Eu văd în continuare FB ca pe o imensă agora în care tot omul de pe stradă vine să-și spună oful, părerea, bucuria sau tristețea, împlinirile, dezamăgirile, experiențele de viață, trăirile în fața morții, a bolii, a obstacolelor de tot soiul, a cumpenelor, a deciziilor.
Se spun destule prostii și blestemății, dar important e faptul că, analizat și citit în cheie corectă, fenomenul Facebook e o frescă a societății la un moment dat în evoluția ei, gradul de cultură, educație, informare, mentalitățile, gusturile, tendințele, fricile, eresurile, poziționarea față de politică și politici, război, religie, molimi, actul medical, industria divertismentului și multe alte subiecte de interes general.
Mai e și un bun revelator al naturii umane, cu frumusețea și mizeriile ei, pentru că omul din spatele tastaturii reacționează mai prompt și mai sincer decât în viața reală, uneori își “ia vorbele înapoi” pentru că, tehnic, poate să o facă, aproape întotdeauna are o părere despre un subiect, pe care o exprimă în acest spațiu care-i pare (în mod greșit) mai sigur și mai lipsit de consecințe.
Cumva i s-a dat o scenă, care, înainte vreme, aparținea doar celor ce, într-un fel sau altul, erau îndrituiți să urce pe ea, politicieni, gazetari, actori, scriitori, persoane devenite publice, vremelnic sau mai de durată, dintr-un motiv sau altul.
Sigur că „Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor”, după spusele lui Umberto Ecco!
Dar și acei imbecili sunt parte (importantă) a societății și e mai bine să știm cum gândesc decât să n-avem habar!
Comentarii
Trimiteți un comentariu