De Sfântu’ Nicolae





O sufragerie mică, de bloc, ce îndeplinește și rolul de cameră de zi și de dormitor. 
E una din acele rare dăți din an când masa dreptunghiulară de furnir lăcuit de culoarea cireșului își dublează lungimea, cu ajutorul extensiei rabatabile din mijloc.

Eu sunt responsabilă cu aranjarea mesei. Întâi fața de masă imaculată, spălată, călcată și apretată de data trecută încă, apoi serviciul de masă "bun", din porțelan translucid cu ghirlande mov de floare.
Urmează paharele de cristal cu picior, scoase unul câte unul din vitrină, șterse și potrivite în stânga farfuriei. Aveam mare grijă de ele, știu că mama s-ar fi amărât nespus dacă, din nebăgare de seamă, aș fi spart vreunul.

În bucătărie Gabriela o asistă pe mama la desăvârșirea salatei boeuf și a glazurii de ciocolată a prăjiturii de sărbătoare, mai precis culege cu o limbuță roză, pofticioasă, urmele de cremă dulce de pe castron și lingura de lemn.
În cămară stau pitiți puișorii de ouă umplute, cu ochi de piper și ciocuri gureșe de gogoșar, înotând în lacul de smântână cu tarhon, icrele invoalte împrietenite cu măslinele tuciurii, salamul arogant de Sibiu, împărțind platoul, de nevoie, cu ruda sa de la țară, slăninuța înghețată, și cu bastonașele de cașcaval Dalia.

Mă strigă mama.
Trebuie să decorez salata boeuf, o altă sarcină.
În fiecare an, alt desen, altă idee...anul ăsta închipui margarete uriașe cu tulpini de pătrunjel, petale din albuș de ou și pistil de gogoșar roșu, răspândite de-a valma pe câmpul de maioneză.
Asimetria desenului meu o descumpănește un pic pe mama dar nu zice nimic.

Sosesc musafirii, cupluri, cupluri, cu flori și cadouri. Profesoare, colege sau prietene de-ale maică-mii, măritate frumos cu medici, avocați, colegi de-ai tatii de la Inspectoratul Școlar, fețe familiare, nelipsite, an de an. Îi ajutăm să se descotorosească de hainele ude în antrețelul cât o batistă, ei se minunează de cât am crescut și cât de frumoase ne-am făcut, Ligia duce parte din hainele ce nu încap pe cuier pe patul din camera noastră.

Începe petrecerea. 14 oameni înghesuiți în jurul mesei.
Tata, în capul mesei, cu o vestă subțire de lână gri peste cămașa proaspătă, cu tâmplele cărunte și fața tânără, toarnă în paharele mici, cât degetarele, țuica de prună întoarsă de două ori.
Limbile se dezleagă, mama începe să aducă bucatele pe masă, oamenii laudă și mănâncă tot, lumea așteaptă faimoasa saramură de crap. 

Noaptea înaintează înspre zi...vinul alb de Târnave licărește în paharele zvelte, judecătorul spune bancuri, toți se tăvălesc pe jos de râs, are umor judecătorul, tata scoate carnețelul lui cu bancuri și citește cu intonație, ca la catedră, vreo două-trei, se încurcă la un moment dat, reia, duce la bun sfârșit poanta.

Mama e fericită că oamenilor le place mâncarea...trudește la ea de două zile și două nopți!
Noaptea de Sfântu' Nicolae la Sibiu, într-un apartament modest de bloc.

Și mie mi-e dor de tine...

Comentarii

  1. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam stă o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...