea o gogomănie,  Așa mi-ar părea și mie... Dacă n-aș fi fost de față... Doar timpul ne-nvață... Erau trei stele mici si stralucitoare Ca niște picuri de sudoare Și încă două, albăstrui, într-o parte, Departe... M-am uitat pe catalog Pe internet și pe blog, Am cercetat hărți ceresti elaborate... Asta e una noua... Ai dreptate... Mă gândesc acum să-i dau nume... Dar cum toate numele deja erau date In ilustre tratate Nu-mi rămâne nimic de făcut Decât s-o numesc Sărut...

  V-aţi întrebat vreodată de ce poveştile se termină invariabil, lapidar şi expeditiv cu "...şi au făcut o nuntă mare, la care au poftit pe toţi curtenii, şi au trăit fericiți până la adânci bătrâneţi, iar dacă n-au murit, mai trăiesc şi astăzi..."?  De ce, după ce prinţul a străbătut nouă mări şi nouă ţări, s-a luptat cu balaurul, a înfruntat viscolul, gerul şi răutatea oamenilor pentru a obţine mâna alesei inimii lui şi, în cazuri fericite, jumătate din împărăţie, nu mai ştim nimic despre viaţa de zi cu zi a cuplului nou format? De ce, după ce prinţesa a rupt nouă perechi de conduri dansând până în zori, i-a furnizat poţiuni fermecate care să-l ferească de pericole şi a sărutat drept în bot broscoiul râios, rupând vraja neagră, povestitorul anonim nu ne mai  spune nimic despre bucuriile şi dezamăgirile ei de prinţesă măritată?   Păi, probabil pentru ca să nu ia pâinea de la gura unor scriitori precum Huxley sau D.H. Lawrence, a consilierilor matrimoniali şi a psiho...

  Dac-am locui la doi pași de soare Aș găsi cu greu loc de parcare... Mai ales că masina mea demodată,  De tehnologie expirată Nu rezistă prea tare La dogoare Dac-am locui la doi pași de soare Ar fi un loc de întristare N-am mânca niciodată ciocolată S-ar topi în mâna ta toată N-am vedea niciodată stelele N-ar veni ielele Dac-am locui la doi pasi de soare N-am găsi nici o oază de răcoare Ochelarii negri ar costa averi Pentru că n-am putea ieși făr' de ei Și n-am putea nici schia Nici înota... Dac-am locui la doi pasi de soare Am plăti milioane pentru o boare Roua s-ar vinde distilată,  Îmbuteliată, Ar fi o delicatesă minunată Pentru o petrecere privată... N-ar exista nici flamingo roz Nici brotăcei,  Nici ...

https://youtu.be/_91hNV6vuBY A început devreme...eu sunt matinală...:) M-am trezit pe la 6 am Afară ciripeau niște păsărele, n-am identificat soiul, doar m-am bucurat de bucuria lor... Așternuturile mele gris souris, răcoroase și mătăsoase, au fost primele care mi-au dăruit plăcere...mi-am trecut, într-o doară, mâna peste ele, și mi-am zis...la vie est belle...:) A urmat cel mai minunat moment al dimineții...am coborât în bucătărie și am activat-o pe prietena mea, domnișoara SAECO, care mi-a livrat, disciplinată, o cafea parfumată cu cardamon, în ceașca mea favorită, de porțelan alb, translucid, dăruită de Camelia... Pe urmă am urmărit știri, preț de 5 minute, am ascultat muzică, Cigarettes after Sex... Am ronțăit un rest de pâine, uscat... Am vorbit la telefon cu mama...era bine...aștepta să-i vină omul să tundă gazonul... În fața mea...coafor, cu Maria, care are grijă de părul meu de parcă ar fi bijuteriile coroanei...pe urmă, Jean-Pierre și un prânz cu funghi porcini și calamar la g...

  Ascultă-mă cu atenție... N-o să spun de două ori Ca mâine  o să mori Și nu vei mai putea mânca niciodată Ciocolată... Oare te-ai gândit vreodată S-o faci cu adevărat lată Pentru că va veni niciodată? Întrebare ciudată... Mă întreb de-ai găsit uneori Forme de vis printre nori Te-ai jucat câteodată Cu mutantele smocuri de vată Aerată? Cât de des, dimineața,  Cerul albastru ți-a înghițit fața Și te-ai aruncat in el cu nesaț? Sau ți-e viața doar zaț Al cafelei de dimineata? Te răsfață! Când ai zdrobit un bob de strugure în dinți Te-ai gândit la părinți La daruri, la haruri, la minuni și calvaruri? Sau doar ai gândit că are gust bun Și ai trecut la prun... Daca din toate astea Îmi răspunzi doar la una Primesti cununa De cuminți...