Monica Nistorescu

  Plec la Paris, a spus cu voce aproape șoptită...bărbatul o privea, incredul...de trei zile suceau pe toate părțile povestea lor ce abia mai răsufla, otrăvită de minciuni, trădare și, mai încoace, nepăsare...voi sta acolo vreo trei săptămâni...am nevoie de aer... Casa cu tâmplărie albastră îi privea tristă din orbitele boltite ale ferestrelor...casa lor dragă, inundată de verdeață, casa sfârșiturilor de săptămână, a cabanoșilor fripți în șemineu, locul de pornire și întoarcere al peregrinărilor fără țintă...orașul de la picioarele Tâmpei se posomorâse brusc, acoperindu-se cu vălătuci de ceață...nu mai era nimic de făcut...

  Petrecere mare, lume multă... Vrei să plecăm să privim stelele, pe malul lacului? Da! Cu motocicleta! Și-a scos perlele de la gât și le-a încredințat șoferului, condurii din picioare, pălăria... A încălecat în spatele bărbatului și și-a încolăcit brațele în jurul lui, sub privirile siderate ale comerelor bucureștene, mereu prezente la sindrofii... Nu aveau căști, așa că au luat-o pe drumuri ocolitoare. Ești curajoasă! Nu...de fapt, nu prea-mi pasă...:)

  Trenul alerga pe câmpia arsă de soare...în compartiment era cald...sufocant...mi-am aprins o țigară și am cerut permisiunea să deschid geamul...bărbatul așezat în fața mea s-a repezit să-l deschidă...era înalt, cumva șui, cu gene drepte peste ochii albaștri, minunat îmbrăcat, minunat de politicos... Ajunși la destinație, m-a întrebat dacă mă poate însoți. Am pornit pe bulevardul larg, am lăsat facultatea mea pe dreapta, am cotit pe prima străduță și am ajuns la prietenul lui, Sorin...de sub plafoanele înalte se desfăceau brațe largi de policandre de cristal...am privit uimită saloanele întrevăzute prin ușile glasvand, sobele late de ceramică glazurată, parchetul auriu de stejar, biblioteca ce urca până în tavan. Era lume...am trecut de la unul la altul, am strâns mâini, am surâs, mi-am rostit numele...tatăl gazdei, un reputat profesor universitar și mare amator de femei, cum aveam să aflu mai târziu, mi-a zis, râzând...ce te sumețești așa? Am mai văzut sâni frumoși...pentru următorii

  Dintr-o picătură de lapte Am iscat mii de șoapte Am construit fortărețe Ne-am bătut joc de cotețe Am împărțit ciocolată Ne-am jucat cu norii de vată Si ne-am spus povești delicate Decantate, sofisticate, ciudate... De la o picătură de lapte Ne-am întors către fapte Am vorbit de oameni, morți și vii, De cum ne repetăm în copii De prințese bizantine De cum întindem untul pe pâine De edificii cristaline, De mine...de tine.... Într-o picătură de lapte Am închis zi si noapte M-ai purtat pe brațe în bucătărie M-ai lăsat să cotrobăi în cutie Mi-ai arătat cum ești, ce gandești M-ai ținut departe de clești  Si m-ai desenat într-o reverie Galben liliachie Dac-am locui într-o sticlă de lapte Înconjurată de smochine coapte Te-aș lăsa să faci p

  Ești acasă? Pot să trec să te văd? Mă simt singur și pustiu... Da, vino! Bentley-ul auriu, cu interior de piele cognac, a intrat în curte, fâșâind silențios... Vrei o tartină cu jambon? Vreau! Și o cafea... Și să stai lângă mine...și să vorbim nimicuri... Și să nu mă gândesc la nimic...

  Stătea în cadrul ușii, cu sacul de piele atârnat pe umăr, cu părul lung, curgător, cu ochii dezgoliți...un zâmbet ca un plâns de-abia se mai ținea de buze...l-am părăsit...am venit! Și vreau, de azi înainte, să porți acest parfum...Vetiver de Guerlain...și vreau să mergem să mâncăm tarte Tatin și să bem Campari orange...și vreau să nu ne părăsim niciodată! Bărbatul o privea cu toată fața, încântat, uluit, speriat...departe, acasă, așteptau un copil și o nevastă... Dar a zis, bine! Din plafon se prelingea peste umerii lor vocea lui Celine Dion...pour que tu m'aimes encore...

  Mă-ntreabă un domn, ce mi-e și prieten La ce mai slujește poezia Mai rentează să scrii Pentru vii? Îmi zice mama, ia-ți seama,  Ai de ținut în școală copii La ce scrii? O demimondenă, deloc boemă Nu-nțelege îndeletnicirea, Se pierde cu firea Directorul de la bancă Striveste în dinți o sudalmă Iar n-am plătit fonciirea Femeia mea de menaj Face cel mai puțin tapaj E discretă de la natură Minunată faptură... Șoferul meu mă-nțelege Ba chiar își alege Din culegerea toată  Poezia preferată Criticii mei nu mai există Criticii de poezie au dispărut Mai demult...

  Te iubesc până la lună și înapoi Astăzi am avut reflux gastric și, mă tem, revine artrita Tu ești sufletul meu Uleiul pe care l-am folosit pentru pastele carbonara era rânced Nu pot trăi fără tine Sunt mulțumit de mine, mi-au dat un bonus de la firmă Aș vrea să zburăm Am văzut că au reduceri la Carrefour, cred că-mi voi cumpăra un blender Ai vrea să plecăm cu bicicleta în soare? Pensia e mică...asigurarea de sănătate neacoperitoare...trebuie să-mi fac analizele...ultimele n-au fost prea bune... Ești un prost! Am atins Nirvana, sunt liniștit și împăcat cu prostata mea

  Mâna ta odihnește cuminte pe coapsa mea stângă... Nici nu suflu de teamă c-ar putea să se frângă... Nu dorm nopțile ...veghea nu-mi pare nătângă... Fiindcă stau încrustată în tine.... Ce bine...

  Extrase din art. “Însurat e puțin mai bine decât spânzurat” - Revista Tabu / iulie 2002   “... Care e viabilitatea cuplului pe termen lung? Freud stabilise pentru un cuplu o viață de 4 ani. În cazul meu am avut cicluri de câte 7”. “ ... iubirea trebuie separată de instituția căsătoriei, care o pervertește.” Adevarata față . La începutul unei relații, fiecare încearcă să proiecteze o imagine ideală a ceea ce el/ea ar dori să fie. Gesturi și cuvinte mari, extravaganța la ordinea zilei, grija excesivă pentru aspectul fizic, manifestări romanțioase, reprimarea reacțiilor fizice inestetice, etc. Efortul depus este mare și se răzbună la scurt timp, readucându-l pe subiect din starea de grație la starea lui normală. Sexul . Sexul casnic adoptă poziții clasice, elimină fantasmele și reduce la minimum arsenalul erotic. Pentru cei (vorbesc acum cu precădere de bărbați) care văd în sex o datorie conjugală, el este zilnic, sau oricum, extrem de frecvent, dar la fel de linear. Fantasme

  În grădina amiezii, tabloul ardea cu flacără verzuie, topind uleiul...i-l dăruise de ziua lui, portretul ei, pictat de Anca...o înfățișa cu părul căzut pe umeri, într-o dezordine savantă, cu mâna prelungă odihnind oarecum nefiresc pe piept, cu scântei de iarbă coaptă de soare în ochii de culoarea alunei... Nu te las să pleci! Te iubesc și nu pot trăi fără tine! Decât a altuia, mai bine a nimănui! Mâna bărbatului s-a încleștat pe încheietura fragilă, cu pielița străvezie, străbătută de vinișoare albăstrii...mă doare, a scâncit femeia Cu ochii nebuni, a târât-o în garaj, a încuiat ușa după ei, a pornit motorul mașinii și i-a spus, cu o voce deodată calmă, aproape plată...vom muri aici, amândoi, asfixiați de gazul de eșapament, ca niște Capulet și Montague moderni...nu dureză mult și nu doare...nu te pot lăsa să pleci, înțelege... Cu o ultimă scânteie de luciditate, a șoptit...dragul meu, te iubesc, nu te voi părăsi niciodată, hai să ieșim de aici, avem o viață împreună... Neîncrezător

  Habitaclul mașinii era învăluit în întuneric, doar luminița spectrală, albăstruie, a aparaturii de muzică, încastrată în bord, deslușea tremurat fața bărbatului...ușor aplecat peste volan, povestea cu o voce joasă, catifelată...fata îl asculta fascinată, cu buzele ușor întredeschise. Era convenția lor, propusă de ea, ca el să inventeze câte o poveste în fiecare zi, pe care să i-o spună seara, înainte de a se despărți. Cea de azi era, ca mai toate celelalte, despre iubire...o poveste dulce-amară, cu un bărbat care se întoarce mai devreme decât de obicei acasă și își surprinde nevasta în bucătărie, ornând cu vișine prăjitura lui preferată. Se apropie pe la spate, cu pași ușori, de gumă, de femeia absorbită complet de laborioasa operație, și vede cum degetele prelungi apucă fiecare fruct în parte și presară sub el o pudră albă...într-o străfulgerare, omul își dă seama că soția lui vrea să-l otrăvească, reface, cu spatele, drumul până la ușă, după care strigă, vesel, iubito, am venit! Fe

  Zdrang! S-a închis ușa în urma ta N-am crezut că va fi așa Târrrrr! Telefonul sună inutil E totul futil! Wow! Ți-ai luat mașina visată Acum n-o s-o mai conduc niciodată... Ohhh! Câte vești și povești Încape acest Bucuresti Offf... Mă întreb unde, oare Voi găsi un loc de parcare Iiiiiii... Dacă vii Ne facem că nu știu, că nu știi... Bufff Mă trântesc pe sofa Mă tem că tot nu vrei sa fii a mea Eiiiii.... Daca vrei Poți să ai corifei Dar, Tu mă vrei doar pe mine Ce bine! Sent from my iPad

  Te iubesc de când te-am văzut prima oară Purtai o pălărie cu boruri imense, de pai, Atenție n-ai prea vrut să-mi dai Te-am căutat din nou, într-o doară... Era vară Mi-ai făcut cel mai bun gaspacho din lume Pentru mine anume Și de atunci am rămas așa Să ne iubim și nimic altceva Tu știi că te iubesc, fă! De ce nu dai, dracului, un semn de viață? Umblu de trei zile cu cadoul pentru tine în mașină...am ajuns să te sun mai des decât pe mama...:))) Vino să bem vin...vino astă seară...și mâine...și în fiecare seară...

  Avea metodele lui de seducție...buchete imense de trandafiri roșii, coșulețe cu fragi, zmeură și afine la micul dejun, cutii uriașe de ciocolată, parfum...Madame Rochas... Odată și-a lăsat nevasta, însărcinată, în tren, a coborât la Predeal și a închiriat o mașină, a bătut drumul până la Moroieni, unde eram în tabăra de literatură, mi-a lăsat un cartuș de țigări Eve, cu filtrul înflorat, două table de ciocolată și un bocal din același parfum, pe care nu-l mai folosesc de atunci...Madame Rochas... Altă dată, m-a luat la ștrand, în orașul Victoria...am intrat în apă cu un tricou subțire, alb...nu aveam costum de baie la mine, mă luase pe sus din fața casei... Altă oară s-a pus în fața camerei în care dormeam, barând intrarea fostei neveste, sosită intempestiv, ca o furie... Cum se zice...despre morți, numai de bine...și despre morții frumoși și îndrăgostiți, la fel...numai de bine..

Ce faci, Monica? Îmi aștept mirele...ședeam pe scăunelul de lângă sobă, cu un batic de-al mamei strâns cunună, fixat în vârful capului și drapat savant de-a lungul obrajilor rotunzi, de copil...puteam să petrec ore în șir, așa, nemișcată, ceea ce era o ușurare pentru mama, care gătea, trebăluia, lustruia, curăța prin casă. Aveam vreo trei ani, și, cu ceva vreme în urmă, ai mei mă luaseră la o nuntă în satul bunicilor...acolo am văzut pentru prima oară o mireasă...stătea țeapănă pe scaun, gătită și împodobită, ca o păpușă de ceară...fetele, prietene bune și domnișoare de onoare, se învârteau în jurul ei, mai potriveau o buclă răzleață de pe frunte, mai aranjau un pliu al voalului încrețit în creștet...am întrebat în șoaptă, ca și cum vocea mea ar fi putut să spargă acel ritual, de ce stă nemișcată mireasa și ce așteaptă...își așteaptă mirele, a venit răspunsul... În bucătăria încinsă de dogoarea focului de lemne, femeile roboteau, turnau în castroane supa groasă, cu tăiței galbeni, de c

  Am pornit spre pădurea tăcută Tu mut, eu și mai mută Ne bucuram că mergem înainte... Nu ne vorbeam, doar ne vorbisem tot Eu îngânam un cântecel netot Mă-ntrebam de-l mai ții minte... Fagii mari se desfac ca-ntr-o glastră A noastră Eu mă-ntorc la cuvinte... N-am minte! Eu întreb de ți-e bine Devine Aerul de otravă Fierbinte! Când te-ntreb de cochete, De fete Tu întorci înspre mine Priviri nu senine Ne întoarcem acasă La masă Printre fețele fine Mi-e bine Tu privesti înspre zare Dispare Toata bruma de bine Străine... Snagov 2013

  Începe sfârșitul săptămânii În sat latră câinii Mă sună vecinul Că-i scoală copilul... Pe lac nu mai mișcă nimic... S-a dezghețat, s-a desfăcut istovit Acum e doar un ochi lichid Între două rânduri de zid Salcia s-a frânt în bucăți S-a întâmplat la ultimul îngheț E mai interesantă acum Și rănile nu se spun... Peste lac padurea șoptește Cică ar exista un pește Uriaș...Cred că-i doar o poveste Nu pot s-o transform într-o veste Grădinarul meu se foiește Vrea să-mi umple de lemne odaia Vrea să-l las să plece cu aia Nu-ndrăznește... La teatru nu ajung, nici la vernisaj Afară ninge ca-ntr-o gară de triaj N-am pentru nimeni nici un mesaj Cât tapaj! Nu pentru că începe sfârșitul săptămânii Nu de aia latră câinii Nu de aia se desface lacul Nu de aia mi-e străin conacul Nu de aia nu mi-e bine... Aș vrea să fiu cu tine... Snagov, 2013

  La ceas lung de noapte Din gură-ți curg șoapte Se scurg lin pe mine E bine... Obrajii din umbră Pe umeri îmi umblă Te vreau lângă mine Mi-e bine... Mă-ntorc iar la tine Cu buze senine Cu gura de fapte E noapte... În trupu-ți de astru Adaug maiastru O parte din mine Ți-e bine... Și-atunci când de toate Ne ducem departe Adorm langă tine Ce bine...