Monica Nistorescu

De câteva zile, în universul livingului meu a apărut o muscă… sâcâitoare… impertinentă… obraznică….zgomotoasă… indecentă… şi urâtă, ca orice muscă… acum să nu vă imaginați că-i vorba despre vreuna dintre muștele acelea grase, libidinoase, lucioase, verzi-albăstrui… nu… e o muscă cenușie… din soiul cel mai banal cu putință… ieri ațipisem pe canapea și am simțit gâdilătura neplăcută a labelor mărunte coborând panta lină a obrazului stâng înspre gură… am zvâcnit din somnul meu fragil și un clește de greață mi-a cuprins stomacul, la gândul că tot așa se va fi plimbat pe excremente sau pe mortăciuni putride… mediul ei natural… Am încercat să o scot din casă… am stins toate luminile și am deschis larg ușă de la terasă, cu gândul că soarele fierbinte al acestui început de vară o va ademeni afară… nici pomeneală… pentru că muștele sunt oricum vreți dumneavoastră, doar proaste nu! Acum zece minute se plimba încântată pe o jumătate sângerie de rodie… ajunsesem la capătul puterilor și

Masturbarea într-un spațiu privat și trimiterea filmulețului iubitei, ca dovadă de dragoste, într-un context de complicitate amoroasă de cuplu și coduri în doi, n-are nimic de-a face cu prefectura, nici cu primăria! Și să ridice piatra cel care nu s-a masturbat niciodată, femeie sau bărbat! E grețoasă această pruderie (iertați barbarismul) Să-i zicem ipocrizie comunitară! Oricine poate fi filmat sau fotografiat în ipostaze intime de către partenerul de viață! Și ca acesta să folosească în spațiul public aceste materiale e mai mizer și mai descalificant decât orice altceva! Tudy, bineînțeles, nu are ce căuta la Primăria Capitalei, cum n-are ce căuta nici Firea, dar nu din motive de masturbare, ci din motive de incompetență profesională!

Are ochi de pește fiert, imobili, cu care te fixează dezaprobator și lacom deopotrivă...un scanner foarte performant, ascuns în dosul lor, analizează fiecare piesă de îmbrăcăminte, fiecare pliu al vestmintelor, fiecare centimetru al ființei tale...îți dă mâna moale și rece, și rămâi cu o senzație neplăcută că ți-a luat ceva...cunoaște pe toată lumea și o cunoaște toată lumea...rămâne un mister faptul că e invitată la cele mai neașteptate și improbabile reuniuni, soarele și recepții, lansări de produse de lux, deschideri de restaurante, aniversări diverse...e drept, la lansări de carte am văzut-o foarte puțin spre deloc. N-a făcut nimic niciodată...nu muncește, nu creează, nu produce, NU! Există, pur și simplu! Are o voce mică, schimonosită, de fetiță de pension, cu care povestește prăzii de moment episoade din viața ei și a familiei... Pune întrebări indiscrete cu aerul cu care ar întreba dacă plouă afară... Bârfește cu voluptate, minte cu aplomb, compătimește cu ipocrizie, colportează

Toate cărțile, sfinte sau drăcești, toți proorocii, nostradamușii, mamele Omizi și Brățări, toți vizionarii și ghicitorii în bobi, toți prevestesc sfârșitul lumii sub forma unui eveniment scurt și apocaliptic, fie el ciocnire cu comeata, cutremur, potop, Nibiru, și alte asemenea. În orice caz, un sfârșit rapid, nedureros, purificator. Ei, nu, nu cred că merităm așa ceva. Cred că sfârșitul lumii e un proces lent, chinuitor, care începe cu otrăvirea hranei, aerului și apei, cu vestejirea pășunilor, decapitarea pădurilor, schimbarea albiilor râurilor, topirea zăpezilor veșnice, ticăloșia guvernanților, umilirea și umilința nărodului norod, nimicirea cireșilor în floare și a filelor de Carte… Cred că sfârșitul lumii începe cu lăcomia devastatoare a omizilor ce lasă duzii desfrunziți, cu hingherii ce se bucură de mirosul fetid al fricii din ochii animalelor neputincioase și hăituite, cu duhoarea stătută și biruitoare a spitalelor, cu copiii timpurilor noi, navigatori naivi în interne

  Tipologia nevestelor este extrem de variată. Poate că asta face ca misterul feminin să rămână mereu nepătruns şi ne determină să considerăm în continuare instituţia mariajului drept cea mai funcţională şi mai dezirabilă modalitate de a exista în cuplu, în ciuda evidenţelor. Nu-i voi înţelege niciodată, să mă pici cu ceară, pe cei ce se plictisesc. Spectacolul zilnic al străzii, al oamenilor, sarabanda politică ce te ţine cu respiraţia la gură mai ceva ca o telenovelă, capriciile vremii, o groapă proaspătă în caldarâmul străzii, televizorul şi ziarele, scandalurile ce se ţin lanţ, recepţiile şi cocktail-urile prilejuite de aproape orice, înecate în şampania călduţă şi dulceagă a cărei marcă e ascunsă abil de şervetul barmanului – într-un cuvânt, meandrele concretului, cum a spus un clasic în viaţă, nu te lasă să te plictiseşti. În cei douăzecișișase de ani de când am schimbat liniştea oraşului meu natal din inima Transilvaniei pe tumultul Oraşului Luminilor în varianta lui

E mică, subțirică, brunetă sau șatenă (la început), vine dintr-un fund de lume, tatăl le-a părăsit și bătut pe ea și pe mama ei, după care a expiat convenabil. Se îmbracă cu cămășuțe de batist, pantaloni sau fuste de tweed, absolvă o facultate particulară, drept sau psihologie, plătită de un unchi generos cu care a fost și ea generoasă…a decis că, cel puțin pentru moment, cât îi mai taie brișca, centura nu-i de ea! Se mută din județ în județ și scanează sârguincios potentații momentului. Nu-i năzuroasă și are stomac bun – nu contează vârsta, transpirația, mirosul sau mustața victimei. Contează banii și slăbiciunile individului. Se prezintă timid, achiesează la toate spusele prăzii propuse, îi câștigă două-trei procese de ridicare de carnet de conducere în instanță, se minunează ca un copil de bricheta Dupont și de ceasul Breitling. Acceptă să meargă într-un weekend la un conac dintre vii, unde reușește să-l convingă pe bietul potentat quinquagenar că e visul senzual și sexual a

"Jet-set-ul” românesc, deși călătorește enorm și are posibilități materiale foarte mari, nu a învățat lecția domnișoarei Chanel sau a domnului Dior, potrivit căreia mai puțin înseamnă mai mult și expresia ultimă, sublimată a eleganței stă în simplitatea și puritatea liniilor... Plănuisem să vă povestesc despre Marrakech, orașul cu ziduri roșii din buza deșertului african, învăluit în parfumuri tari de mosc și ambră și populat de povestitori din „O mie și una de nopți”, când realitatea românească a dat buzna peste mine din nou, împingând orașul de vis înapoi în cețurile sale fierbinți, să astepte cuminte și nemișcat un alt prilej de a vorbi despre el. Acum vreo două luni, o bună prietenă m-a sunat să mă anunțe, cu indreptățită mândrie în glas, că unica ei odraslă tocmai trecuse cu bine clasa a opta și să mă invite să o însoțesc la festivitatea de absolvire. Cuprinsă de nostalgia propriilor festivități scolare, din burgul meu de pe malurile Cibinului, și bucuroasă de b