Pledoarie pentru geaca Moncler



A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, o fătucă sărmană, cu o umbră de mustăcioară pe buza superioară, dintr-un fund de Hunedoară, cu ambâț politic traseist și profitabilă aplecare spre antamarea de relații amoroase cu bărbați deja luați (aka însurați)

Și fata asta din poveste a făcut, ca toate fetele, o facultate particulară la drept, după care s-a apucat de scanat oportunitățile masculine de acuplare din județul ei și județele limitrofe, în vederea unei rapide ascensiuni politice și sociale, deși nici latura materială nu a fost lăsată pe dinafară!

A găsit un băiat copt, foarte însurat, cu vreo 30 de anișori mai în vârstă decât ea, numa’ bun, care i-a cumpărat, printre altele, o geacă Moncler, un Audi și un apartament cochet, cu patru încăperi, chiar în orașul Hunedoara, și poate ar fi continuat cu achizițiile, dar n-a mai apucat, că a trecut în lumea celor drepți înainte de vreme...

Ce credeți voi că a cerut la procesul intentat moștenitorilor? 
Care proces, într-un stat de drept citav la cap și cu o justiție funcțională, n-ar fi trebuit pus niciodată pe rol, pentru că duduia nu avea nici o calitate procesuală, dar, mă rog, așa funcționează justiția în județul Hunedoara.

Geaca Moncler!

Otomobilu’ și apartamentu’ erau pe numele ei, fată prevăzătoare...

Bine, a mai cerut și un kil de mastică prima. 
N-a cerut reperarea onoarei, deci nici dom’ judecător nu și-a bătut capu’!

N-a primit, a și pierdut, așa că și-a continuat vânătoarea de mistreți cu colți de argint.

Ultima oară o lăsasem făcând ce știe ea mai bine, adică cuplată cu un deputat liberal de Alba (județ limitrof), însurat și cu copil.

Politica de provincie bate politica de Dâmbovița și viața bate basmul!

Comentarii

  1. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a vrut niciodată să mai rămână cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat din răsputeri să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu a fost să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a vrăjitorului pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Așadar, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 HPV leac medicament pe bază de plante.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...