Monica Nistorescu

  Avem musafiri...prieteni dragi și vechi din Sibiu...hotărâm, curajos și, totodată, aberant, un meniu de miez de iarnă...gușă fiartă cu boia, cârnați afumați, slănină, cotlet afumat, tobă, caș tânăr, cu mărgele de aer în el, telemea proaspătă de oaie, cașcaval afumat, roșii și castraveți din grădină, ceapă roșie, palincă...asta, așa, de început...:) Pe urmă, ca să ne răcorim, ciorbă cu tarhon și afumătură, ardei iuți de tot, ciolane ce se desfac indecent de pe oase, iahnie de fasole, cârnați prăjiți în tigaia de fontă, castraveți murați acum vreo 5 zile, îngropați în munți de gheață...ensuite,  un pandișpan cu caise și smântână, o charlotte cu afine așternută pe un aluat biscuit, înghețată de vanilie și harbuz de la gheață, cu miez roșu de dulce ce-i... Afară sunt 30 de grade, în casa veche, cu pereți de un metru grosime, răcoarea păstrează proaspete fețele comesenilor și florile din glastre. Sosesc pe rând...eu primesc sticle de vin, mama cutii de ciocolată și flori...:) Râdem, vorbi

  E înecat în ceață portul Pe umeri îmi atârnă iarna De vrei să nu se strice totul, Intră, zâmbește, scoate-ți haina Îmi spui că vei pleca departe Eu te privesc ca o zăludă Mi-e inima cât pumnul strânsă Și-mi strâng la piept iubirea udă În patul răvășit de șoapte Rămâne un cercel stingher Smuls, din greșeală, peste noapte Senin în gheara lui de cer Mai faci un pas, mai spui o dată, Te-ndrepți spre fața mea brăzdată De lacrimile care curg... Îmi spui că vrei în lumea mare Eu te privesc, tu n-ai răbdare Te-ntorci să pleci, cu ochiul rău Eu îl blestem pe Dumnezeu Că mi te-a dat, că mi te-a luat... Păcat... De vrei să vii o altă dată Ai să găsești o altă poartă Un domn mărunt și nevricos Și restul...chiar e de prisos. Snagov, 2013

  Aș vrea să te întâlnesc într-o zi Am scris vreo sută de poezii În așteptarea acestei uniri Între miri Te închipui prelung, brun, frumos Chiar de-mi întorci viața pe dos Vreau să-mi aduci bucurii De-ai să vii... Mi-am pus în gând, astă dată Să te las pe tine să vorbești Nu vreau să vezi că sunt desteaptă Necoaptă... Am să gătesc pui cu lamaie Împănat E un succes garantat Nu vreau nimic ratat... Te voi mângâia cu mâini reci Te voi conduce pe poteci Doar de mine stiute Și de ciute... Te voi lăsa să vorbesti mult Să-ți arăt că știu să ascult Chiar de spui inepții,  N-ai să știi... Va fi greu pentru restul de viață Să mă prefac la nesfarșit Că tu m-ai ghicit.. O să fac față... Snagov, 2013

  Încă o zi de luni Toți se pornesc ca niște nebuni Să chinuie internetul Să se întâlnească cu prefectul Să vândă pielea ursului din pădure Să rectifice bugetul Aburii pierdutei duminici se risipesc  Oamenii își drămuiesc Răbdarea, asteptarea, istovirea, mâncarea Până la urmatoarea Fetele iși pun hainele cu sclipici în cui Se pornesc haihui  Să găsească un job mai bun, Pentru că, de servici, slujbă, loc de muncă Nu mai vorbeste nimeni Doar dacă-i nebun Rentierii resimt ziua de luni Ca pe o sfidare, bucurie, împăcare, relaxare Se gândesc serios să dea fuga la mare Privesc buletinul de stiri cu înfrigurare Ce torpoare Mă întreb dacă și pentru privighetoare Ziua de luni e mai apăsătoare Dacă-i afectează în vreun fel viersul Dacă e mai innorat universul Dacă și pentru necuvântătoare E mai greu mersul

Am atâta nevoie de comunicare Încât am ajuns să vorbesc cu paznicul din parcare Să-l întreb de copii, ce-a făcut de mâncare Și ce-l doare Sunt atât de străină, aproape nebună, Azi- mâine  mă-ntind ca să urlu la lună Și văd cum frumoasele mele picioare Se transformă în gheare... Am atata nevoie de lume în jur Încât am început să merg la mall Să dau ocol  Tarabelor încărcate Cu vise furate E atât de noapte când e noapte Încât, mă credeți sau nu Am început să dau drumu Televizoarelor de la etaj S-aud șoapte E atât de rău fără tine Încât, oricine vine, Indiferent de fapte  Nu ajunge la mine... E atât de urât și de rău pe pământ O mare de smoală îmi curge în gând Încât mi-e și teamă să-ți spun, surâzând, Pe curând... Aș vrea să nu mai am nevoie de tine Aș vrea sa te scot totdeauna din mine Și atunci mă pornesc pe câmpiile line Cu alte feline... Snagov, 2013   pornesc pe campiile line Cu alte feline...

  A început cam așa Cineva i-a spus altcuiva Că știe precis Despre cutarică Că nu mă are la lingurică A continuat firesc, Nebunesc, funambulesc Cu telefoane incinse Între cucoane aprinse Ce-și spuneau una alteia Draga mea Am auzit și eu că-i așa! Că l-au vazut cu ochii lor, precis Că doar nu era vis Când a coborât din trăsură, M-a sărutat lung pe ochi si pe gură, Mi-a întins un buchet de răsură Și o tablă de ciocolată... Să-mi sară ochii de te mint , fată! Alta m-a văzut intrand la el in bloc, Nu, dragă,  că asta-i prea de tot ! Dintre toate fetele de familie buna I-a cașunat pe mine , o nebună... Nici macar nu-i mare lucru de ea... Doi ochi imenși într-o claie de păr de catifea I-o fi facut farmece, soro Ce altceva ?

M-am trezit într-o zi oarecare M-am uitat împrejur, si..stupoare Totul era golit de culoare De ce, oare? M-am gândit mai întâi că visez Așa spunea faimosul vienez Că visele ce curg din nori N-au culori Că trebuie sa fii paranoic sau beat, Sau un geniu de necontestat Ca să visezi in culoare  Frematatoare Neștiindu-mă nici una, nici alta Am deschis dulapul cu înfrigurare Flamandă de culoare Unde-i rochia roșie, oare? O cumparasem la Paris într-o deplasare Si n-am purtat-o niciodata, va jur, Deși era din velur Cu broderii marunte de soare Sclipitoare Dulapul meu era cenușiu, În inima mea totul era pustiu Tu plecaseși de mult... Si, precis, din eroare, Ai luat in bagaj tot ce avea culo