Prea aproape de soare
Dac-am locui la doi pași de soare
Aș găsi cu greu loc de parcare...
Mai ales că masina mea demodată,
De tehnologie expirată
Nu rezistă prea tare
La dogoare
Dac-am locui la doi pași de soare
Ar fi un loc de întristare
N-am mânca niciodată ciocolată
S-ar topi în mâna ta toată
N-am vedea niciodată stelele
N-ar veni ielele
Dac-am locui la doi pasi de soare
N-am găsi nici o oază de răcoare
Ochelarii negri ar costa averi
Pentru că n-am putea ieși făr' de ei
Și n-am putea nici schia
Nici înota...
Dac-am locui la doi pasi de soare
Am plăti milioane pentru o boare
Roua s-ar vinde distilată,
Îmbuteliată,
Ar fi o delicatesă minunată
Pentru o petrecere privată...
N-ar exista nici flamingo roz
Nici brotăcei,
Nici vaci cu viței,
Nimic din ce ne e nouă știut...
Draga mea , eu mă mut...
Comentarii
Trimiteți un comentariu