Unde e democrație nu-i pandemie!

Cea mai importantă revelație recentă personală despre oameni e că, în capul lor, lucrurile se îmbină, combină și așează în mod diferit!

Că nu suntem toți la fel știam de mult, dar această bruscă sete de eliberare, libertate și drepturi fundamentale exprimată de niște oameni care au acceptat, ba chiar îmbrățișat, dictatura comunistă, și, mai recent, dubioasele volute politice ale unui Iliescu, Ponta, Băsescu, Tăriceanu, Dragnea&Comp e cel puțin deplasată, în contextul unei pandemii!

N-au înțeles nimic din pericolul Ordonanței 13, nici din baletul grotesc al Justiției din perioada de tristă amintire Tudorel Toader, a grosolan-neconstituționalelor decizii ale, culmea, Curții Constituționale, nici din eșuatul și ticălosul atac asupra Codruței Kovesi!

Nu s-au revoltat când Mazăre a vândut litoralul, bucată cu bucată, ca să-și facă sufragerie cu barcă, nici când Băsescu și-a cocoțat progenitura puțină la minte în Parlamentul European, nici când o pițipoancă blondă de doi lei, girată de președintele de atunci al statului, a ajuns ministrul cu cel mai mare buget din guvern și catindată la Președinție, nici când ne-am pomenit cu o sorcovă agramată și ineptă, pe numele ei Vasilica,  în fruntea executivului, nici când un țuțăr cu dinții stricați s-a opintit să-și ia țara pe persoană fizică sau o matracucă roșie-n cap, cu limbaj de bulevard din dosul gării, s-a rățoit peremist la națiune, nici când o duduie cu sârmă-n cur și-a lățit posteriorul în scaunul lui Pache Protopopescu!

I-a bușit setea de libertate acum!

Vor fără mască (pentru că, nu-i așa, virusul nu e altceva decât o mașinațiune a Ocultei Mondiale), după ce au fost conduși toată viața de oameni cu măști!

Demonstrează în Piața Victoriei, pupându-se bălos și covidos pe obraji, susținuți din off de un patriotard isteric operat chirurgical estetic de nevasta ce s-a trezit, peste noapte, avocata albastrului de metilen din Trump!

Vor libertăți fundamentale, după ce au intrat de bunăvoie în cuștile bolșevicilor și sputnicilor!

Nu vreau să pomenesc nimic de prostia omenească, prea e la vedere pe toate gardurile zilele astea, mână-n mână cu ticăloșia, manipularea și agresivitatea!

E democrație, deci ni se rupe de pandemie!

Comentarii

  1. Când l-am găsit pe dr. Ogume, care locuiește în Turcia, am avut nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să mă trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu drag Dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. îl puteți contacta pentru oricare dintre următoarele probleme:

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348151450979
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a vrut niciodată să mai rămână cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat din răsputeri să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu a fost să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a vrăjitorului pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Așadar, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 HPV leac medicament pe bază de plante.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere
  4. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a vrut niciodată să mai rămână cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat din răsputeri să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu a fost să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a vrăjitorului pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Așadar, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 HPV leac medicament pe bază de plante.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Numele meu este Jennifer Woodward și sunt din Canada. iată scurta mea mărturie despre cum mi-am recuperat dragostea ... După 5 ani de căsătorie, soțul meu și cu mine ne-am certat până când în cele din urmă m-a părăsit și s-a mutat în California cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată liliacul. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerea care mă chinuia inima, inima mea era plină de durere și durere, pentru că eram cu adevărat îndrăgostit de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și vreau mereu să se întoarcă la mine, eram foarte supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care îi oferea doctorului OGBOKO. mă poate ajuta să-l readuc pe soțul meu cu experiența și îndrumările sale. Am simțit că trebuie să încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut și am dus totul. 48 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îi este atât de dor de mine și de copii și a promis că nu mă va părăsi niciodată copii din nou, atât de minunat !! Așa s-a întors cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala și pentru. Apoi, din acea zi, Căsătoria noastră a devenit mai puternică decât înainte, totul datorită doctorului OGBOKO. el este atât de puternic și am decis să împărtășesc povestea mea online, încât Dr. OGBOKO este un conjurator real și puternic căruia îi voi ruga mereu să trăiesc mult pentru a-mi ajuta copiii în vremuri de necaz, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat cu o altă femeie, nu mai plânge, întoarce-te la acest bărbat puternic și informează-te
    mai jos - detaliile sale de contact ...
    E-mail: spellcasterogboko@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Șanse mari să-ți revii omul cu ajutorul DR ISIKOLO.
    eu sunt Patricia Paulet. soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multă durere, am făcut tot ce am încercat pentru a-l face să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a funcționat. a fost într-adevăr o perioadă stresantă pentru mine, pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. mi s-a spus să iau legătura cu un medic de vrajă de dragoste pentru a mă ajuta, ceea ce am făcut, am avut norocul să iau contactul lui ISIKOLO care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și a făcut vraja de reuniune de dragoste care mi-a adus soțul la mine și la copiii săi în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO Apreciez foarte mult ceea ce ai facut pentru mine. Iată contactul său, dacă ți se poate solicita acest lucru prin rezolvarea problemelor de relație E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Îl poți și Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...