Despre Facebook cu destul de multă dragoste

M-am gândit să vă scriu vreo două vorbe despre mine și interacțiunea cu voi, cât mă mai lasă FB să fiu moralistă de canapea, că pe urmă redevin Monica Nistorescu.

Sunt iubitoare de discuții mai mult sau mai puțin serioase, polemici cordiale, trăncăneală sau chiar schimb de rețete culinare. 

Mie chiar îmi place Facebook și îl iau drept ceea ce e, un turn Babel în care fiecare vorbește pe limba lui și postează ce-i trăznește prin creier...mâțe, căței, mâncare, flori, poeme mai izbutite sau nu, panseuri, bancuri, cugetări, frustrări, revolte, opinii, apusuri, neliniști, încercări artistice, necrologuri, comemorări, promovare de produse sau servicii, poze de familie...și lista poate continua ad infinitum.

Am aproape 5000 de prieteni virtuali, din care cunosc vreo 500 în viața reală, ceea ce cred că-i un scor destul de bun.

Am aflat de pe fb cum să dezlipesc folia de protecție de pe tâmplăria de aluminiu, care sunt cele mai noi și mai en vogue filme, unde să-mi curăț hainele de blană, care e cea mai bună pizza din oraș și multe, multe altele.

Mă pun și eu și mai scriu câte ceva, mai inspirat sau mai puțin inspirat, dacă-i ceva mai de Doamne-ajută în opinia mea, transfer textul respectiv și pe blog...

Respect pe toată lumea, nu comentez aproape niciodată pe paginile altora, îmi exprim aprobarea sau dezaprobarea, tristețea, mânia sau amuzamentul cu emoticoanele din dotare, nu sunt înregimentată în nici o mișcare politică, am votat de când mă știu cu liberalii, cu excepția ultimelor alegeri, când am votat USR, l-am votat pe Iohannis și-l voi vota din nou, dacă mai candidează.

Mă uit la televizor, ca tot omu...la Digi24, Realitatea TV (care o cam ia pe arătură), România TV, din nostalgie după OTV, Viasat History și Netflix mai mereu.

Am fost în Piața Universității acum 28 de ani, zi de zi.
Am fost în Piața Victoriei încă din faimoasa noapte geroasă a ordonanței 13, și, de atunci, de câte ori am putut și m-am aflat în București...să fie vreo 50-60 de dăți cu totul.
Nu am fost la protestul din 10 August, eram la Vadu.

Detest fanatismul de orice culoare, înverșunarea, isteria, prostia, agresivitatea, lipsa de umor, insultele și cuvintele groase, neșlefuite, atacurile la persoană și greșelile de gramatică!

Mănânc orice, gătesc cu plăcere, am două restaurante favorite, Unico Vero și Poesia, unde mă întâlnesc cu prietenii și stăm la povești și vin bun.

În rest, cred că această “rețea de socializare” trebuie luată exact așa cum îi zice numele! Mai ușor, mai cu umor, un strop de înțelepciune, un grăunte de grijă pentru ceilalți, ironie și autoironie bine temperate, o fărâmă de eleganță și multă, multă toleranță.

Cam atât.

Semnează Moralista de Canapea (nu pentru mult timp)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...