Monica Nistorescu

Servitul mesei e deopotriv ă  art ă   ş i  ş tiin ţă , mai pu ţ in la români.  Noi mânc ă m mult, prost  ş i f ă r ă  maniere. Să vă spun un banc, poate îl ştiţi, poate nu, dar pe mine mă va ajuta mult în scurta mea poveste despre români şi mâncare. Un turist străin în vizită pe meleagurile noastre, rătăcit în capitala sufocată, opreşte maşina lângă doi  poliţişti, cerându-le ajutorul pentru a găsi o anumită stradă.  Întreabă în engleză, apoi, dându-şi seama că poliţiştii nu cunosc limba perfidului Albion, o dă pe franceză, continuă cu germana, cu un ultim efort îşi valorifică bruma de cunoştinţe de italiană, după care, sastisit şi realizând că vajnicii apărători ai ordinii publice nu cunosc niciuna dintre aceste limbi, demarează în trombă.  Unul dintre poliţişti se uită cu admiraţie în urma maşinii şi-i spune celuilalt: „Ai  văzut, bă, ce de limbi ştia ăsta?” Colegul său i-o retează scurt: „Da. Şi la ce i-a folosit?” Zilele trecute, o cucoană proaspăt întoarsă de la

Am constatat, în ultimul timp, că eleganța, deferența și grija pentru ceilalți în comportamentul social s-au demonetizat. Nu mai e de bonton să te preocupe, firesc, felul în care duci bucătura la gură, vorbele ce-ți curg din aceeași gură, felul în care te îmbraci, cum prezinți doi oameni unul celuilalt… E un fel de val de nepăsare, egocentrism, proastă creștere, jemanfișism declarat, individualism feroce. Gura a devenit slobodă spre fetidă, mestecând deopotrivă trivialități și greșeli gramaticale cu un aer victorios. Oamenii nu-și mai dau rând la ghișee, se apropie fără jenă de cel deja aflat acolo, pentru a scuipa peste tejghea o întrebare, nu-și mai acordă prioritate în trafic. Dacă aprinzi o lumânare pe masă, la cină, ești întrebat cu ochi umezi dacă ți-a murit cineva, mulți organizează petreceri cu farfurii și tacâmuri de unică folosință, azvârlite confortabil la ghena de gunoi după terminarea festinului. Muzica urlă, oamenii vorbesc prea tare, cu obrajii plesnind de înflăcă

Coasta marocană se desface din cețurile viorii, neprietenoasă...un port ce pare părăsit, până când apare poliția de frontieră și cere, pe un ton lătrat, documentele vasului și pașapoartele...un peisaj selenar, de capăt de lume, se întinde dincolo de dana portului...ne îmbarcăm într-un van cu geamuri fumurii și pornim spre Tanger...orașul năvălește peste noi cu amestecul de culori, arhitecturi și alăturări ciudate, cu voci tari și mirosuri ce se strecoară insidios în păr și-n pliurile vestmintelor...o lumină crudă decupează pe cer, cu linii nete, contururile clădirilor. Ajungem în piața principală, de unde începe labirintul de străduțe strâmte ce adăpostește souk-ul...munți de boia, curcuma, scorțișoară și alte multe misterioase prafuri și mirodenii, pui jumuliți din care picură sângele, înșirați pe sfori, cascade de fructe și legume, mănunchiuri uriașe de mentă, busuioc și coriandru, împletituri măiastre de usturoi, ceapă și curmale, alune, fistic, săpunuri în culorile bomboanelor f

Prova iahtului taie apa mătăsoasă...ne îndreptăm spre Gibraltar...în dreapta, la tărm, se înșiruie cuminți, portocalii, ultimele clădiri din Marbella...în stânga, suspendati în cer, munți marocani ce se văd doar când atmosfera e foarte limpede...Delfini! Ne repezim cu toții pe puntea cea mai de jos...de-a dreapta și stânga provei, 6-7 delfini lucioși, albăstrii, saltă în ritmul valurilor...par să-și potrivească pasul după al nostru...rămân mult aplecată peste balustradă...nu-mi pot dezlipi ochii de pe spinările jucăușe ale acestor misterioase ființe...ne însoțesc îndelung, până aproape de stânca Gibraltarului, înțesată de bănci și de maimuțe hoațe, certărețe, cu dos purpuriu și mișcări viclene, imprevizibile...de partea cealaltă a strâmtorii, oceanul...și bunul nostru plac...la dreapta urcă, dantelată, coasta Portugaliei, la stânga Marocul, învelit în cețuri albăstrui...facem repede o ședință și decidem că vrem câte un pic din fiecare...un pic de Portugalie, într-un port mic, cvasip

NARCISÍSM s. n. Admirație contemplativă și dragoste exagerată (pînă la anormal) față de propria sa persoană fizică. Există pe lume persoane, deopotrivă femei și bărbați, obsedate de propria făptură în asemenea grad, încât până și Narcissus ar fi considerat un caz ușor, tratabil, prin comparație...obsesia de sine n-ar fi mare belea, dacă bolnavul n-ar ține cu orice preț să o împartă cu tot mapamondul...pe "rețeaua de socializare", așadar, newsfeed ne furnizează, tot din două în două postări, imagini și ipostaze care mai de care mai diverse ale personajelor de care fac vorbire...bust, profil, semiprofil stânga/dreapta, capul dat pe spate, capul întors șăgalnic peste umăr, costumație de zi, de seară, de piață, de balamuc, priviri languroase, mină gânditoare, atitudine șăgalnică, ruj roșu, lipstick negru, gloss, gene false, gene naturale, blond, brun, roșcat, mieriu, nisipiu, buze țuguiate mustrător sau dulce, a sărut, pene, paiete, rochii de bal, căciulițe năstrușnice, șalu

Un text din 2008... Între timp, eu m-am mutat la București...lucrurile nu s-au schimbat la Snagov... O plimbare de-a lungul ţărmurilor lacului Snagov se dovedeşte a fi o aspră încercare, chiar şi pentru cei cu un simţ estetic mai puţin exigent.  Snagovul este azi o victimă a politicii de urbanism duse de o administraţie indolentă şi incompetentă, combinată cu gustul indoielnic al multora dintre locatarii sezonieri sau permanenţi ai lacului Snagov... Pe neaşteptate, se iscă o vanzoleală in tot satul. Ursu şi Steluţă, cainii mei, incep să latre şi să alerge innebuniţi, dintr-o parte in alta a grădinii, după care se strecoară, cu ochi rotunzi de groază şi tremurand din tot corpul, sub masa din sufragerie, de unde nu ii mai poţi urni in ruptul capului. Cocoşii cucurigesc, fiecare in legea lui, aerul dulce al inserării vibrează ameninţător, apele lacului Snagov se inroşesc ca de o apocalipsă scăpată din predicţiile lui Nostradamus, păsările se lipesc unelentr- altele in

Un text mai vechi...neexpirat...:) Mulți din prietenii mei din viața reală nu au un cont pe Facebook și mă disprețuiesc discret pentru că eu am! Sunt zile în care mă disprețuiesc și eu nițeluș din același motiv… de ce? Pentru că e limpede că cei ce hălăduiesc prin hățișurile FB au o parte moale… neprotejată… neîmplinită… un călcâi al lui Achile… un loc fără solzi, platoșă sau materie cornoasă… o vulnerabilitate… o sensibilitate… o angoasă… o neîmplinire… Să lăsăm toată gargara asta cu informația, regăsirea oamenilor pierduți pe alte meleaguri în alte timpuri, interesul pentru natura umană sau, pur și simplu, nevoia de a râde… Facebook este expresia sublimată a însingurării noastre... este un concentrat de viață în mileniul trei… o copie conformă a sufletelor și minților noastre, zbuciumate, neliniștite, frământate, neiubite, negândite până-n coadă… E un Cerc al Poeților Neînțeleși… o hazna… un centru de ecarisaj… o cofetărie… un bordel… o casă de nebuni… un sanatoriu…