Monica Nistorescu

Cucoanele din viața mea Episodul lll și (nu neapărat) ultimul Bigota Nu prea cunosc multe, pentru că asta cu credința le vine unora mai târziu, spre bătrânețe, când simt că li se apropie funia de par. Totuși... Cucoanele în cauză au înțeles din credința în Dumnezeu doar coaja. Își fac cruci largi când trec pe lângă biserici, sau mărunte, în capul pieptului, care cum...țin toate posturile, cu quinoa, alge cu susan, fructe de goji, lapte de soia și orez brun, se cântăresc în fiecare dimineață, minunându-se de efectul benefic al credinței asupra siluetei, anunță, glorios, la sfârșitul dietei (pardon, postului) că au slăbit 5 kilograme...au fost cel puțin o dată la Prislop...au un duhovnic, cu care se sfătuiesc în toate cele...există chiar un abate Mugnier pe model românesc, un fel de duhovnic la modă, un must have al snobismului ecumenic. Îl cunosc și eu, e un om remarcabil, extrem de inteligent, pasionat de cărți rare, pe care cu greu îl poți face să vorbească despre Dumnezeu. Cucoanele

Cucoanele din viața mea  Episodul ll Confesiva O poți întâlni oriunde în societate, e plăcută, comunicativă, deschisă...aici începe problema! E un pic prea deschisă! După cinci minute de conversație de salon, ești pusă în temă cu toată viața interlocutoarei tale, copii, familie, soț, obiceiuri alimentare, dispepsia soacrei, ganglionul de care s-a operat anul trecut și care, slavă domnului, s-a dovedit a fi benign, respirația urât mirositoare (vorba reclamei) a prietenei celei mai bune...după alte cinci minute, afli că, după o căsnicie de mulți ani și doi copii, a decis să-și trăiască viața, că una are omu', și și-a luat un amant, cu care se întâlnește joia și, uneori, marțea, în garsoniera pusă la dispoziție de o amică generoasă și înțelegătoare. Se trage mai aproape de tine, ți se agață familiar de braț și începe să dea detalii intime despre relație...cu sentimentul neplăcut că mă uit pe gaura cheii în baia cuiva care își face toaleta intimă, o desprind ușurel de mine și fug, înai

Cucoanele din din viața mea  Episodul I Cunosc o cucoană care, de câte ori ne întâlnim, prin oraș, în vreo casă de amici comuni, la sindrofii sau cu alte prilejuri, după ce mă inspectează scurt, din cap până în picioare, cu privire expertă de geambaș de cai, începe să-mi inventarieze hainele și bijuteriile...mă întreabă câte carate are piatra de pe deget, de unde am cumpărat-o, cât am dat pe ea, adaugă că ea știe un loc mai bun, de unde puteam să cumpăr mai ieftin, apoi scoate o lupă micuță, de bijutier, din poșeta de pe care țipă  un logo de firmă cu litere uriașe, aurii...la cerere, scot de pe deget inelul și i-l întind...îmi spune să-l pun pe masă, că altfel ne certăm, dacă i-l dau direct în mână...îl privește concentrată, prin sticla groasă, îmi spune că are mici incluziuni de carbon și un pic de gheață...inventarul continuă cu șalul de cașmir, cu puloverul...mă întorc, amuzată, cu spatele, ca să poate citi eticheta vestmântului, atunci când ea există, pentru că am obiceiul prost d

  Probabil cel mai altfel element al protestelor din stradă de-acum e prezența copiilor. De la cei de 2-3 luni, atârnând povară prețioasă în marsupiul mamelor, până la cei de 13-14 ani, cu ochii rotunzi de uimire și plini de întrebări, copiii au inundat strada și piața. De fapt, cel mai puternic argument al protestelor din stradă sunt copiii! Au desenat cu cretă colorată obrajii asfaltului, au împărțit flori și dulciuri jandarmilor, gravi și solemni în fața uniformelor emoționate, au privit în ochi, de la înălțimea lor de pitici uriași, patrupedele deștepte din piață, au pus întrebări adulților ce le atârnau de mână și în care nu-i mai recunoșteau pe părinții de acasă; adulților cu obrajii înflăcărați, cu părul zburlit ștrengărește, cu lumină în priviri, cu pielea netedă și întinsă a determinării și libertății. Copiii, care au văzut steagul tricolor foșnind protector deasupra fețelor pure, care au mărșăluit, cu gravitate presărată cu neastâmpăr, alături de părinții lor, pe bulevardele

 Azi dimineață, pe la 3, am sărit într-un taxi, înghețată bocnă de 5 ore de stat în fața guvernului...îmi lăsasem mașina, pentru că nu se mai putea înainta, pe Căderea Bastiliei (ce potriveală), într-un parking despre care am aflat ulterior că aparține unui stabiliment de masaj erotic... Taximetristul, un om la vreo 45-48 de ani, a început să mă prelucreze...ce căutați în stradă? Nu vedeți că vă manipulează ăștia, Soros, ONG-urile? Și Iohannis, futu-l în mă-sa să-l fut, de unde are atâtea case? Din meditații, ai? Ticălosul! Adineauri am dus la adresă un domn avocat, care mi-a spus că bine au făcut că au adoptat OUG!... Tăceam chitic...dacă aș fi ripostat, riscam să mă trezesc în stradă...în mașină era cald și bine, și singurul meu gând era să ajung în parkingul înghețat, să-mi recuperez mașina...nu voiam să explic nimic, nu voiam să conving pe nimeni, mi-am dat seama că cei ce gândesc ca el sunt irecuperabili...:( Ajunsă acasă, mi-am smuls hainele de pe mine, am intrat sub duș și am st

 Mă întreb mereu dacă sunt la Paris...mut de pe DIGI24 pe Antene, pe RTV, arpentez feisbucu'...mă supăr că nu voi fi duminică în București să pășesc alături de tovarășii mei de crez, cum am făcut-o în ultimii 27 de ani...vorbesc fără oprire la telefon, strângând mai mult odgoanele ce mă leagă de casă...Parisul, în miezul căruia mă aflu, se îndepărtează, ca o Fata Morgana...îmi vine să-i povestesc coafezei mele de la parter despre Dragnea și amnistiere...mă privește admirativ, în timp ce-și răsucește pe deget o buclă din părul meu răsfățat de uleiuri...îmi dau seama cât de departe sunt și cât de nepotrivită în acest oraș pe care îl iubesc, pe care îl cred al meu, dar care își duce mai departe viața lui...într-o Uniune Europeană din care și acum mă minunez că facem parte, din care mă tem să nu mă trezesc pe dinafară, ca dintr-un vis neverosimil de auriu....peste baltă, un teleormănean cu dinții chenăruiți de tartru, mărunți și tociți, mă reprezintă, volens-nolens, și pe mine, în fața

 Parisul ieșind din iarnă...la porți, pe alocuri, brazi despodobiți, proptiți de zid, pe care, la un moment dat, îi culege cine trebuie să-i culeagă, după ce îi împachetează în pungi aurii, foșnitoare...în magazine, angajații completează cu produse rafturile golite peste weekend...o drujbă spintecă aerul cu un huruit sacadat, întrerupt de bucăți mici de liniște...la traiteur-ul asiatic, fete mărunte, cu ochi oblici și puțină cunoaștere a limbii franceze, aranjează în panerele din vitrină, cu grijă, dim sum cu creveți și coriandru...pe cer se plimbă haihui nori albi, prietenoși, intercalați de albastru...o doamnă subțire ca o grisină, înfășurată într-un loden cu mesadă de lotru, traversează pe roșu străduța îngustă, spălată de ploaia de ieri...mașinile opresc și privesc cu răbdare pasul șovăitor al femeii, cadențat de căruciorul pentru cumpărături parcă crescut în prelungirea mâinii mici, strânsă în mănușa fumurie... Am câteva comisioane de făcut, pe urmă timp să gândesc și să mă gândes