Gabrielle

 

Era micuță ca o vrabie, mereu cocoțată pe tocuri, cu părul lung, brun, strâns în creștet, cu vestminte vaporoase, țesute din mătăsuri galbene și roze...ceva ce se întâlnește mai rar acum...o femeie femeie, până în ultima fibră a ființei sale...își petrecea dimineața împreună cu bărbatul ei, în baia largă, luminoasă, de pe Hristo Botev, mobilată cu o canapea Louis XV...povesteau, citeau presa, comentau, bârfeau, ea îi făcea manichiura și două ouă ochiuri, moi, el râdea larg, răsfățat...

Am petrecut minunat la mare...singure...în casa uriașă suspendată pe faleză...cu neliniștile, bucuriile și vorbele noastre puține...dulci...

Povești de București pe care nu vreau să le uit, așa că le prind cu acul aici, în insectarul meu provizoriu și, oricum, virtual...

La Paris, locuiam lângă faimosul Le Lapin A. Gill, în apartamentul altor prieteni dispăruți prea devreme, Nottara...am trăit invazia din Golf în direct, la televizorul lat, colorat dar necruțător...și băteam Montmartre, la vânătoare de țesături de vis și parfumuri...

Mi-e dor de tine, Gabriela...