Monica Nistorescu

Am pierdut ceva prieteni din noiembrie până acum. Na, nu erau chiar prieteni prieteni dar orișcât, și nici nu sunt mulți… Mi-am dat seama că nu vom putea fi la fel în toate celelalte care ne leagă dacă gândim atât de diferit în privința piticului de grădină și a întregii situații creată de el și de acoliții lui. Parcă s-a dizolvat liantul ce ținea împreună micile noastre povești de viață, întâmplări cotidiene, necazuri sau izbânzi, la care nu ne mai puteam raporta la fel ca înainte. Devenisem faimoasă pentru felul în care adunam oameni împreună, oameni ce nu s-ar fi salutat pe stradă, deși se cunoșteau prea bine, dar care schimbau politețuri pe peluza mea, deferenți și bucuroși să se afle acolo, dar acum parcă e altceva și altfel, mai grav, mai profund, cumva ireparabil.  Mă simt totuși norocoasă că nu-s mulți, am făcut eforturi să ignor felul în care văd ei lucrurile, să nu discut direct cu ei chestiuni delicate legate de opțiunile lor, dar, până la urmă, undeva, cândva, relația n...

Ce neam prost și de traistă poate fi neamul ăsta al nostru, să rostogolească online până la nausee o eroare de protocol care a constat în doi pași stângaci pe covorul roșu sau să dezbată la neșfârșit câți centimetri de manșetă de cămașă ies din mâneca sacoului la întâlnirea lui Bolojan cu Macron, tivul fustelor lui Carmen Iohannis și altele de același calibru și importanță! Același neam care-și duce viața în gumari, cu tricoul plesnind peste burțile pline de mici usturoiați, spărgând semințe în dinți de l-au îmbogățit pe patronul de la Alka, râgâind profund damfuri de bere, certați cu igiena dar descălțându-se în prag, mâncând din farfurii de carton tot felul de burgeri și pizze cu rețete cu salamuri verzui, adaptate gustului local, agrementându-și serile cu emisiuni imunde gen Insula Iubirii sau cu prestațiile jalnice ale Ancăi Alexandrescu, admirând pițipoance tunate și pitici de grădină inepți. Inculți, gregari, agresivi, vulgari, o nație de țoape și de haidamaci, care se trezesc pe...