N-o să ne treacă curând

Nu știu voi cum sunteți, dar pe mine aproape m-a omorât fizic tărășenia asta cu alegerile! 

Am început să visez, de ceva timp, noapte de noapte, atunci când am somn, personajele cele mai sinistre ale acestei povești, într-o noapte mă alerga Potra prin munți, i-am văzut de aproape fața cu paloarea aia nefirească, păstoasă, în altă noapte eram, parcă, în Elveția sau Austria, era vară, eram pe vârful muntelui, pe o coamă de un verde nefiresc, și Călin Georgescu venea spre mine în pas vioi, îmbrăcat cu un pulover gros, gri, brodat la guler cu flori de colț, și pantaloni kaki de piele, bufanți deasupra genunchilor.

Pe Simion l-am visat vag, în ceva mulțimi indistincte, noaptea, într-un peisaj citadin, cu străzi lucioase de ploaie, în schimb pe Nicușor Dan, Crin Antonescu sau Ponta nu i-am visat deloc!

Pe Lasconi am visat-o acum vreo două săptămâni, era un copil într-o piață cu un mănunchi de baloane, pe baloane se lățea zâmbetul forțat, nefiresc, cu gingiile vinete la vedere, dezgolind o dantură prost făcută, al dublei pierzătoare.

Ziua e aproape mai rău decât noaptea, n-am vlagă și chef de nimic, mă târâi de pe un fotoliu pe altul, deschid o carte și o închid la loc, incapabilă să mă concentrez, încerc să văd un film și degetele-mi alunecă involuntar înapoi pe butoanele canalelor de știri, îmi vine mereu să ronțăi pâine prăjită, eu, care sunt faimoasă între cunoscuți că nu mănânc pâine, dar acum mi se pare că numai pâinea mă satură.

Nu ne vom face bine curând, am suferit o traumă colectivă de proporții masive și fiecare o gestionăm cum putem, după cum ne e naturelu’, dar mă gândesc la modul cel mai serios că ar trebui să intentăm procese pentru vătămare gravă, fizică și psihică, și să cerem daune uriașe, acestor personaje care ne-au mâncat zilele, plus o sticlă de mastică prima, don judecător, pentru onoarea nereperată!

Raț’ ai dracu de securiști, putiniști, legionari de mucava, spioni sau doar ticăloși de duzină, jurnaliști grețoși, ce-și scriu epitafuri rușinoase pe lespedea sub care și-au înmormântat profesia, isterice de coloratură și agitatori de doi lei, raț’ ai dracului cu melcii voștri!

Pictură de Max Ernest