Monica Nistorescu

Stătea încruntată, cu picioarele ghemuite sub fund și coatele grăsuțe sprijinite de tăblia mesei de bucătărie... fruntea bombată și neobișnuit de înaltă se încrețea fugar... nu scotea o vorbă și privea amărâtă, învârtind alene lingura în supa de pui... Mă prevenise mai devreme mama că, de azi înainte, va veni să stea cu noi sora mea mai mică, Gabriela, care locuise până atunci cu bunicii din partea mamei într-un sat pierdut între dealurile de la Copșa Mică. O priveam de peste masă cu un amestec de curiozitate și ciudă... ședea ca un Buddha mic și îndesat, cu o căiță croșetată din ață albastră, trasă peste cârlionții blonzi...cu buza de sus ușor asudată de aburii supei... "io nu mânc zamă de asta" a șoptit dintr-o dată... așa de încet încât nici nu știam de am auzit bine sau era doar o părere... și pe obraji au început să-i curgă boabe mari de lacrimi direct în farfurie. "Ce-i, Gabi, nu-ți place supa de pui?" întreabă mama, neliniștită. "Nu

  M-am trezit mult mai târziu decât de obicei, pentru că m-am culcat foarte târziu...am pus mâna pe telefon s-o sun pe Corina, căreia îi spusesem că plecăm la 8-8:30...era deja 8:30, iar eu nu eram spălată, îmbrăcată, nici măcar cu cafeaua băută sau bagajele făcute...plecăm pe la 9:30, îi zic...ia-mi covrigi cu mac de la simigeria din colț, zice...covrigii cu mac, pariurile sportive și Instagram, marile plăceri ale Corinei...aerul condiționat, cel mai mare dușman...uit de covrigi, ne întoarcem, luăm, plecăm...ezit un pic între ieșirea pe autostradă prin Militari și cea pe centură, prin nordul capitalei, după care aleg varianta mai familiară mie, nordul...pierdem vreo oră pe centură, se lucrează, vor să facă patru benzi din două, poveste veche de 26 de ani și încă neîmplinită, ieșim pe autostrada de Pitești...negociem la sânge intervalele de aer condiționat și cele fără, ne liniștim când ajungem pe Dealul Negru...din boxele mașinii picură Chopin, suntem învăluite în verdele livezilor și

  Uneori vine cineva și-ți ia toate poverile de pe umeri, te întreabă ce înghețată vrei, dacă și ce ai mâncat, dacă și cât ai dormit, dacă vrei să-ți gătească ceva diseară sau vrei să ieșiți pe o terasă...uneori apare o mână întinsă, doar aparent, de nicăieri, care te mângâie, îți șterge o lacrimă, dacă, cumva, ai făcut prostia să verși vreuna, și-ți spune, sunt aici, nu ești singură...poți să dormi...rămân eu de veghe...

  In noaptea asta sunt fata de zi Asa cum ma stii Cu perle prelinse din lobul urechii, Cu manusi de chevreau... Una peste alta, o doamna misto... Nu e visul vostru de barbati, Sa ingemanati în una, Femeia, copila, hetaira, nebuna, Cea care va serveste a point friptura? In noaptea asta sunt cea  pe care n-o stii Exigenta, atenta, pedanta, pempanta  Si totusi,  Fata ce ti-a scris in alta zi...

  Cobor grăbită pe strada principală a Vămii, strecurându-mă prin suvoiul brownian de lume. Sunt în întârziere. Îi promisesem lui Marius că ajung pe la 8 și adormisem în camera de hotel, toropită de cele șase ore de albastru de la Popasul Pescarilor, de nenumăratele platouri cu icre de știucă, hamsii, zargani, stavrizi, calcani ce nu încetau să fie aduse la masă de neobosita Saveta, de Chablis-ul ce curgea în valuri înghețate în paharele niciodată goale, de verva comesenilor...uimită de starea de bine ce-mi ocupa ființa, atât de intensă încât îmi venea să-i strâng în brațe pe toți cei ce-mi ieșeau în cale. De departe, ecranele uriașe ale scenei decupează cerul înserat cu figura inconfundabilă a lui Florian Pittiș...o mare de oameni așezați pe nisip unduiește în acordurile Omului cu Șobolani. Trec de cerberii de la intrarea artiștilor și ajung la cortul alb din spatele scenei. Marius mă întâmpină și mă strânge în brațe de parcă nu ne despărțiserăm de doar două ore, îmi pune un pahar de

Plaja era pustie... Femeia și-a desfăcut sandalele din picioare și a pășit pe nisipul fierbinte...unghiile corail, atent conturate, scufundate în pulberea fină, și-au pierdut strălucirea... Bărbatul o urma cumva nemulțumit, înciudat...marea tăcea, nu-i ajuta cu nimic, nici măcar cu un val răzleț încununat de spume mici... Veniseră să se împace sau să se despartă, și au ales marea, prima lor mare întâlnire...femeia și-a lunecat în sus rochia albă, amplă, care s-a ghemuit cuminte pe nisip, așteptându-și stăpâna goală...au intrat în apă...era bine în apă...lacrimile s-au dizolvat, odată cu rimelul, părul s-a răsfirat coroană, soarele s-a jucat cu el o clipă după care, plictisit, s-a prelins mai departe peste toți și toate... Și-au propus să înoate până acolo unde apa devine albastră profund, fără urme de lapte, dar, pe măsură ce înaintau, granița dintre apa lăptoasă și cea de cobalt se îndepărta...fiecare lupta singur, deplin autonom, fără să întoarcă capul, să atingă apele adânc

  O noapte și o zi... Ziua de azi a debutat cu ieri, când am fost convocată, târziu în noapte, la Poesia by Patrizia să analizăm la cald Folk You 2016, să tragem concluzii și să terminăm Chablis-ul de peste weekend... Azi m-am repezit la prima oră la coafor, pentru că părul meu lung, des și rebel a absorbit toată apa Mării Negre și era de nedescâlcit...la coafor a sunat femeia mea de menaj, care stătea în fața porții, pentru că își uitase cheile...i-am dat instrucțiuni cum să ajungă la coafor, am luat-o în mașină, am făcut cumpărături fascinante cum ar fi apă demineralizată pentru fierul de călcat, pungi pentru gunoi și granule Mr Proper, am lăsat-o acasă cu prețioasele achiziții, am mers pe șantier, m-a oprit poliția pentru că nu am număr pe botul mașinii, l-am pierdut prin hârtoapele de la Vadu, acum e un carton pe care băieții de la spălătoria auto au scris cu carioca mov și cu talent numărul... Următorul popas, sediul poliției din Pipera...la intrare, o potcoavă spectacu